Nutriționiștii susțin consumul din belșug de broccoli, acesta fiind extrem de sănătos și având numeroase beneficii pentru organism deși multe persoane nu îl includ în alimentație.


Broccoli este recunoscut pentru cantitatea de fibre solubile pe care o conține dar și pentru aportul bogat de vitamina C, vitamina K, având numeroase proprietăți benefice pentru organismul uman, între care prevenirea artritei, reducerea riscului de a dezvolta cancer de vezică urinară, reducerea impactului moleculelor ce distrug vasele de sânge, detoxifierea ficatului.


Broccoli este responsabil de reducerea nivelului de colesterol rău din sânge, ameliorează inflamațiile și simptomele reacțiilor alergice, întărește rezistența oaselor și ajută la menținerea sănătății lor, având proprietăți antiinflamatorii.


În cazul în care nu vă place să consumați broccoli proaspăt, vă propunem două rețete super simple, pe care trebuie să le preparați.


Broccoli gratinat


Dacă legumele gratinate sunt pe placul tău, atunci ar trebui să încerci și broccoli gratinat. Ai nevoie de 500 de grame de broccoli congelat sau proaspăt, 25 de grame de unt, 200 ml de smântână, 50 g de cașcaval, un praf de nucșoară, sare și piper. Pune buchețelele de broccoli la fiert, timp de 10 minute și apoi lasă-le la scurs. Amestecă smântâna cu niște cașcaval ras, condimentează cu sare și piper. Unge o tavă de copt cu unt și așează buchețelele de broccoli, peste care toarnă smântâna. Lasă totul la cuptor 15 minute.


Paste cu broccoli și pui în sos pesto


Sosul pesto este pe placul tău? Atunci trebuie să încerci pastele cu broccoli și cu pui în acest sos, o rețetă ușoară și super delicioasă. Ai nevoie de 400 g de paste, 250 de g de broccoli, un piept de pui, 2 linguri de ulei, 50 g de roșii uscate în ulei, 2 linguri de sos pesto și 100 de g de brânză feta.


Fierbe pastele în apă din belșug iar după 5 minute adaugă și buchețelele de broccoli. Mai așteaptă să fiarbă 5 minute iar apoi scurge totul bine.


Într-o tigaie, încinge 2 linguri de ulei și rumenește bine pieptul de pui tăiat sub formă de cubulețe, după care adaugă sare și piper, după gust.


Combină pastele și buchețelele de broccoli cu pieptul de pui tăiat cubulețe, roșiile tăiate mărunt, sosul pesto și brânza feta. 

Articol citit de 3281 persoane