Relațiile de cuplu se construiesc cu greu în ziua de astăzi, iar multe dintre ele ajung să se destrame cu repeziciune, infidelitatea fiind unul dintre motivele principale. Dacă te-ai întrebat de ce ajung oamenii să înșele, îți propunem să afli răspunsul acum.
Conform lui Kristin Zeising, psiholog și terapeut în relații de cuplu din California, oamenii ajung să înșele din cauza unor probleme, printre care:
Sunt nemulțumiți de relația în care se află
Unul dintre motivele pentru care oamenii ajung să calce strâmb este dat de nemulțumirea care apare la un moment dat. Fie că se simt neglijați, fie că se simt ignorați ori neapreciați sau, de ce nu, le lipsesc anumite lucruri, între care și sexul, oamenii aleg să caute ceea ce-și doresc în altă parte, motiv pentru care apar trădările.
Apar frustrări din cauza diferenței de venituri
Atunci când unul dintre parteneri câștigă mai puțin decât celălalt, acesta va fi tentat să calce strâmb, pentru a se impune în relație.
A apărut plictiseala
Unele persoane aleg să înșele pentru că pur și simplu s-au plictisit în relația de cuplu în care se află, așa că vor puțină ”adrenalină”. În aceste cazuri, însă, relația poate fi salvată, dacă vorbiți deschis despre ceea ce vă doriți.
Sunt nemulțumiți de propria persoană
Atunci când oamenii sunt nemulțumiți de ei însuși, mulți dintre ei pot alege să-și valideze aprecierea prin orice metode. Astfel, din dorința de a fi apreciați, poate iubiți, unii dintre ei aleg să înșele. Din nefericire, o astfel de poveste nu se va termina niciodată bine. Dacă te confrunți, într-adevăr, cu astfel de probleme rezolvă-le singur ori descoperă sursa nemulțumirilor. Vei avea mai puțin de suferit.
Articol citit de 2533 persoane
Acest articol nu are comentarii!