Te confrunți cu probleme în ceea ce privește starea de spirit? Ei bine, dacă ești tristă ori pur și simplu te simți copleșită de programul haotic, alege să incluzi în dietă niște alimente care te vor ajuta să fii mai fericită.

Potrivit studiilor specialitate, există numeroase alimente care contribuie la îmbunătățirea stării de spirit, fiind bogate în compuși fitochimici. În plus, o dietă echilibrată și un stil de viață sănătos ajută la reducerea riscului de a dezvolta depresie și anxietate.

Care sunt alimentele care ajută la îmbunătățirea stării de spirit, află mai jos:

Iaurt

Primul pe lista alimentelor care ajută la îmbunătățirea stării de spirit este iaurtul. Conține bacterii probiotice, ptorivit unui studiu publicat în revista Nutrients, care sunt recunoscute pentru puterea de a îmbunătăți sănătatea mintală. Acesta poate fi, de asemenea, folosit și ca un aliment de prevenție, fapt pentru care mulți nutriționiști recomandă un consum regulat de alimente fermentate. În plus, este indicat să consumi și alimente bogate în fibre, întrucât acestea contribuie la dezvoltarea acestor microorganisme.

Ciocolata

Ciocolata este, de asemenea, un superaliment, însă pentru a avea beneficii asupra sănătății este indicat să consumi doar produsele care au un conținut ridicat de cacao, întrucât acestea sunt o sursă bogată de antioxidanți și ajută la neutralizarea radicalilor liberi.

Potrivit unui studiu publicat în revista Depression and Anxiety, consumul de ciocolată neagră este asociat cu un risc scăzut de depresie și, în plus, ajută la îmbunătățirea stării de spirit, deoarece sporește secreția de serotonină, acel hormon al fericirii.

Nuci

Nucile sunt o sursă bogată de aminoacizi, mai exact de triptofan, un precursor al serotoninei. Acesta este un neurotransmițător ce ajută la îmbunătățirea stării de spirit. În plus, consumul constant de nuci ajută la îmbunătățirea calității somnului și este asociat și cu reducerea anxietății și a stresului.

Somon

Un alt aliment care contribuie la menținerea sănătății psihice este și peștele, precum somonul. Conține acizi grași, precum Omega-3, niște compuși care ajută la dezvoltarea și la funcționarea optimă a creierului. Mai mult de atât, somonul are efecte antiinflamatorii și poate fi de ajutor în ceea ce privește reducerea stresului și anxietății.

Credit foto: Shutterstock

Articol citit de 557 persoane