Albuminuria

Albuminuria înseamnă prezența unei cantități crescute de albumină în urină. Albumina este o proteină importantă din sânge, care ajută la menținerea lichidelor în vasele sanguine și la transportul anumitor substanțe. În mod normal, rinichii împiedică pierderea unor cantități mari de albumină. Atunci când aceasta apare în exces în urină, poate fi un semn că rinichii trebuie verificați.

De ce apare albumina în urină?

Rinichii funcționează ca niște filtre care curăță sângele și păstrează substanțele necesare organismului. În interiorul lor există structuri microscopice numite glomeruli, care participă la filtrarea sângelui.

Când aceste filtre sunt afectate, o cantitate mai mare de albumină poate trece în urină.

Albuminuria poate apărea temporar după efort fizic intens, în timpul febrei, deshidratării sau al unor infecții. Dacă persistă, poate fi asociată cu diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și anumite boli renale.

Albuminuria nu reprezintă un diagnostic în sine, ci un rezultat care trebuie evaluat pentru identificarea cauzei.

Cum se măsoară albuminuria?

Pentru măsurarea albuminei din urină, medicul poate recomanda raportul albumină/creatinină urinară, prescurtat UACR sau ACR.

Această analiză compară cantitatea de albumină cu cea de creatinină din aceeași probă. Astfel, rezultatul este mai puțin influențat de cât de diluată sau concentrată este urina.

Care sunt valorile albuminuriei?

Rezultatele raportului UACR sunt împărțite în trei categorii:

UACR	Ce înseamnă
Sub 30 mg/g	Albuminurie normală sau ușor crescută
30–300 mg/g	Albuminurie moderat crescută
Peste 300 mg/g	Albuminurie sever crescută

Aceste valori sunt orientative. Un rezultat crescut poate necesita repetarea analizei pentru a verifica dacă modificarea persistă.

Termenul mai vechi microalbuminurie este folosit uneori pentru categoria moderat crescută. În prezent, clasificarea în albuminurie moderat sau sever crescută este preferată.

Ce simptome poate provoca albuminuria?

De cele mai multe ori, albuminuria nu produce simptome evidente. O persoană poate avea albumină crescută în urină fără să observe vreo schimbare.

În situațiile cu pierderi importante de proteine pot apărea urină spumoasă sau umflarea picioarelor și a pleoapelor. Aceste manifestări pot avea însă și alte cauze.

Care este diferența dintre albuminurie și proteinurie?

Proteinuria înseamnă eliminarea unei cantități crescute de proteine în general, în timp ce albuminuria se referă în mod specific la albumină.

Albumina este una dintre proteinele care pot apărea în urină, iar măsurarea ei este deosebit de utilă pentru identificarea precoce a unor modificări renale.

Când trebuie consultat medicul?

Un rezultat crescut trebuie discutat cu medicul, mai ales dacă persoana are diabet, hipertensiune arterială sau antecedente de boală renală.

Medicul poate recomanda repetarea UACR și verificarea creatininei din sânge și a ratei estimate de filtrare glomerulară (eGFR).

Pentru explicația celorlalți parametri, consultă articolul MEDICINAS „Analizele de urină – ghid explicativ pentru înțelegerea rezultatelor”.

Despre autor

Echipa MEDICINAS reunește experiența în fitoterapie, produse naturale și documentare științifică, cu preocuparea constantă de a transforma informația complexă despre sănătate, plante, ingrediente naturale și mecanisme biologice într-un conținut clar, riguros și util.

Timp de cinci ani, din echipa de cercetare MEDICINAS a făcut parte și Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, personalitate de referință a fitoterapiei românești și un nume fundamental pentru dezvoltarea fitoterapiei moderne în România. Moștenirea sa profesională rămâne parte din istoria și cultura MEDICINAS.

Prin Dicționarul Medical MEDICINAS ne propunem să explicăm termenii, simptomele, analizele și afecțiunile medicale într-un limbaj accesibil publicului larg, păstrând rigoarea informației medicale.

Notă medicală

Acest articol are scop informativ și educațional și nu înlocuiește consultația, diagnosticul sau recomandările medicului. Albuminuria poate avea cauze temporare sau persistente, iar rezultatele trebuie evaluate împreună cu istoricul medical, simptomele și celelalte investigații.