Despre apariția Maicii Domnului la Fatima, care ar fi avut loc în anul 1917, s-ar fi vorbit mult de-a lungul timpului, motiv pentru care unii experți recomandă rostirea rugăciunii Sfintei Fecioara de la Fatima, despre care se spune că înfăptuiește minuni.

„Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus.' (se spune de trei ori)

„Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.' (se spune de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum era la început şi acum şi pururea şi în vecii veciilor. Amin.

O Iisuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta.

O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la Tine; și pentru acei care nu aleargă, mai ales pentru dușmanii Bisericii și pentru toți cei încredințați Ție prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria. Amin.'

Apariția Sfintei Fecioare Maria la Fatima

Pe 13 mai 1917, credincioșii vorbesc despre o altă apariție miraculoasă a Sfintei Fecioara Maria. S-a produs la Fatima, Portugalia, în faţa fraţilor Jacinta (7 ani) şi Francisco Marto (11 ani), care, împreună cu verişoara lor, Lucia dos Santos (10 ani), se aflau cu oile la păscut în zona Cova de Iria (Grota Sfintei Irina).

La un moment dat s-a iscat pe neaşteptate o furtună, iar cei trei copii s-au speriat şi au început să rostească Rozariul – o invocaţie către Fecioara Maria.

Deasupra unui stejar a apărut imaginea unei Doamne învăluite în lumină, strălucitoare, care purta o rochie strâmtă, o jachetă şi o manta, ţesute cu fire aurii Apariţia i-a îndemnat pe copii să se roage şi să revină în acelaşi loc în fiecare lună la data de 13.

La 13 octombrie 1917, atuci când o mare mulţime de oameni – circa 70.000 conform unor surse – s-a adunat să vadă minunea, Fecioara s-a arătat doar celor trei copii, însă ceilalţi au văzut un fenomen natural denumit „minunea Soarelui”, descrisă ca oprirea bruscă a unei ploi necontenite, risipirea bruscă a norilor şi apariţia unui soare ciudat asemănător unui disc argintiu care a început să tremure, să danseze, să se învârtă cu o viteză ameţitoare, ca o roată de foc, aruncând fascicule de lumină, care timp de 4 minute a luat diverse culori. După 10 minute, soarele pare că se desprinde de pe cer, fiind de culoare roşu sângeriu şi se precipită către Pământ, creând celor prezenţi senzaţii terifiante, după care Soarele şi-a reluat locul pe cer.

În timpul acestei apariţii celor trei copii li s-au transmis trei mesaje considerate importante pentru omenire, iar Luciei i-a fost transmis mesajul că Jacinta şi Francisco urmau să plece la ceruri.

La scurt timp, Francisco şi Jacinta au murit, iar păstrătoarea secretelor – Lucia dos Santos, a intrat în ordinul călugăriţelor carmelite din Coimbra.

Articol citit de 11552 persoane