Înțepăturile de țânțari pot fi extrem de neplăcute și chiar periculoase pentru sănătate, așa că dacă te-ai bucurat de momente petrecute în natură, însă te-ai ales cu multe pișcături, iar mâncărimile îți dau bătăi de cap îți propunem să descoperi cele mai simple remedii naturiste pentru a scăpa de aceste mușcături.

Cea mai simplă modalitate de a scăpa de mușcăturile de țânțari este să le previi, însă dacă ai uitat să folosești un produs care ține țânțarii la distanță încearcă aceste remedii ce ajută la tratarea rapidă a roșeții și a mâncărimii.

Aplică gheață

O modalitate simplă și eficientă pentru a reduce umflarea mușcăturilor de țânțari este să aplici gheață pe zonele cu probleme. Te vor ajuta să scapi de mâncărime, însă este bine să folosești și șervețele îmbibate în alcool, întrucât acestea îndepărtează saliva țânțarilor și previne reacția organismului la acea substanță.

Aplică o pastă formată din bicarbonat de sodiu

Extrem de benefic pentru sănătate este bicarbonatul. Pentru a scăpa de mâncărimea provocată de înțepăturile de țânțari folosește două linguri de pudră de bicarbonat de sodiu și una de apă. Amestecă bine cele două ingrediente, după care aplică pasta obținută pe zonele dureroase. Vei elimina și senzația de mâncărime și inflamația.

Busuiocul, un remediu minune

Senzația de mâncărime provocată de înțepăturile de țânțari poate fi ameliorată cu ajutorul busuiocului. Tot ce trebuie să faci este să zdrobești câteva frunze de busuioc și să le aplici pe zona afectată. Grație conținutului de camfor și timol, dar și proprietăților antiinflamatorii, acestea vor calma înțepăturile de țânțar.

Articol citit de 6185 persoane