Hipertensiunea este o problemă frecventă în rândul persoanelor adulte, însă aceasta poate fi ținută sub control cu ajutorul remediilor naturiste, potrivit nutriționiștilor.

Ce poți să faci pentru a-ți regla tensiunea, află mai jos:

Cătina albă, aliatul de nădejde pentru reglarea tensiunii

Potrivit acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor, cătina albă are proprietăți hipotensive și antianemică, motiv pentru care ar trebui să-ți prepari o infuzie din două lingurițe de fructe uscate. Este, însă indicat să bei 2-3 căni pe zi. De asemenea, poți consuma și fructele proaspete, dar și compoturi.

Ceai de vâsc, excelent pentru normalizarea tensiunii arteriale

O adevărată comoară pentru sănătate este ceaiul de vâsc. Este indicat și pentru hipotensivi și pentru hipertensivi, deoarece reglează tensiunea arterială și, în plus, stimulează circulația sângelui. Pentru a te bucura de efectele acestuia este indicat să consumi ceai de vâsc de două ori pe zi. Îl poți prepara amestecând două lingurițe de plante cu 250 ml de apă fierbinte.

În plus, pentru a normaliza tensiunea arterială, experții în medicină naturopată îți recomandă decoctul obținut dintr-o lingură de semințe de orz, pe care le poți amesteca cu o cană de apă caldă. Este indicat să strecori acest amestec, iar apa obținută să o bei pe parcursul unei zile.

De asemenea, pentru a menține tensiune arterială în limite normale este indicat să-ți reglezi cantitatea de sare pe care o consumi zilnic, dar și să eviți să mai consumi carbohidrați. Este, de asemenea, indicat și să te hidratezi corespunzător, întrucât apa sporește volumul sângelui care circulă prin artere.

Articol citit de 738 persoane