.
100% Produse Bio

Constipație

Constipația este o problemă întâlnită frecvent în rândul persoanelor de toate vârstele și este definită ca fiind eliminarea cu greutate a conținutului intestinal. De asemenea, constipația înseamnă atunci când intervalul dintre scaune depășește trei zile ori au o consistență dură, fiind eliminate cu durere.

Constipația poate fi întâlnită și la sugari, și la copii, dar și la adulți, fiind cauzat de puterea colonului de a absorbi prea multă apă ori când contracțiile acestuia sunt prea lente, deșeurile fiind împinse cu greutate în rect.

Potrivit medicilor, constipația este de mai multe tipuri, fiind cauzată de alimente, în special atunci când consumi în exces carne, prăjeli, condimente, alcool, făinoase, cereale, atonă, când este cauzată de încetinirea musculaturii intestinale, psihosomatică, care apare pe fond nervos și durează cel puțin trei luni și obstructivă, când colonul este blocat de un corp străin ori în urma prolapsului rectal. Stenoza apare atunci când există tumori ori în urma unei intervenții chirurgicale, iar constipația severă apare în cazul persoanelor care suferă de diabet, hipotiroidism, Parkinson, demență, depresie ori în urma administrării unor medicamente, precum narcotice sau medicamente pentru tratarea bolii Parkinson.

Constipația poate duce la complicații, printre care hemoroizi, fisuri anale și hemoragii.

Acum 36 min. Florea C. a comandat 7 produse de 901 lei