Rezistența la insulină este o modificare metabolică în care celulele organismului răspund mai puțin eficient la acțiunea insulinei. Pentru a menține glicemia sub control, pancreasul poate compensa prin producerea unei cantități mai mari de insulină.

Această compensare poate funcționa o perioadă, motiv pentru care o persoană poate avea rezistență la insulină fără să prezinte inițial valori crescute ale glicemiei. În timp însă, dacă organismul nu mai reușește să compenseze suficient, pot apărea modificări ale glicemiei, prediabet și, la unele persoane, diabet zaharat de tip 2.

Ce înseamnă rezistența la insulină?

Insulina este hormonul produs de pancreas care participă la reglarea glucozei din sânge. După masă, creșterea glicemiei stimulează secreția de insulină, iar aceasta ajută organismul să utilizeze și să depoziteze glucoza.

În cazul rezistenței la insulină, răspunsul unor țesuturi la acest hormon este diminuat. Mușchii, ficatul și țesutul adipos sunt printre principalele țesuturi implicate.

Pancreasul încearcă să compenseze această sensibilitate redusă prin secreția unei cantități mai mari de insulină. Astfel poate apărea hiperinsulinemia, adică un nivel crescut al insulinei în sânge.

Pentru rolul acestui hormon în organism, vezi articolul din Dicționarul Medical MEDICINAS „Insulina”.

De ce apare rezistența la insulină?

Rezistența la insulină nu are o singură cauză. Apariția ei poate fi influențată de predispoziția genetică, excesul de țesut adipos, în special cel abdominal, lipsa activității fizice și anumite modificări metabolice sau hormonale.

Riscul poate fi mai mare și în prezența unor afecțiuni precum sindromul ovarelor polichistice sau în anumite perioade fiziologice, cum este sarcina.

Prezența unui factor de risc nu înseamnă însă automat că o persoană are rezistență la insulină.

Rezistența la insulină are simptome?

Rezistența la insulină poate să nu provoace simptome evidente. Din acest motiv, poate exista o perioadă înainte ca persoana să afle că metabolismul glucozei este modificat.

Uneori poate fi asociată cu alte semne sau modificări metabolice, precum creșterea circumferinței abdominale, valori crescute ale trigliceridelor sau apariția acanthosis nigricans, zone de piele îngroșată și mai închisă la culoare, observate frecvent la nivelul gâtului sau axilelor.

Aceste semne nu sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului.

Rezistența la insulină înseamnă diabet?

Nu. Rezistența la insulină și diabetul nu sunt același lucru.

În primele etape, pancreasul poate produce suficientă insulină pentru a compensa răspunsul redus al țesuturilor, iar glicemia poate rămâne normală.

Dacă această compensare devine insuficientă, glicemia poate începe să crească. În timp, unele persoane pot ajunge la prediabet sau diabet zaharat de tip 2.

Prin urmare, rezistența la insulină reprezintă un mecanism metabolic important asociat cu dezvoltarea diabetului de tip 2, dar prezența sa nu înseamnă automat că persoana are diabet.

Cum se depistează rezistența la insulină?

Nu există o singură analiză de rutină care, în orice situație, să stabilească singură diagnosticul de rezistență la insulină.

Medicul poate lua în considerare istoricul medical, examenul clinic și mai multe analize metabolice, inclusiv glicemia, hemoglobina glicată (HbA1c), profilul lipidic și, în anumite situații, insulina măsurată pe nemâncate.

Un indice utilizat în unele contexte este HOMA-IR, calculat pe baza glicemiei și insulinei à jeun. HOMA-IR are însă propriile limite și nu trebuie interpretat izolat; îl vom defini separat în Dicționarul Medical MEDICINAS.

Se poate reduce rezistența la insulină?

Sensibilitatea la insulină poate fi influențată de factori modificabili. Activitatea fizică regulată, reducerea excesului ponderal atunci când acesta există, alimentația adecvată și îmbunătățirea sănătății metabolice pot contribui la creșterea sensibilității la insulină.

Abordarea trebuie adaptată fiecărei persoane, mai ales atunci când există prediabet, diabet, obezitate sau alte afecțiuni metabolice.

Rezistența la insulină trebuie privită în relație cu întregul metabolism al glucozei. Pentru explicația amplă despre glicemie, valorile acesteia și mecanismele prin care organismul o controlează, vezi articolul-pilon MEDICINAS „Glicemia: ce este, care sunt valorile normale și ce ne spune despre sănătatea metabolică”.

Despre autor

Echipa MEDICINAS reunește experiența în fitoterapie, produse naturale și documentare științifică, cu preocuparea constantă de a transforma informația complexă despre sănătate, plante, ingrediente naturale și mecanisme biologice într-un conținut clar, riguros și util.

Timp de cinci ani, din echipa de cercetare MEDICINAS a făcut parte și Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, personalitate de referință a fitoterapiei românești și un nume fundamental pentru dezvoltarea fitoterapiei moderne în România. Moștenirea sa profesională rămâne parte din istoria și cultura MEDICINAS.

Prin Dicționarul Medical MEDICINAS ne propunem să explicăm termenii, simptomele, analizele și afecțiunile medicale într-un limbaj accesibil publicului larg, păstrând rigoarea informației medicale.

Notă medicală

Acest articol are caracter educațional și informativ și nu înlocuiește consultația, diagnosticul sau tratamentul recomandat de medic. Rezistența la insulină nu trebuie stabilită pe baza unei singure valori de laborator. Analizele trebuie interpretate împreună cu istoricul medical, factorii de risc și celelalte investigații relevante.

Bibliografie și surse

  1. American Diabetes Association Professional Practice Committee. Standards of Care in Diabetes. Diabetes Care.
  2. National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases (NIDDK). Insulin Resistance & Prediabetes.
  3. Centers for Disease Control and Prevention (CDC). About Insulin Resistance and Type 2 Diabetes.
  4. Petersen MC, Shulman GI. Mechanisms of Insulin Action and Insulin Resistance. Physiological Reviews. 2018;98(4):2133–2223.
  5. Czech MP. Insulin action and resistance in obesity and type 2 diabetes. Nature Medicine. 2017;23:804–814.
  6. Hall JE. Guyton and Hall Textbook of Medical Physiology. Elsevier.

Articol citit de 14 persoane