Creștin ortodocșii îl sărbătoresc, în fiecare an, pe 15 septembrie, pe Sfântul Agapie, alături de cei șapte Mucenici, fapt pentru care în această zi este bine să rostești această rugăciune, despre care se spune că aduce bucurie și pace.


Troparul este o rugăciune scurtă, care ajută foarte mult la bucuria casei şi la liniştea sufletească dacă este rostită cu credinţă.


„Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”, este rugăciunea pe care trebuie s-o rostești cu încredere, în fiecare an, pe 15 martie. 


Sfântul Mucenic Agapie este prăznuit la data de 15 martie în Calendarul ortodox, acesta fiind între sfinţii cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 15 martie, care este zi de post.


Sfântul Agapie și cei șapte mucenici şi-au câştigat coroanele biruinţei în vremea împărăţiei lui Diocleţian. Dacă Agapie era din Gaza, Timolau din Balcicul de astăzi, Romil era ipodiacon în biserica din Diaspole, iar Plisie şi cei doi Alexandru erau din Egipt. Toţi au pătimit şi şi-au dat viaţa în numele lui Hristos în Cezareea Palestinei în vremea când Urban era guvernatorul provinciei şi îi prigonea pe creştini deja de doi ani, din porunca împăratului, iar păgânii veneau să asiste la chinuri ca la circ. Atunci a fost chinuit ucis în foc şi sfântul Timotei cel care este pomenit la 19 august, dar şi alt Mucenic Agapie care a fost chinuit împreună cu sfânta Tecla. La aceste chinuri au fost martori Alexandru, Plisie, Timolau, Romil, Dionisie şi încă un Alexandru şi după ce au fost matori la credinţa celor torturaţi şi ucişi s-au dus singuri în faţa guvernatorului Urban şi au cerut moartea declarându-se creştini. Urban a încercat să-i amăgească în fel şi chip să-i facă să se răzgândească, ba promiţându-le diverse recompense, ba chinuindu-i în fel şi chip. Sfântul Agapie care înduras multe pentru că-l mărturisea pe Hristos neabătut şi servitorul lui credincios, Dionisie Egipteanul s-a alăturat celor şase, iar Urban şi călăii lui nu pridideau în a-i chinui în fel şi chip, iar când au văzut că nu au nici o şansă să-i facă să se închine la idoli i-au tăiat cu sabia. Aşa şi-au câştigat coroanele iruinţei muceniceşti şi biserica se bucură de ei în ceruri, potrivit click.ro.