Vara este, fără doar și poate, și despre roșii proaspete, delicioase, proaspăt coapte în grădină, motiv pentru care îți propunem să încerci o ciorbă de roșii gustoasă.

Ciorbă de roșii - ingrediente necesare:

- un kilogram de roșii
- o rădăcină de țelină
- un dovlecel
- doi ardei roșii
- doi morcovi
- o ceapă
- sare și piper, după gust
- două linguri de ulei
- o legătură de pătrunjel verde

Ciorbă de roșii - mod de preparare:

Pentru a prepara această ciorbă de roșii, curăță și spală legumele, după care pune-le la fiert cu apă și sare, la foc mic. Acoperă totul cu un capac, iar 30 de minute mai târziu, adaugă și dovlecelul.

Ulterior, când legumele au fiert, dă deoparte ceapa și țelina, iar roșiile, morcovii, dovlecelul și ardeii trece-i prin blender și amestecă totul cu zeama în care au fiert.

Pune din nou la foc, pentru a fierbe alte 20-30 de minute, iar apoi condimentează cu sare și piper și mai adaugă puțin ulei.

Adaugă și pătrunjel verde și busuioc și servește preparatul cu crutoane din pâine.

Poftă bună!

Articol citit de 1135 persoane