Depresia este considerată boala secolului XXI și tot mai multe persoane se confruntă cu această boală, despre care, însă, refuză să vorbească. Considerată o afecțiune emoțională, depresia se manifestă printr-o furie și mânie continuă, stări ce îi macină pe oameni.
Pierderea unei persoane dragi ori a serviciului, divorțul sau lipsa de bani, conflictele duse cu persoane dragi sunt doar câțiva dintre factorii ce pot să determine apariția unei depresii moderate.
Totuși, profesorul doctor Aurel Romilă, care este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri români, a dezvăluit de unde apare depresia, deși ”la suprafață”, totul pare în regulă.
”Spunem că are de toate, este bogat, are familie bună, nu-i lipsește nimic și totuși este depresiv. Asta este doar o problemă materială, dar este și o insuficiență spirituală, lipsește credința în Dumnezeu. Tudor Vianu a fost primul om care mie mi s-a părut extrem de frământat. Și m-am întrebat ce s-a întâmplat cu el. Are absolut toată greutatea lumii pe capul lui?  L-am întrebat pe fiul lui și mi-a zis că asta este firea lui. Deci chestiunea depresiei la adult vine din foarte multe lucruri. În primul rând, din dorința pe care o ai de a fi continuu în plină ascensiune. Și tot timpul ți se pare că ți-o iau alții înainte, și chiar ți-o iau. În vechiul regim, te trezeai cu unul parașutat care era șeful medicinei, șeful psihiatriei și el nu avea nicio legătură cu astea. Bineînțeles că te deprimă dacă te străduiești zeci de ani și vine unul teleportat și te dă la o parte”, a declarat el într-un interviu pentru Libertatea.



”Apoi, vrea mult și nu poate. Invidia. Nu mai vor Mamaia, nu mai vor Bulgaria, nu mai vor Grecia, vor zone exotice. Nu te mai saturi. Este tot o lăcomie. Trebuie să ai limite. Natura biologică a pus limite. Poți iubi cu măsură. Cei care fac eforturi colosale, se epuizează și apoi vin la mine că nu au plăceri. Au de toate, nu mai au plăcere. Ce pot să fac cu ei este să-i fac să înțeleagă că nu trebuie bea un ibric de cafea și șapte coniace noaptea. Principalul factor de terapie dintotdeauna și pentru toate este somnul”, a mai spus el.

Ca să scapi de depresie este recomandat să apelezi la terapie, în cazul celei severe, întrucât rezultatele se văd cel mai repede, însă și stilul de viață are un rol important, mai ales în cazul formelor de depresie ușoare. Spre exemplu, potrivit specialiștilor, este important să renunți la cofeină și la zahărul din alimentație. Consumă, în schimb, ceai de sunătoare ori de valeriană, întrucât te liniștește instant.
De asemenea, ieși din casă. Petrece timp alături de prieteni sau colegi și încearcă să te bucuri de orice activitate. Și sportul joacă un rol inportant, întrucât în timp ce depui efort fizic, corpul produce endorfine, ce te vor ajuta, de asemenea, să-ți recapeți adevărata stare de bine.
Și suplimentele alimentare te pot ajuta să scapi de depresie, motiv pentru care poți opta pentru remedii naturiste pe bază de acizi grași Omega 3 sau acid folic.

Articol citit de 4790 persoane