Dacă te numeri printre persoanele care se obișnuiesc să sforăie, îți propunem câteva remedii naturiste ce te vor ajuta să ții sub control această problemă extrem de neplăcută pentru cei din jur.

Sforăitul este o problemă asociată cu tulburări cardiovasculare ori respiratorii, însă deși este neplăcut, el poate fi ținut în frâu cu ajutorul unor remedii naturiste.

Care sunt acestea, află mai jos:

Remediu naturist cu ghimbir, curcuma și usturoi

Ghimbirul, curcuma și usturoiul sunt recunoscute pentru proprietățile benefice asupra sănătății încă din cele mai vechi timpuri, motiv pentru care îți recomandăm să le consumi frecvent, întrucât au efecte antioxidante și depurative, astfel că reduce inflamațiile de la nivelul căilor respiratorii.

Pulbere de rădăcină de valeriană

Valeriana este cunoscută pentru proprietățile calmante, motiv pentru care îți propunem să o consumi în amestec cu floarea pasiunii și cu mentă. Consumă ceai din aceste ingrediente în fiecare seară, înainte de somn, iar efectele se vor vedea rapid.

Gargară cu salvie

O altă soluție pentru a scăpa de sforăit este să fierbi o linguriță de salvie cu o cană de apă cinci minute, iar apoi să o lași să se răcească și să o strecori. Fă gargară de câteva ori pe zi, dar și înainte de culcare. Efectele se vor vedea.

Inhalația cu muguri de pin

Ca să scapi de sforăit este bine să faci și inhalație cu muguri de pin. Trebuie doar să fierbi 2-3 linguri de muguri de pin ori de brad timp de 10-15 minute, iar apoi să stai cu capul aplecat deasupra unui vas în care ai pus acest amestec.

Articol citit de 429 persoane