Dacă ești implicată într-o relație de iubire și simți că lucrurile nu mai par să funcționeze între voi ori v-ați îndepărtat prea mult, atunci a sosit momentul să îți analizezi relația de cuplu și comportamentul partenerului tău.


Să închizi ochii în fața unor lucruri evidente nu este deloc bine, întrucât nu vei avea decât de suferit. Tocmai de aceea, îți propunem să descoperi câteva semne care indică clar că partenerul tău nu te mai iubești și, mai mult de atât, care te vor ajuta să-ți analizezi relația.

Ți se pare că nu mai este interesat de tine

Dacă simți că partenerul tău de cuplu te privește cu alți ochi și nu mai este interesat de tine, în sensul că nu mai observă atunci când îți schimbi look-ul ori când optezi pentru o coafură nouă sau porți rochia aceea nouă, în care el te considera cea mai sexy din Univers, atunci e clar. Trebuie să mergi mai departe cu fruntea sus, fără să privești în urmă.

Ai senzația că partenerul tău e ocupat tot timpul

Să plecați într-o vacanță ori să petreceți timp, la sfârșitul săptămânii, este istorie pentru voi? Atunci când îi reproșezi acest lucru îți spune că nu are timp? Ei bine, acest lucru nu indică decât că relația voastră s-a deteriorat, întrucât oricât de ocupat ai fi, atunci când îți pasă de cineva, îți faci timp.

Gesturile mărunte sunt doar o amintire

Indiferent de cât timp sunteți împreună, dacă obișnuiați să vă răsfățați într-un anumit fel, care acum lipsește, trebuie să știi că relația voastră se apropie de sfârșit. Ba mai mult, dacă îți spune că are nevoie de mai mult spațiu, e clar. Nu mai există cale de întoarcere între voi, așa că tot ce trebuie să faci este să accepți asta.

Articol citit de 2721 persoane