Originară din America de Sud, floarea-pasiunii sau Passiflora incarnata, așa cum este cunoscută denumirea științifică, este un arbust cățărător ce poate ajunge la lungimea de 9 metri. Potrivit specialiștilor în medicină naturopată, această plantă medicinală este o sursă excelentă de flavonoizi, steroli, cumarine, maltol, acizi clorogenici, ulei volatil și alcaloizi.

Floarea-pasiunii este cunoscută pentru proprietățile pe care le are asupra organismului, aceasta având efecte sedative, anxiolitice, analgezice, hipotensoare şi antispastice. De aceea, floarea-pasiunii este folosită pentru combaterea insomniilor, a stărilor de anxietate și de stres, de iritabilitate nervoasă dar ajută și în gastrită, colită ori nevralgii.

Ceaiul de frunze de floarea-pasiunii ajută, de asemenea, la combaterea durerilor menstruale, de cap, de dinți, însă ajută și la calmarea spasmelor apărute în cazul colitei, a tulburărilor gastrointestinale și ale musculaturii vezicii urinare.

Ceaiul obținut din frunze de floarea-pasiunii ajută și la ameliorarea simptomelor date de boala Parkinson, a epilepsiei și la îmbunătățirea circulației sanguine.

Ceaiul din frunze de floarea-pasiunii nu trebuie să fie administrat, însă, copiilor cu vârste sub 4 ani, femeilor însărcinate sau care alăptează, dar nici persoanelor care se confruntă cu boli cardiace. Consumat în exces, acesta poate să determine apariția unor stări de confuzie mintală, dar și cefalee.

Pentru a te bucura din plin de efectele acestei plante, alege să-ți prepari ceai. Tot ce trebuie să faci este să pui o linguriță de plantă uscată în 200 ml de apă clocotită, iar apoi să lași la infuzat timp de cel puțin 10 minute. Strecoară, îndulcește cu miere și apoi consumă 2-3 căni pe zi.

Articol citit de 2065 persoane