Despre ritmuri cardiace anormale și clasificarea lor

Tulburările de ritm sunt clasificate în funcție de locul unde apar (în atriu sau în ventricul) în: rapide sau lente, regulate sau neregulate.

Tipuri de ritmuri anormale

1. Tahicardie

Bătăile rapide ale inimii pot proveni fie din atriu, fie din ventricul dar ritmurile din ventricul pun mai des viața în pericol. Atitudinea inițială când se decelează bătăi rapide este de a identifica ritmul rapid iar în cazul în care tensiunea arterială este menținută și nu există nicio dovadă a unui stop,  tratamentul se referă la controlul ritmului cu eventuala întoarcere la ritmul sinusal normal. În cazul în care, cu toate acestea, există dovezi că inima cedează din cauza ritmului rapid, se iau măsuri de urgență, inclusiv utilizarea energiei electrice pentru a da un șoc inimii pentru a o converti într-un ritm regulat.

2. Fibrilația ventriculară (V-FIB)

Fibrilația ventriculară nu este din punct de vedere tehnic un ritm cardiac rapid deoarece inima încetează să mai bată. În fibrilația ventriculară, ventriculele nu au un model coordonat electric și ventriculii, în loc de bătaie, au doar un tremor. Deoarece inima nu bate, sângele nu este circulat la corp sau creier și toate funcțiile corporale sunt oprite. Fără un impuls coordonat pentru a semnala ventriculul sa bată, se produce moarte subită cardiacă. Tratamentul pentru V-FIB este defibrilare cu un șoc electric.

Defibrilatoare externe automate (AED), în locuri publice au ajutat reducerea mortalitatii care provenea de la moarte subită de cauză cardiacă dar prevenția rămâne pilonul pentru a supraviețui acestui eveniment. Unii oameni, cum ar fi cei cu un mușchi cardiac foarte slab sau care au antecedente de fibrilație ventriculară, vor necesita un defibrilator implantabil pentru a preveni episoadele viitoare și moartea subită și pentru a trata acest ritm.

Acest ritm este adesea asociat cu un atac de cord în care mușchiul cardiac nu are suficient sânge pentru a fi  aprovizionat (ischemie miocardică), devine iritat și provoacă iritații secundare. În afară de ischemia miocardică, alte cauze de fibrilație ventriculară pot include slăbiciune severă a mușchiului cardiac (cardiomiopatie), tulburări electrolitice, supradoze de droguri și otrăvire. Tahicardia ventriculară (V-tach) este un alt ritm cardiac rapid care provine din ventricul. Cauzele sunt aceleași ca cele pentru fibrilația ventriculară dar, din cauza modelului de conducere electrică în căile inimii, un semnal organizat este furnizat la ventriculi, permițându-le să bată. Aceasta rămâne o situație de urgență, deoarece V-tach pot degenera în fibrilație ventriculară.

3. Tahicardia supraventriculară paroxistică (PSVT)

Tahicardia supraventriculară paroxistică (PSVT) apare atunci când căile din nodul AV sau atriu permit o conducere modificata de energie electrică  și atriul începe să bată cu o rată rapidă dar regulată, uneori de mai mult de 150-200 de ori pe minut. Ventriculii, simțind activitatea electrică care vine prin nodul AV, încearca să bată împreună cu fiecare impuls electric primit și PSVT are loc. Aceasta este rareori un eveniment care pune în pericol viața dar oamenii se pot simți inconfortabil atunci când se produce PSVT. Ei pot deveni amețiti, slăbiți, au dificultati de respirație și descriu o senzație de plenitudine în gât. PSVT pot fi, de asemenea, tolerate și se pot opri de la sine. Dacă acesta este un eveniment care se întâmplă pentru prima dată, apelarea la 112 este importantă, deoarece alte tahicardii pot pune viața în pericol.

Tratamentul pentru PSVT include încercările de a stimula nervul vag pentru a încetini inima (a se vedea sincopă vasovagală mai sus) prin ținerea respirației sau printr-o manevră de forțare ca în cazul defecației. Medicamentele intravenoase sunt adesea folosite pentru a întrerupe episodul.

Mulți pacienți au PSVT din cauza unor anomalii congenitale în sistemul de conducere electric al inimii. Cauzele externe pot include hipertiroidism, dezechilibre electrolitice precum și utilizarea de cofeină, alcool, medicamente împotriva răcelii luate fără prescripție sau droguri ilegale, cum ar fi cocaina și metamfetamina.

4. Sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW)

Sindromul Wolff-Parkinson-White este un tip specific de PSVT, în care o eroare înnăscută de căi de conducere a avut loc în apropierea nodului AV și există o cale electrică accesorie. Diagnosticul se face prin electrocardiogramă (EKG) sau prin testare electrofiziologică iar tratamentul poate include medicamente sau distrugerea căii electrice accesorii prin ablație invazivă cu cateter.

5. Fibrilația atrială (A-FIB)

Fibrilația atrială  are loc când atriul a pierdut capacitatea de a bate într-un mod coordonat. În locul nodului SA, numeroase zone ale atriului generează impulsuri electrice. Acest lucru face ca atriul sa tremure, în loc sa aibă o sistolă organizată. Nodul AV vede toate semnalele electrice dar pentru că sunt atât de multe și pentru că sunt atât de haotice, doar o parte dintre sutele de semnale pe minut sunt trecute până la nivelul ventriculului. Ventriculii apoi au sistole neregulate și de multe ori foarte rapide. Ca și în PSVT, simptomele pot include palpitații, amețeli și dificultăți de respirație. Cauza fibrilației atriale, cu toate acestea, poate fi mai semnificativă, deoarece poate fi datorată îmbătrânirii sistemului conductor al inimii și asociată bolilor de inimă aterosclerotice.

Prin urmare, fibrilația atrială cu răspuns ventricular rapid asociată cu dureri în piept sau dificultăți de respirație ar putea avea nevoie de cardioversie urgentă (o procedură care utilizează energie electrică pentru a converti inima înapoi într-un ritm normal) sau de medicamente intravenoase pentru a controla ritmul cardiac. O complicație importantă a fibrilației atriale este formarea de cheaguri de sânge de-a lungul interiorului peretelui inimii. Aceste cheaguri se pot rupe și călătoria la diferite organe din corp (embolizare), duce la blocarea vaselor de sange și provoacă o disfuncționalitate a organelor datorată unei lipse de suplimentări cu sânge. O complicație frecventă este un cheag care călătorește la creier, ducând la un accident vascular cerebral. Tratamentul pentru fibrilație atrială depinde de mulți factori, inclusiv cât timp aceasta a fost prezentă, ce cauzează simptomele, cât și de starea de sănătate care stă la baza individului. Pacientul și medicul vor decide ce metodă trebuie sa ia pentru a avea un ritm cardiac normal.

Fibrilația atrială poate fi un ritm sigur și nu pune viața în pericol atunci când ritmul este controlat. Medicamentele sunt folosite pentru a încetini impulsurile electrice care trec prin nodul AV, astfel încât ventriculele să nu încerce să capteze fiecare semnal produs. Motivul pentru a converti un pacient la un ritm regulat are de a face cu debitul cardiac. În fibrilație atrială, atriile nu bat și nu pompează sânge la ventriculi. În schimb, fluxul de sânge din ventricule e asigurat prin gravitație. Această lipsă de sistolă atrială poate scădea eficiența inimii și a debitului cardiac cu 10% până la 15%. Subțierea sangelui sau anticoagulantele pot fi recomandate pentru pacienții cu fibrilație atrială și risc crescut de accident vascular cerebral. Medicamente orale care presupun anticoagulate sunt warfarina (Coumadin), dabigatran (Pradaxa), rivaroxaban (Xarelto) și apixaban (Eliquis). Există și alte medicamente injectabile care sunt utilizate într-un spital. În cazul în care pacientul este la risc scăzut, medicul poate recomanda aspirina pentru prevenirea accidentului vascular cerebral.

Dacă fibrilația atrială este prost tolerată din cauza palpitațiilor sau a simptomelor de debit cardiac redus sau în cazul în care există îngrijorări cu tratament anticoagulant pe tot parcursul vieții, terapia poate include medicamente specifice, cardioversia electrică sau ablație pe bază de cateter (uneori cu un stimulator cardiac introdus). Fibrilația atrială este o afecțiune comună, cu multe implicații iar cel mai bun plan pentru fiecare pacient ar trebui să fie discutat pe larg cu medicul.

6. Flutterul atrial

Flutterul atrial este similar cu fibrilația atrială cu excepția că, în loc de a avea impulsuri electrice haotice din toate punctele din atriu, un punct a devenit iritat și poate avea 300 de impulsuri pe minut sau mai mult. Multe probleme care există pentru fibrilația atrială se aplică flutterului atrial. Flutterul atrial poate degenera în fibrilație atrială iar cele două pot coexista de multe ori.

7Bradicardia

În afară de medicamente, care sunt menite să încetinească inima pentru tratamentul unei varietăți de probleme medicale, bradicardia este de obicei din cauza unui bloc cardiac și îmbătrânirea circuitului electric al inimii. Aceasta nu este diferită de procesul de îmbătrânire a sistemului electric din casă; dar în loc să înlocuim circuitele inimii, poate fi necesar să fie tratate cu un stimulator cardiac implantabil.

8. Blocurile  de inimă

Blocurile de inimă care implică ventriculul, pot fi asimptomatice și de mică importanță, cu excepția provenienței lor pulmonare sau cardiace. Acestea sunt diagnosticate prin EKG. Blocurile de inimă care implică atriul pot fi clasificate de gradul întâi, doi și trei.

Blocul cardiac de gradul întâi este comun și, de obicei, de mică importanță. Există o ușoară întârziere în obținerea semnalului electric de la nodul SA la nodul AV, dar funcțiile inimii sunt normale.

• Există două tipuri de bloc cardiac de gradul doi (Mobitz I și Mobitz II), cel de tip  II fiind mai grav decât cel de tip I.

• Blocul cardiac de gradul 3 descrie pierderea completă de legătură între atrii și ventriculi privind activitatea electrică.

Blocurile de inimă de gradele 2 și 3 sunt diagnosticate prin analiza ritmului cardiac și EKG-uri. Blocurile de inimă sunt simptomatice pentru că inima bate atât de încet încât debitul cardiac este scăzut. Simptomele pot include amețeală sau leșin (sincopă), slăbiciune, dificultăți de respirație și dureri toracice.

Diagnosticul și tratamentul de blocuri cardiace care pun în pericol viața trebuie sa se întâmple în același timp. De multe ori, pacientul cu bradicardie poate lua medicamente care pot incetini inima, inclusiv beta-blocante și anumite blocante ale canalelor de calciu. În cazul în care pacientul este stabil, se poate amâna tratamentul în timp ce pacientul este monitorizat. În cazul în care bradicardia rămâne, un stimulator cardiac poate fi necesar. În anumite situații, un stimulator cardiac temporar poate fi plasat pentru a stabiliza pacientul, în timp ce deciziile se iau pentru o soluție permanentă.

Când se solicită asistență medicală

Palpitațiile inexplicabile nu sunt normale, mai ales atunci când sunt asociate cu dificultăți de respiratie, transpirație, sentimente de presiune în piept sau leșin. Persoana ar trebui să stea confortabil și întinsă și trebuie să fie activat prin apel la 112 serviciul de urgență. În cazul în care persoana este inconștientă  sau nu răspunde, trebuie inițiată  o resuscitare (American Heart Association). Sună la 112 pentru a primi o salvare și se decide dacă ar trebui să fie inițiată resuscitarea. În cazul în care episodul este de scurtă durată și se remite spontan, medicul ar trebui să fie contactat de urgență să i se ceară sfatul. În cazul în care episodul este o problemă recurentă, diagnosticul este cunoscut iar perturbarea ritmului se rezolvă, apelul catre doctor nu reprezintă o urgență. Este rezonabil să se solicite asistență medicală urgentă în orice moment în care apare o tulburare de ritm cardiac sau dacă există îngrijorarea că o problemă cardiacă este prezentă.

Cum sunt diagnosticate tulburările de ritm cardiac?

Linia de diagnostic primară rămâne EKG și monitorizarea ritmului. Acestea sunt de multe ori efectuate imediat în  ambulanță sau la sosirea în departamentul de urgență. La mulți pacienți, palpitațiile sau simptomele pot fi rezolvate și nu sunt găsite tulburări acute ale ritmului. În funcție de simptomele asociate și de istorie, observarea și monitorizarea inimii poate să se facă la spital sau în ambulatoriu.

La pacienții care au istoric, internarea la spital apare adesea. Acei pacienți cu dureri în piept și dificultăți de respirație pot fi, de asemenea internați pentru a evalua inima. La pacienții care nu sunt internati, un dispozitiv de monitorizare cardiacă este introdus pentru a monitoriza ritmul pentru o durată de timp. Monitoarele pot fi purtate timp de 24 de ore până la 1 lună. În unele cazuri, identificarea ritmului este evazivă și poate dura luni sau ani pentru a capta și a identifica anomalia. Monitoarele cardiace implantabile pot fi introduse pentru perioade mai mari de 1 an.

În cazul în care ritmul este cunoscut, teste cu scopul de a identifica potențiale cauze pot fi făcute. Acestea sunt dependente de anormalitatea de ritm specifică și pot varia de la analize de sânge pentru evaluarea pulmonară și studii de somn, ecocardiograme și testare electrofiziologică.

Care este tratamentul pentru tulburările de ritm cardiac?

Nu exista nici un tratament pentru o anomalie de ritm cardiac. În cazul în care pacientul este instabil, fără puls sau tensiune arterială, sau atunci când sunt în stare de inconștiență, ghidurile American Heart Association sunt accesibile pentru îngrijire și pentru a restabili ritmul cardiac la normal .Pentru V-FIB și V-tach, electricitatea ar putea fi cel mai important ”drog” iar inima este convertită din nou într-un ritm cardiac, sperăm, compatibil cu viață. Alte medicamente comune folosite în situații de criză depind de ritm și pot include epinefrină (adrenalină), atropine și amiodarona.

Pentru pacienții cu tahicardie supraventriculară (SVT), obiectivul nu este doar de a încetini ritmul cardiac ci și de a identifica ritmul prezent. Manevre vasovagale, cum ar fi ținerea respirației și realizarea unui efort ca cel din defecație rezolvă situația sau poate încetini temporar ritmul pentru a pune diagnosticul. Adenozina poate fi injectată și poate converti SVT la ritmul sinusal normal prin încetinirea impulsului electric la nodul AV. Aceasta poate fi de asemenea folosită ca o provocare de diagnostic pentru a ajuta la identificarea fibrilației atriale sau flutterului atrial cu răspuns ventricular rapid. Pentru fibrilația atrială cu răspuns ventricular rapid, scopul inițial este de a încetini viteza și de a menține tensiunea arterială normală. Blocarea canalelor de calciu, cum ar fi diltiazem și beta-blocante, cum ar fi metoprolol pot fi utilizate intravenos pentru a controla ritmul. Digoxina este o a doua linie, care poate fi de ajutor atunci când medicamentele de prima linie nu au rezolvat problema.

La pacienții instabili, cu dureri în piept, dificultăți de respirație sau stare de conștiență alterată, cardioversia cu un șoc electric poate fi necesară. Decizia de a converti A-FIB la ritmul sinusal normal depinde de pacient și situația este de multe ori o decizie a medicilor. Întrebari cu privire la anticoagulante, de asemenea, vor trebui să fie abordate.

Care este prognoza pentru tulburări ale ritmului cardiac?

În timp ce majoritatea aritmiilor cardiace pot fi tratate și controlate, fibrilația ventriculară sau tahicardia poate fi fatală. Recunoașterea și tratamentul lor sunt urgențe reale și nu există nici o garanție că moartea subită de cauză cardiacă poate fi reversibilă. Pentru toate celelalte tulburări ale ritmului, poate exista timp pentru a pune diagnosticul și pentru a proiecta un plan de tratament. Scopul este de a minimiza efectul pe care îl are aritmia asupra activității de zi cu zi și a calității vieții.

Pot fi prevenite tulburările de ritm cardiac?

Minimizarea factorilor de risc pentru bolile de inimă este de ajutor, inclusiv controlul tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, diabetul ținut sub control și fără fumat. Pentru cei cu palpitații rapide, care sunt intermitente, evitarea  stimulentelor cum ar fi alcoolul, cofeina, medicamentele fără prescripție și drogurile ilegale sunt măsuri preventive importante.

Articol citit de 10120 persoane