Orice persoană s-a confruntat, la un moment dat, cu respirația urât mirositoare, care este extrem de neplăcută și stânjenitoare. Fie că vorbim de cea cauzată de consumarea unor alimente precum usturoi, ceapă sau brânză sau de afecțiuni ale gingiilor ori dentare, carii sau infecții ale gâtului, respirația urât mirositoare poate fi tratată cu ajutorul unor remedii naturiste.
Spre exemplu, pentru a combate mirosul neplăcut ale respirației poți alege să mesteci câteva frunze de mentă sau de pătrunjel care au atât proprietatea de a reduce bacteriile din cavitatea bucală cât și de a elimina mirosul neplăcut.
De asemenea, un alt truc la care poți apela ca să ai o respirație proaspătă este să mănânci un măr verde întrucât acesta are, de asemenea, rolul de a combate bacteriile din cavitatea bucală.
Este, de asemenea, recomandat să consumi cel puțin 2 litri de lichide pe zi, apă sau supe dar din alimentația ta n-ar trebui să lipsească nici fructele cu un conținut bogat de apă și de vitamina C precum lămâile, portocalele.
Printre remediile naturiste ce au rolul de a combate bacteriile regăsite în cavitatea bucală este oțetul de cidru. Tot ce trebuie să faci este să amesteci 2 lingurițe de oțet de cidru cu o jumătate de pahar de apă și să faci gargară cu acest amestec timp de zece secunde. Repetă, însă, procedura de mai multe ori pe zi.
O altă modalitate de a combate mirosul neplăcut al gurii este rodia. Decojește un fruct, lasă coaja să se usuce, după care fierbe-o într-un vas cu apă. Când a dat în fiert, dă-o la o parte de pe foc și așteaptă să se răcească. Fă gargară cu această soluție de mai multe ori pe zi, imediat după masă.
La fel de eficient pentru combaterea respirației urât mirositoare este bicarbonatul de sodiu dizolvat în apă. Fă, de asemenea, gargară de câteva ori pe zi iar mirosul neplăcut și bacteriile vor fi combătute.
Articol citit de 4223 persoane
Acest articol nu are comentarii!