Cultivat intens în regiuni din India, China, Taiwan, Japonia, Indonezia și Africa, turmericul este o plantă a cărui rădăcină este folosită în scop terapeutic, întrucât are numeroase beneficii pentru organism.

Grație conținutului bogat de uleiuri volatile, dar și colorantului de culoare galbenă denumit curcumină sau a sărurilor minerale și a peptidei, turmericul are numeroase beneficii pentru organism, având rolul de a stimula eliberarea bilei, de a crește capacitatea ficatului de a elimina toxinele, dar și de a inhiba dezvoltarea tumorilor canceroase și a metastazelor.

Potrivit experților în medicină naturopată, turmericul are puterea de a preveni și stopa dezvoltarea unor forme de cancer, între care cancer mamar, cancer de stomac, cancer de colon, cancer de plămâni sau de piele, întrucât inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase și a metastazelor.

Printre altele, turmericul ajută la detoxifierea organismului, întrucât are proprietăți antioxidante dovedite. De asemenea, ajută la eliminarea efectelor nocive date de radiaii liberi, prevenind astfel îmbătrânirea celulară.

Turmericul este responsabil de reducerea nivelului de glucoză din sânge, grație curcuminului, care are puterea de a ameliora simptomele date de diabet, prevenind astfel dezvoltarea bolii. Ba mai mult, are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, motiv pentru care curcuminul poate să contribuie la ameliorarea simptomelor date de colonul iritabil.


Conform studiilor efectuate de-a lungul itmpului, turmericul ajută la combaterea tulburărilor hepatice și a bolilor de piele, întrucât curcumina, ingredient regăsit în compoziția turmericului, are puteri antioxidante, astfel că previne deteriorarea membranelor celulare.

O altă proprietate a turmericului este, potrivit specialiștilor în medicină, faptul că previne ateroscleroza, adică depunerile de colesterol responsabile de blocarea arterelor, care pot duce la infarct ori atac vascular. De asemenea, turmericul împiedică formarea de cheaguri de sânge, reduce hipertensiunea, astfel că previne apariția bolilor cardiovasculare.

Cum poți să folosești turmericul

Turmericul are numeroase beneficii pentur organism, motiv pentru care poți folosi pulberea galbenă în alimentație. Spre exemplu, îți poți prepara smoothie-uri în care să adaugi și o linguriță de pulbere de turmeric sau poți să-ți faci un ceai de tumeric.

Mai exact, poți să fierbi într-o oală patru căni cu apă și o linguriță de turmeric ras. Așteaptă să fiarbă zece minute, iar apoi scurge totul. Adaugă o linguriță de miere și bea amestecul zilnic.

Evident, nu uita că poți folosi turmericul în alimentație, ca și condiment. Prepară-ți pui cu turmeric ori pur și simplu adaugă pulberea galbenă în supe.

Articol citit de 1857 persoane