.
100% Produse Bio

Amnezie

Amnezia este definită ca fiind incapacitatea parțială ori totală de a-ți aminti experințe trecute și poate fi cauzată fie de leziuni traumatice ale creierului, de degenerare, tulburări metabolice ori convulsive sau chiar de perturbări psihologice.

Amnezia este de mai multe tipuri, între care retrogradă - pentru evenimentele care au avut loc înaintea cauzei, anterogradă - atunci când oamenii nu pot ține minte informații noi petrecute după cauza respectivă și amnezie specifică unui anume simț, spre exemplu agnozie, care este definită ca fiind o tulburare nervoasă ce constă în incapacitatea de a recunoaște cele văzute, pipăite.

De asemenea, amenzia poate fi tranzitorie, precum cea apărută în cazul traumatismelor cranio-cerebrale, fixă, când apare în urma unei boli precum encefalită, ischemie ori stop cardiac sau progresivă, în cazul demențelor degenerativă. Ba mai mult, amnezia poate să fie provocată și de consumul excesiv de alcool, aceasta fiind temporară, dar și de stresul continuu, caz în care mintea refuză să accepte gânduri, sentimente ori informații copleșitoare din punct de vedere emoțional.

Persoanele care se confruntă cu amnezie pot să sufere de o stare de confuzie amnestică globală care durează de la 30-60 de minute până la mai bine de 12 ore. Această problemă se poate extinde și pe o perioadă mai lungă de timp, pacienții fiind dezorientați temporo-spațial, dar nu și autopsihic. De asemenea, în cazul acestor bolnavi poate să apară anxietatea, dar și migrene ori convulsii.

Acum 44 min. flori d. a comandat 3 produse de 1169 lei