Una dintre cele mai puternice rugăciuni este, fără îndoială cea a lui Arsenie Boca, care se rostește în fiecare sâmbătă.
Arsenie Boca, cunoscut drept Părintele Ardealului, a lăsat în urmă numeroase pilde și învățături, dar și rugăciuni. De aceea, îți recomandăm să rostești această rugăciune care nu doar că te scapă de vrăji și blesteme, însă te ajută să ai parte de noroc în viață, dar și de sănătate, bani și fericire.
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre.
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Morântul său de la Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj.
Articol citit de 7320 persoane
Acest articol nu are comentarii!