Indiferent de sezon, fie că e vară sau iarnă, salata de vinete este un aperitiv gustos și ușor de preparat, mai ales că are un conținut bogat de apă. De aceea, îți propunem o rețetă delicioasă, pe care o vei prepara cu ușurință.

Salata de vinete se poate prepara în multe feluri, însă de această dată îți propunem să încerci o rețetă  simplă, ce va satisface toate gusturile.


Salata de vinete este delicioasă în combinație cu maioneza, însă îți propunem o rețetă doar cu ulei de floarea soarelui, întrucât are mai puține calorii.


Pentru a găti această salată de vinete ai nevoie de 500 de grame de vinete coapte proaspăt ori decongelate. Așteaptă, însă, să se scurgă bine, pentru a evita gustul amărui, după care zdrobește vinetele cu un mixer sau cu o lingură din lemn. Adaugă mai apoi sare și zeamă de lămâie, puțin câte puțin ca să nu se taie. La final, adaugă și ceapa tocată mărunt și vezi dacă mai trebuie sare.


Poate fi servită alături de roșii sau de salată de ardei copți. De asemenea, salata de vinete o poți consuma în combinație cu rodie, pentru un plus de savoare și pentru un gust mai special.


Care sunt beneficiile vinetelor pentru organism: 


Vinetele conțin fier, calciu și minerale, astfel că sunt benefice pentru organism, indiferent de felul în care sunt consumate. Ele conțin, de asemenea, și fitonutrienți esențiali ce sunt responsabili de îmbunătățirea circulației sângelui. De asemenea, protejează tractul digestiv și previn apariția cancerului de colon.


Printre altele, vinetele sunt sărace în calorii. Potrivit specialiștilor, o singură vânătă conţine 35 de calorii. Acestea nu au aport grăsimi dar au, în schimb, un conţinut mare de fibre care te ajută să te saturi repede fără să mănânci mult.

Credit foto: lamama.ro

Articol citit de 4276 persoane