Oameni de toate vârstele se confruntă, fără îndoială, cu dureri de burtă, constipație ori diaree, însă n-ar trebui să disperi ori să dai iama în medicamente, întrucât specialiștii în medicină naturopată îți dezvăluie remedii naturiste pe care trebuie să le încerci.

Așadar, dacă te confrunți cu diaree, gaze, crampe abdominale ori cu greață sau vărsături folosește cu încredere menta. Sub orice formă, întrucât este recunoscută pentru combaterea afecțiunilor digestive. Astfel, ca să scapi de toate aceste probleme care îți dau bătăi de cap încearcă să-ți prepari o infuzie de mentă ori încearcă tinctura.

Persoanele diagnosticate cu ulcer, gastrită ori reflux acid ar trebui să încerce ceaiul de mușețel ori de gălbenele, întrucât sunt recunoscute pentru proprietățile cicatrizante, calmante, emoliente, antiinflamatorii, ce funcționează, practic, ca un pansament gastric.

Busuiocul ajută, de asemenea, la combaterea afecțiunilor stomacului, întrucât are proprietatea de a trata gazele și, mai mult de atât, sporește secreția și eliminarea bilei, precum și secreția sucurilor gastro-intestinale. Poate fi folosit, printre altele și pentru a trata balonarea, gastrita și indigestia.

Nu în ultimul rând, ceaiul de ghimbir sau chiar ghimbirul proaspăt este indicat pentru a combate greața, dar și pentru a îmbunătăți digestia și pentru a calma arsurile gastrice ori gazele.

De asemenea, sunătoarea este o plantă recunoscută pentru proprietățile benefice pe care le are asupra sistemului digestiv, deoarece protejează mucoasa gastrică, dar și stimulează producerea și eliminarea de bilă, susținând astfel funcțiile hepatice și reducând spasmele. Pentru efecte maxime consumați în fiecare seară o cană cu ceai de sunătoare. Va fi extrem de liniștitor și vă veți simți bine încă din primele zile de la administrare.

Articol citit de 2910 persoane