Lămâile sunt o sursă excelentă de vitamina C și antioxidanți, însă nici cojile lor nu sunt...de aruncat, întrucât pot avea numeroase beneficii pentru sănătate, dacă vei ști cum să le folosești.
Cojile de lămâie sunt o sursă excelentă de vitamina C, acid citric, malic, formic, hesperidină și pectină, dar și citronela și felandrina, substanțe care sunt benefice pentru sănătate.
Mai mult de atât, grație conținutului bogat de vitamina C și flavonoide, cojile de lămâie ajută la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, deoarece ajută la reglarea colesterolului din sânge și reduce tensiunea arterială.
De cealaltă parte, cojile de lămâie sunt bogate în calciu și minerale, substanțe esențiale pentru întărirea oaselor, prevenind astfel osteoporoza.
Coaja de lămâie poate fi folosită pentru prepararea ceaiului, care este eficient în combaterea gazelor intestinale, reducând inflamațiile abdominale și gazele. Ajută, de asemenea, la îmbunătățirea digestiei și la eliminarea toxinelor din organism.
Așadar, ca să te bucuri din plin de beneficiile cojilor de lămâi pregătește-ți un suc format dintr-o lămâie organică, o jumătate de litru de apă, gheață și miere după gust. Amestecă ingredientele în blender și consumă băutura proaspătă.
De asemenea, coaja de lămâie o poți fierbe cu un litru de apă, timp de 15 minute, iar lichidul obținut consumă-l cu miere. Te vei bucura din plin de efectele acestora.
Coaja de lămâie poate fi consumată ca atare. Așadar, data viitoare când îți prepari limonadă nu o arunca. Trece-o prin răzătoare și păstreaz-o în frigider. Ori de câte ori ai nevoie, adaug-o în mâncăruri, deserturi sau, de ce nu, pune-o în băuturi.
Extra tips: Ca să te bucuri din plin de efectele acestora consumă lămâi bio, care nu conțin pesticide.
Articol citit de 3064 persoane
Acest articol nu are comentarii!