Smântâna este un ingredient folosit în bucătărie de multe persoane, care aleg să o adauge fie în ciorbe, fie pe sarmale ori ardei umpluți, fie pur și simplu o pun peste cartofii copți, proaspăt scoși din cuptor. Totuși, puține sunt persoanele care cunosc, concret, efectele pe care le are acest ingredient asupra sănătății.
Smântâna este un produs fermentat și conține numeroși nutrienți esențiali, precum calciu, fosfor, potasiu, magneziu, vitamina A, B2, B12, precum și colină și proteine. Secretul, însă, este ca ea să fie consumată în cantități moderate, însă, atrag atenția nutriționiștii.
Care sunt beneficiile pentru sănătate, aflați mai jos:
Contribuie la îmbunătățirea sănătății inimii
Deși este surprinzător, smântâna contribuie la menținerea sănătății inimii, întrucât nutrienții regăsiți în compoziția acesteia ajută la reducerea riscului de apariție a bolilor de inimă.
Conferă un plus de sațietate
Dacă vei alege să adaugi puțină smântână în preparatele tale, vei avea posibilitatea să nu mai consumi o cantitate mare de hrană, întrucât aceasta conferă un plus de sațietate. Poți, de asemenea, să alegi sortimente de smântână care conțin o cantitate mai mică de grăsime, în cazul în care ești preocupată de siluetă.
Ajută la îmbunătățirea digestiei
Potrivit studiilor de specialitate, smântâna conține culturi vii, ceea ce poate contribui la îmbunătățirea digestiei. De asemenea, aceasta poate ajuta la ameliorarea crampelor și a arsurilor stomacale.
Ajută la întărirea dinților și a oaselor
Bogată în calciu și fosfor, la fel ca orice produs lactat, smântâna contribuie la întărirea oaselor și a dinților și, totodată, ajută la reducerea riscului de apariție a osteoporozei și a fracturilor. Fosforul, care este al doilea mineral din organism, contribuie la formarea oaselor și la sintetizarea proteinelor.
Ajută la îmbunătățirea vederii
Fiind o sursă bogată de vitamina A și E, smântâna contribuie la îmbunătățirea sănătății vederii. o dietă bogată în vitamina A și betacaroten reduce riscul de cataractă și previne încetinirea progresiei degenerescenței maculare asociate, boală care apare odată cu înaintarea în vârstă.
Totodată, vitamina B12, care se regăsește în smântână ajută la formarea celulelor roșii în sânge, precum și la protejarea sistemului nervos.
Credit foto: Shutterstock
Articol citit de 821 persoane
Acest articol nu are comentarii!