Temperaturile au scăzut sub zero grade în ultimele zile, motiv pentru care îți propunem să le încălzești cu o supă cremă delicioasă, pregătită din morcovi și ghimbir, care are proprietatea de a întări sistemul imunitar și de a ameliora simptomele date de răceală.
Supă cremă de morcovi și ghimbir - ingrediente necesare:
- un kilogram de morcovi
- o ceapă
- două linguri de ulei de măsline
- șase căni cu supă de legume
- 100 de grame de rădăcină de ghimbir
- o legătură de pătrunjel proaspăt
- 50 de grame de semințe de dovleac decojite
- sare și piper, după gust
Supă cremă de morcovi și ghimbir - mod de preparare:
Într-o oală mare, încinge uleiul de măsline, iar apoi adaugă ceapa și morcovii tăiați mărunți. Lasă la călit până când ceapa devine translucidă.
Adaugă apoi ghimbirul tăiat felii mici, iar apoi, după două minute, adaugă supa de legume.
Lasă la foc mare până când începe să clocotească, iar apoi redu focul. Lasă la fiert până când morcovii s-au înmuiat.
Trece apoi totul prin blender, până obții o pastă cremoasă.
Decorează cu semințe de dovleac și pătrunjel proaspăt tocat.
Poftă bună!
Credit foto: Avantaje
Articol citit de 545 persoane
Acest articol nu are comentarii!