Sucurile naturale conțin vitamine și minerale care sunt esențiale funcționării optime a organismului și pot reduce inflamațiile ficatului, pancreasului și rinichilor.

Potrivit nutriționiștilor, reducerea inflamțiilor din ficat și din alte organe contribuie la detoxifierea organismului și asigură funcționarea optimă a organismului, motiv pentru care este important să adopți un stil de viață sănătos și, totodată, să incluzi în dietă sucuri naturale care conțin o cantitate mare de nutrienți și de fibre.

Care sunt băuturile pe care le poți pregăti acasă și care asigură reducerea inflamațiilor din ficat, pancreas și rinichi, află mai jos:

Suc de aloe vera, clorofilă și lămâie

Potrivit nutriționiștilor, această băutură este o adevărată comoară pentru organism, deoarece ajută la detoxifierea acestuia.

Pentru a o pregăti ai nevoie de:

  • trei linguri de aloe vera
  • sucul obținut dintr-o lămâie
  • o lingură de clorofilă
  • 200 ml de apă

Mod de preparare:

Pentru a pregăti acest suc, extrage gelul de aloe vera din frunză sau folosește un gel cumpărat, după care stoarce lămâia pentru a obține suc.

Adaugă toate ingredientele într-un blender și amestecă bine, până se omogenizează ingredientele.

Servește băutura imediat.

Suc de sfeclă roșie, portocală și morocv

Ingrediente necesare:

  • o sfeclă roșie
  • sucul obținut dintr-o portocală
  • doi morcovi
  • 200 de ml de apă

Mod de preparare:

Spală bine toate ingredientele, după care taie sub formă de cubulețe sfecla roșie și morcovii.

Stoarce portocala, iar apoi trece prin blender sucul obținut cu celelalte ingrediente.

Amestecă bine, până obții o băutură omogenă, după care consum-o la primele ore ale dimineții, pe stomacul gol.

Suc de țelină, morcov și usturoi

Ingrediente necesare:

  • o tijă de țelină
  • doi morcovi
  • un cățel de usturoi
  • 200 ml de apă

Mod de preparare:

Spală tija de țelină și morcovii, după care taie sub formă de cubulețe.

Pune toate ingredientele într-un blender, iar apoi amestecă bine, până obții o băutură omogenă.

Consum-o imediat, înainte de a oxida.

Suc de mere și semințe de in

Grație aportului de fibre și nutrienți, această băutură ajută la combaterea inflamațiilor din organism și oferă un boost de energie.

Ingrediente necesare:

  • două mere
  • 200 ml de apă
  • o lingură de semințe din in

Mod de preparare:

Spală merele și îndepărtează semințele, după care taie-le cubulețe.

Pune toate ingredientele într-un blender, iar apoi amestecă bine, până obții o băutură omogenă.

Consum-o imediat, dimineața, pe stomacul gol ori ca gustare.

Tips: Sucurile naturale sunt benefice pentru sănătate și ajută la ameliorarea multor simptome, însă este important să nu adaugi zahăr ori alți îndulcitori.

Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 3962 persoane