Rostopasca (Chelidonium majus) este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale din fitoterapia europeană, apreciată de secole pentru utilizările sale tradiționale în afecțiunile digestive, biliare și ale pielii. Ușor de recunoscut după florile galbene și sucul portocaliu care apare atunci când tulpina este ruptă, rostopasca ocupă un loc important în medicina populară românească și în lucrările dedicate plantelor medicinale.

Interesul pentru această plantă depășește însă tradiția. Cercetările farmacologice au identificat în rostopască numeroși alcaloizi biologic activi, printre care chelidonina, sanguinarina, cheleritrina și coptisina, investigați pentru proprietățile lor antispastice, antimicrobiene și antivirale. Aceste descoperiri au deschis noi direcții de cercetare privind mecanismele prin care compușii plantei interacționează cu celulele și microorganismele.

Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor a acordat rostopascăi atenție în lucrările sale de fitoterapie, inclusiv în legătură cu proprietățile extractelor obținute din planta proaspătă. Astăzi, analiza acestor observații tradiționale alături de studiile moderne ne ajută să înțelegem atât potențialul farmacologic al rostopascăi, cât și limitele și precauțiile necesare utilizării sale.

Cum recunoaștem rostopasca?

Rostopasca este o plantă erbacee perenă din familia Papaveraceae, răspândită în Europa și Asia. Crește frecvent în apropierea gardurilor, pe lângă ziduri, în grădini, la marginile pădurilor și în locuri umbroase, bogate în substanțe nutritive.

Florile sale au patru petale galbene, iar frunzele sunt adânc divizate, verzi pe partea superioară și mai deschise pe partea inferioară. Planta poate înflori din primăvară până spre toamnă, în funcție de condițiile climatice.

Elementul distinctiv este latexul galben-portocaliu care apare imediat după ruperea tulpinii sau a frunzelor. Acest suc conține numeroși compuși activi și a fost folosit tradițional în aplicații locale.

În fitoterapie se utilizează în principal părțile aeriene ale plantei, cunoscute în literatura farmaceutică sub denumirea Chelidonii herba. Compoziția lor diferă în funcție de perioada recoltării, partea plantei și modul de prelucrare.

Rostopasca în medicina tradițională și fitoterapie

Rostopasca este menționată în tradiția medicinală europeană de multe secole. În medicina populară românească, a fost întrebuințată pentru negi, tulburări digestive, disconfort biliar și diferite probleme ale pielii.

În fitoterapia tradițională, preparatele din rostopască au fost asociate în special cu proprietăți antispastice, adică posibilitatea de a influența contracțiile musculaturii netede din aparatul digestiv.

Planta a fost folosită și în formule destinate tulburărilor hepatobiliare. Aceste întrebuințări au avut la bază observații empirice și experiența practică a fitoterapeuților, într-o perioadă în care metodele moderne de evaluare clinică nu erau disponibile.

În medicina tradițională chineză, planta este cunoscută sub numele de Bai Qu Cai și apare în unele surse de fitoterapie asiatică.

Astăzi, utilizările tradiționale sunt studiate prin metode farmacologice moderne. Unele mecanisme biologice pot fi explicate prin prezența alcaloizilor, dar nu toate efectele atribuite istoric plantei au fost confirmate prin studii clinice.

Ce substanțe active conține rostopasca?

Rostopasca este deosebit de interesantă prin conținutul de alcaloizi izochinolinici, substanțe naturale cu activitate biologică pronunțată.

Printre principalii compuși identificați se numără:

  • Chelidonina, cercetată pentru efectele sale asupra anumitor mecanisme celulare și pentru activitatea farmacologică experimentală.

  • Cheleritrina, un alcaloid investigat pentru proprietăți antimicrobiene și efecte asupra unor căi de semnalizare celulară.

  • Sanguinarina, substanță cu activitate biologică importantă, dar și cu potențial toxic în anumite condiții.

  • Coptisina, alcaloid studiat pentru efecte antimicrobiene și alte proprietăți farmacologice.

  • Berberina, compus întâlnit și în alte plante medicinale, investigat pentru efecte asupra metabolismului și microorganismelor.

  • Protopina, alcaloid asociat în cercetări experimentale cu activități asupra musculaturii netede și sistemului nervos.

Planta mai conține acizi fenolici și alți constituenți vegetali.

Concentrația acestor substanțe nu este constantă. Două preparate realizate din aceeași specie pot avea compoziții foarte diferite, în funcție de solvent, metodă de extracție, concentrație și condițiile de păstrare.

Această variabilitate este importantă deoarece efectele farmacologice și riscurile toxice depind de compoziția reală a preparatului.

Rostopasca și efectele antivirale

Una dintre direcțiile de cercetare care au atras atenția asupra rostopascăi este activitatea antivirală a unor extracte și compuși izolați.

Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor a menționat în lucrările sale interesul pentru extractul total obținut din planta proaspătă, înainte de uscare, căruia i-a atribuit activitate asupra virusurilor hepatitice A, B și C.

Această observație trebuie interpretată în contextul diferenței dintre rezultatele experimentale și eficacitatea demonstrată la om.

Studiile farmacologice au investigat activitatea unor extracte de Chelidonium majus și a unor alcaloizi asupra diferitelor modele virale. Rezultatele experimentale sugerează că anumite componente pot interacționa cu procese biologice implicate în infecțiile virale.

Totuși, virusurile hepatitice A, B și C sunt diferite din punct de vedere biologic. O activitate observată împotriva unui anumit virus nu demonstrează eficacitate împotriva tuturor virusurilor hepatitice.

În prezent, nu există dovezi clinice convingătoare că extractul total de rostopască, proaspăt sau uscat, tratează hepatita A, elimină virusul hepatitic B ori vindecă hepatita C.

Afirmația privind extractul proaspăt reprezintă, prin urmare, o observație fitoterapeutică de interes istoric și farmacologic, care necesită cercetări specifice pentru confirmare.

De ce poate fi diferit extractul din planta proaspătă?

În fitoterapie, modul de prelucrare a unei plante poate influența compoziția preparatului final.

Uscarea presupune modificări de temperatură, umiditate și expunere la oxigen, factori care pot influența stabilitatea anumitor substanțe vegetale. Unele componente se pot degrada, iar altele pot deveni mai ușor sau mai greu de extras.

În cazul rostopascăi, cercetările analitice au arătat că metodele de pregătire și extracție influențează profilul alcaloizilor identificați.

Acest lucru oferă o explicație farmacognostică pentru interesul față de planta proaspătă, fără a demonstra însă că extractul obținut astfel este superior clinic.

Mai mult, un extract cu o concentrație mai mare de alcaloizi poate avea o activitate biologică mai intensă, dar și un risc toxicologic mai ridicat.

Din acest motiv, preparatele din planta proaspătă nu trebuie considerate automat mai eficiente sau mai sigure decât cele din planta uscată.

Rostopasca și sănătatea ficatului

Relația dintre rostopască și ficat este complexă. Planta a fost utilizată tradițional în tulburările hepatobiliare, iar unele efecte asupra musculaturii netede și secrețiilor digestive au fost investigate experimental.

Cu toate acestea, dovezile clinice actuale nu justifică utilizarea rostopascăi pentru tratarea hepatitei, cirozei sau steatozei hepatice.

Există, în schimb, cazuri documentate de afectare hepatică asociată administrării orale a unor preparate care conțin Chelidonium majus.

Aceste cazuri au inclus creșteri importante ale transaminazelor, icter și manifestări asemănătoare hepatitei acute. În multe situații, funcția hepatică s-a îmbunătățit după întreruperea administrării plantei.

Mecanismul exact nu este complet elucidat. Unele reacții par idiosincrazice, ceea ce înseamnă că pot apărea la anumite persoane fără să existe o relație simplă și previzibilă între doză și severitatea reacției.

În evaluarea sa, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a analizat atât utilizările tradiționale, cât și riscurile asociate plantei. Comitetul pentru medicamente pe bază de plante nu a adoptat o monografie europeană pentru Chelidonium majus.

Aceste informații sunt importante mai ales pentru persoanele care au deja boli hepatice sau utilizează medicamente metabolizate de ficat.

Rostopasca și steatoza hepatică (ficatul gras)

Steatoza hepatică reprezintă acumularea excesivă de grăsime în celulele ficatului. Este frecvent asociată cu rezistența la insulină, excesul ponderal, diabetul zaharat de tip 2 și alți factori metabolici.

Deși rostopasca este menționată în unele surse tradiționale în legătură cu ficatul, nu există studii clinice solide care să demonstreze că aceasta reduce acumularea de grăsime hepatică sau previne fibroza.

În plus, riscul de hepatotoxicitate face ca administrarea orală să fie nepotrivită ca metodă de automedicație pentru ficatul gras.

Abordarea modernă a steatozei hepatice include evaluarea factorilor metabolici, ajustarea alimentației, activitatea fizică, controlul greutății și monitorizarea medicală.

Pentru informații suplimentare, citește articolul MEDICINAS „Steatoza hepatică (ficatul gras) – simptome, grade, investigații și remedii naturale”.

Rostopasca și digestia

În medicina tradițională, rostopasca a fost utilizată pentru disconfort abdominal, senzația de digestie dificilă și tulburări atribuite secreției biliare.

Cercetările experimentale asupra unor extracte și alcaloizi au identificat efecte asupra musculaturii netede, ceea ce poate explica parțial reputația antispastică a plantei.

Totuși, rezultatele obținute în laborator nu stabilesc o doză eficientă și sigură pentru utilizarea internă la om.

Durerile abdominale persistente, greața sau senzația de presiune sub coaste pot avea cauze diferite și necesită evaluare medicală, mai ales atunci când sunt însoțite de febră, icter sau vărsături.

Rostopasca pentru negi și probleme ale pielii

Cea mai cunoscută utilizare populară a rostopascăi este aplicarea latexului galben-portocaliu pe negi.

Negii obișnuiți sunt provocați de anumite tipuri de virus papiloma uman (HPV). Utilizarea tradițională a latexului a determinat cercetătorii să investigheze proprietățile biologice ale unor compuși din plantă.

Totuși, dovezile clinice pentru utilizarea latexului brut sunt limitate, iar acesta poate provoca iritații, inflamație și leziuni ale pielii.

Aplicarea sa pe față, în apropierea ochilor, pe mucoase sau pe formațiuni cutanate nediagnosticate poate fi periculoasă.

În dermatologie există metode validate pentru tratarea negilor, iar alegerea tratamentului depinde de localizare, dimensiune și caracteristicile leziunilor.

Ce spun studiile despre toxicitatea rostopascăi?

Una dintre cele mai importante contribuții ale cercetării moderne este documentarea reacțiilor hepatice asociate administrării orale.

Într-un studiu publicat în revista Gastroenterology în 1999, cercetătorii au descris zece cazuri de hepatită acută asociată preparatelor cu rostopască. După întreruperea administrării, pacienții au prezentat ameliorare, iar într-un caz reluarea expunerii a fost urmată de reapariția afectării hepatice.

O analiză clinică publicată în 2012 a evaluat 16 cazuri din mai multe țări europene, identificând o asociere probabilă sau foarte probabilă între preparatele de rostopască și afectarea hepatică în cazurile analizate.

Baza de date medicală LiverTox, administrată de National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases din Statele Unite, clasifică rostopasca drept o cauză neobișnuită, dar probabilă, de leziuni hepatice clinic manifeste.

Aceste constatări nu anulează interesul farmacologic al plantei, dar impun o separare clară între cercetarea compușilor activi și administrarea empirică a preparatelor vegetale.

Contraindicații și precauții

Din cauza riscurilor documentate, preparatele orale cu rostopască nu sunt recomandate pentru automedicație.

Prudența este deosebit de importantă în cazul persoanelor cu hepatită virală, steatohepatită, ciroză, transaminaze crescute sau alte afecțiuni hepatice.

Utilizarea în timpul sarcinii și alăptării trebuie evitată, deoarece nu există suficiente date care să demonstreze siguranța.

Persoanele care urmează tratamente medicamentoase trebuie să discute cu medicul sau farmacistul înainte de a utiliza produse care conțin această plantă.

Semnele care pot indica o afectare hepatică includ îngălbenirea pielii sau a ochilor, urina închisă la culoare, greața persistentă, oboseala accentuată și durerile abdominale.

Dacă asemenea simptome apar după administrarea unui preparat vegetal, utilizarea trebuie întreruptă și este necesară evaluarea medicală promptă.

Rostopasca în cercetarea fitoterapeutică modernă

Rostopasca rămâne o specie de interes pentru farmacologie datorită diversității alcaloizilor pe care îi conține.

Studierea separată a acestor compuși poate contribui la înțelegerea unor mecanisme antimicrobiene, antivirale și celulare. În același timp, cercetările toxicologice ajută la identificarea limitelor de siguranță și a efectelor nedorite.

Experiența fitoterapiei tradiționale, inclusiv contribuțiile Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, reprezintă un punct de plecare pentru formularea unor întrebări științifice. Confirmarea unei utilizări terapeutice necesită însă studii clinice care să demonstreze atât eficacitatea, cât și siguranța.

În portofoliul MEDICINAS, Megaliv este un supliment alimentar creat după rețeta Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, personalitate de referință a fitoterapiei românești, care și-a dedicat viața cercetării și valorificării plantelor medicinale.

Prezența unei plante într-o formulă tradițională nu înseamnă că produsul poate trata hepatitele virale sau alte boli ale ficatului. Evaluarea unui supliment trebuie realizată în funcție de compoziția exactă, cantitățile ingredientelor, calitatea fabricației și datele de siguranță.

Concluzie

Rostopasca este o plantă medicinală cu o istorie bogată și cu un profil fitochimic remarcabil. Alcaloizii săi au atras interesul cercetătorilor prin activitățile farmacologice observate în laborator, inclusiv în domeniul cercetării antivirale.

În același timp, cazurile documentate de hepatotoxicitate arată de ce utilizarea tradițională trebuie analizată împreună cu datele moderne de siguranță.

Rostopasca reprezintă un exemplu al modului în care fitoterapia și medicina bazată pe dovezi se pot completa: tradiția oferă observații și direcții de cercetare, iar studiile moderne stabilesc ce efecte pot fi confirmate și în ce condiții utilizarea unei substanțe este sigură.

Rostopasca în produsele MEDICINAS

Rostopasca se regăsește în formula Megaliv, supliment alimentar creat după rețeta Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, care conține 35 mg pulbere din părțile aeriene ale plantei per capsulă, alături de armurariu, păpădie, sunătoare și kutki.

Descoperă Megaliv pe MEDICINAS.

Despre autor

Echipa MEDICINAS reunește experiența în fitoterapie, produse naturale și documentare științifică, cu preocuparea constantă de a transforma informația complexă despre sănătate, plante, ingrediente naturale și mecanisme biologice într-un conținut clar, riguros și util.

Timp de cinci ani, din echipa de cercetare MEDICINAS a făcut parte și Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, personalitate de referință a fitoterapiei românești și un nume fundamental pentru dezvoltarea fitoterapiei moderne în România. Moștenirea sa profesională rămâne parte din istoria și cultura MEDICINAS.

Prin secțiunea Plante și ingrediente, ne propunem să prezentăm proprietățile, compușii activi, utilizările tradiționale și dovezile științifice privind plantele medicinale și ingredientele naturale, într-un limbaj accesibil, cu respectarea rigorii medicale și a limitelor cercetărilor existente.

Bibliografie științifică selectivă

  1. European Medicines Agency (EMA). Final Assessment Report on Chelidonium majus L., herba. EMA/HMPC/369801/2009, 2012. https://www.ema.europa.eu/en/medicines/herbal/chelidonii-herba

  2. European Medicines Agency (EMA). Final Public Statement on Chelidonium majus L., herba. EMA/HMPC/743927/2010, 2012.

  3. National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Greater Celandine. LiverTox: Clinical and Research Information on Drug-Induced Liver Injury. Actualizat în 2022. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK548684/

  4. Benninger J. și colab. Acute hepatitis induced by greater celandine (Chelidonium majus). Gastroenterology, 1999. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10535888/

  5. Teschke R. și colab. Greater Celandine hepatotoxicity: a clinical review. 2012. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23109446/

  6. Teschke R. și colab. Herbal hepatotoxicity by Greater Celandine (Chelidonium majus): causality assessment of 22 spontaneous reports. 2011. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21893153/

  7. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z. Editura Fiat Lux.

Articol citit de 3695 persoane