Printre cele mai întâlnite probleme digestive este, fără doar și poate, balonarea. Atunci când abdomenul se umflă, uneori poate să apară o durere difuză, cauzată de acumularea de gaze în stomac.
Cum poți să combați balonarea, află mai jos:
Ceai de mușețel
Ceaiul de mușețel are proprietăți calmante și antiinflamatorii, motiv pentru care ajută cu ușurință la combaterea balonării, dar și a acidității gastrice. Tot ce trebuie să faci este să amesteci o lingură de mușețel cu 250 de ml de apă fiartă. Lasă la infuzat timp de zece minute, iar apoi consumă două căni pe zi.
Cărbunele medicinal
O adevărată comoară pentru ameliorarea gazelor la stomac este cărbunele medicinal. Tot ce trebuie să faci este să dizolvi o linguriță de pulbere de cărbune în 250 de ml de apă, iar apoi să consumi amestecul obținut cu 30 de minute înainte de mesele importante ale zilei, și anume prânz și cină.
Ceai de mentă
Menta ajută la ameliorarea problemelor digestive, motiv pentru care îți recomandăm să bei un ceai preparat în casă. Fierbe 250 ml de apă, iar când dă în clocot adaugă două lingurițe de mentă. Lasă la infuzat, apoi la răcit, după care consumă două căni pe zi. Te vei simți mult mai bine.
Apă și oțet de mere
Un remediu eficient pentru a ameliora balonarea este oțetul de mere. Acesta ajută și la prevenirea acumulării de gaze intestinale și calmează stomacul. Tot ce trebuie să faci este să amesteci o linguriță de oțet de mere cu 200 ml de apă, iar apoi să consumi amestecul. Dacă nu suporți mirosul de oțet, poți încerca să amesteci apa cu lămâie. Este important ca ea să fie caldă, însă.
Articol citit de 775 persoane
Acest articol nu are comentarii!