Poate că mirosul usturoiului nu e tocmai plăcut însă acesta ar trebui să se regăsească în alimentația ta, întrucât are numeroase proprietăți benefice pentru sănătate, fiind o adevărată sursă de vitamine și minerale.

Folosit de egiptenii antici, de romani și de greci, de soldați ori de atleții olimpici, usturoiul poate avea numeroase beneficii asupra persoanelor care îl consumă, deoarece are un conținut bogat de antioxidanți, fiind recunoscut pentru puterea de a întări sistemul imunitar, de a combate virușii, bacteriile și fungii precum și de a accelera vindecarea.

Află mai jos de ce trebuie să consumi usturoi cât mai des:

Combate virușii și bacteriile

Usturoiul este o adevărată comoară pentru sănătate, întrucât ajută la combaterea virușilor, bacteriilor și a altor paraziți, grație proprietăților antioxidante pe care le are. De asemenea, usturoiul poate fi folosit pentru a combate și răceala dar și pentru întărirea sistemului imunitar.

Ajută la eliminarea metalelor grele

Prezența metalelor grele în organism poate cauza probleme de sănătate precum deterioarea creierului ori chiar deces, motiv pentru care experții în medicină naturopată îți recomandă să incluzi în dietă usturoi, acesta fiind responsabil de eliminarea metalelor grele, ajutând la detoxifierea organismului.

Previne apariția bolilor cardiovasculare

Suplimentele alimentare ce conțin usturoi sau chiar usturoiul consumat proaspăt poate reduce nivelul de colesterol din sânge dar și trigliceridele, astfel că vei ține bolile cardiovasculare la distanță. Ajută, de asemenea, la prevenirea atacurilor de inimă și a infarctului.

Ajută la prevenirea depresiei

Grație proprietăților antiseptice, antibiotice și antiinflamatoare, usturoiul nu doar că ajută la întărirea sistemului imunitar ci și la prevenirea și la tratarea depresiilor. Este indicat chiar și persoanelor care se confruntă cu anemie, deoarece conține o cantitate mare de fier.

Articol citit de 3636 persoane