Durerile de cap pot fi la ordinea zilei pentru anumite persoane, însă n-ar trebui să apelezi la medicamente, ci poți alege să le combați cu ajutorul unui remediu naturist, obținut din două ingrediente.
Potrivit experților în medicină naturopată, valeriana este o plantă care are proprietăți terapeutice și poate ajuta chiar și la combaterea durerilor de cap. Trebuie doar să amesteci o linguriță de pulbere din rădăcină de valeriană cu una de miere de salcâm. Amestecă-le bine și consumă pasta omogenă imediat.
Grație conținutului bogat de minerale, între care calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu și vitamine, precum A, B1, B2, B6, E, PP, valeriana are proprietăți antioxidante și antiinfecțioase, iar mierea de salcâm este o sursă bogată de vitamina B, dar și de maneziu, fier, cupru, potasiu, fosfor, enzime și antioxidanți, ajutând, de asemenea, la energizarea organismului.
De asemenea, pentru a combate durerile de cap alege să-ți masezi tâmplele cu o compresă rece. Te va ajuta să te revigorezi imediat, precum și să-ți relaxezi musculatura și să scapi de durere.
Migrenele pot fi tratate, de asemenea, cu ajutorul ceaiului de gingko biloba, care are rolul de a îmbunătăți circulația de la nivelul cerebral, având un conținut ridicat de flavonoide, compuși chimici cu efecte antixodante.
De asemenea, ceaiul de roiniță, o plantă regăsită la noi, poate ajuta la combaterea durerilor de cap, precum și la ameliorarea senzației de greață și vărsături. Este, însă, indicat să-l consumi de mai multe ori pe zi, cald, întrucât are proprietăți antiinflamatorii.
Articol citit de 438 persoane
Acest articol nu are comentarii!