Dacă copilul tău este mofturos în ceea ce privește alimentația alege să-l răsfeți cu preparate delicioase, pe care le poți prepara rapid și fără să ai nevoie de multe ingrediente.
Descoperă cele mai delicioase rețete de supe pentru copii, mai jos:
Supa cremă de mazăre
Ai nevoie de:
- o ceapă
- un morcov
- un ardei gras
- o jumătate de țelină
- 200 de grame de mazăre
- 30 de grame de unt
- un gălbenuș
- o lingură de iaurt
- sare, după gust
- pătrunjel
Mod de preparare:
Curăță și spală ceapa, ardeiul, țelina și morcovul, după care taie-le în bucăți mai mari și pune-le la fiert într-un litru de apă.
Adaugă mazărea și lasă să fiarbă totul timp de 15 minute. Ulterior, pasează-le în blender, condimentează după gust și adaugă gălbenușul bătut cu iaurt.
Toarnă supa în farfurii și pune câte o linguriță de unt, iar deasupra decorează cu pătrunjel tocat fin.
Supa cremă de conopidă
Ingrediente necesare:
- 500 de grame de conopidă
- 250 de grame de cartofi
- patru linguri de ulei de măsline
- o ceapă
- doi litri de supă de legume
- 100 de grame de smântână degresată
- trei gălbenușuri
- sare, după gust
Mod de preparare:
Spală conopida și desfă-o în bucățele, după care las-o în apă cu sare timp de zece minute. Curăță apoi cartofii și taie-i cubulețe.
Călește ceapa în ulei, iar apoi adaugă conopida și cartofii și stinge totul cu supa de legume. Lasă să fiarbă la foc mediu.
Când s-au fiert toate, strecoară legumele și pasează-le. Adaugă apoi sarea și gălbenușurile bătute cu smântână.
Servește porțiile decorate cu conopidă și cu crutoane din pâine prăjite.
Poftă bună!
Articol citit de 1165 persoane
Acest articol nu are comentarii!