Artrita reumatoidă este o afecțiune cu care se confruntă multe persoane, însă simptomele neplăcute ale acesteia pot fi ameliorate cu ajutorul plantelor.

Artrita reumatoidă, acea afecțiune caracterizată de dureri și leziuni articulare, afectează ambele părți ale corpului și se dezvoltă în timp, însă simptomele date de această afecțiune, precum dureri articulare, umflare a articulațiilor, rigiditate, pierdere a funcției articulare ori oboseală prelungită, pot fi ameliorate cu ajutorul unor plante naturiste.

Care sunt plantele care te ajută să uiți de aceste simptome neplăcute, află mai jos:

Gheara-mâței

Recunoscută pentru puterea de a combate inflamațiile din organism, dar și durerea, gheara-mâței este o plantă ce ajută la combaterea artritei. Pentru a te bucura de efectele acestei plante poți folosi unguente ori îți poți pregăti un ceai obținut din 250 ml de apă clocotită și o lingură de plante. Bea această infuzie de două ori pe zi.

Ghimbir

Considerat o adevărată comoară pentru sănătate, ghimbirul ajută la ameliorarea simptomelor și reduce inflamațiile. Cea mai simplă modalitate pentru a te bucura de efectele acestei plante este să-ți prepari ceai. Fierbe 250 ml de apă cu rădăcină rasă de ghimbir. Strecoară amestecul și bea amestecul. Sunt indicate două-trei căni pe zi.

Ceai verde

Ceaiul verde este recunoscut nu doar pentru puterea de detoxifiere a organismului, ci și pentru puterea de a combate durerea cauzată de artrită. Fiind o sursă bogată de antioxidanți, ceaiul verde ajută la protejarea articulațiilor. Pentru a te bucura de efectele acestuia, bea 1-2 căni de ceai verde pe zi.

 

Articol citit de 586 persoane