Una dintre cele mai întâlnite probleme în rândul adulților este circulația sanguină deficitară, lucru ce nu trebuie deloc ignorat, întrucât poate să ducă la afecțiuni cardiovasculare grave.

Așadar, pentru a-ți ameliora circulația sanguină deficitară încearcă remedii naturale, pe care le poți prepara chiar la tine acasă și care te pot ajuta să scapi de aceste probleme.

Ai nevoie de:
- 300 de grame de sare de mare sau sare grunjoasă
- 30 de grame de oregano uscat
- 30 de grame de cimbru uscat
- 30 de grame de busuioc uscat
- 15 grame de mărar uscat
- 15 grame de semințe de fenicul.

Mod de preparare:

Zdrobește semințele de fenicul într-un mojar, după care mărunțește plantele între palme și amestecă-le pe toate cu sarea.

Pisează apoi amestecul în mojar, puțin câte puțin, pentru ca aromele plantelor să se întrepătrundă.

Pune apoi amestecul obținut în borcane mici, ce se închid ermetic, cu ajutorul capacelor.

Poți adăuga, de asemenea, și petale de gălbenele, albăstrele și lavandă, pentru un plus de aromă.

Ori de câte ori ai timp, frecționează-ți brațele, pieptul și picioarele cu acest amestec, după care aplică o cremă hidratantă.

Un alt remediu pe care-l poți încerca este un ulei ce stimulează irigarea cu sânge.

Ai nevoie de:

- 40 de grame de boabe de ienupăr
- 20 de grame de ace de rozmarin
- 200 ml de alcool natural de 40 de grade
- 20 de picături de ulei esențial de lavandă

Mod de preparare:

Zdrobește boabele de ienupăr într-un mojar, însă nu foarte mărunt. Adaugă și rozmarinul și alcoolul și pune totul într-un borcan cu capac. Închide-l și păstrează-l la căldură timp de 2 săptămâni, însă ai grijă să-l agiți zilnic.

Ulterior, strecoară totul, adaugă uleiul esențial de lavandă și agită bine.

Ca și în cazul de mai sus, frecționează-ți zonele cu probleme și, în timp, vei descoperi că nu le vei mai avea.

Articol citit de 4886 persoane