Sănătoasă, gustoasă și ușor de pregătit, salata grecească de somon va fi mereu o alegere inspirată, fie pentru prânz, fie pentru cină, motiv pentru care îți propunem să o pregătești cu plăcere.


Ingrediente necesare pentru salata grecească cu somon:


- un medalion de somon
- o linguriță de ulei de măsline
- sare și piper
- o salată verde
- 2 roșii mari feliate
- o jumătate de ceapă roșie feliată
- 100 de grame de brânză feta
- 50 de grame de măsline feliate


Mod de preparare:


Încălzește grătarul la foc mediu spre mare, după care unge somonul cu ulei de măsline, sare și piper pe ambele părți, după care pune peștele și lasă-l să se gătească pe fiecare parte timp de 4-5 minute.


Ulterior, când s-a făcut, pune-l într-o farfurie și ocupă-te de legume.


Rupe salata verde în bucăți medii, taie ceapa roșie sub formă de solzișori, taie sub formă de cubulețe roșiile și brânza, adaugă și măslinele.


Adaugă sosul preparat din 2 linguri de ulei de măsline, zeama unei lămâi stoarse, o linguriță de muștar, miere și mărar și una de oregano. Potrivește de sare și piper, apoi așează somonul pe patul de salată. Așteaptă să se răcească 20 de minute, la frigider, apoi servește preparatul.


Poftă bună!

Articol citit de 3863 persoane