Glicemia: ce este, care sunt valorile normale și ce ne spune despre sănătatea metabolică

Glicemia pare una dintre cele mai simple valori de pe buletinul de analize: un număr care arată câtă glucoză există în sânge. În realitate, în spatele acelui număr funcționează permanent unul dintre cele mai sofisticate sisteme de reglare ale organismului.

Creierul are nevoie de glucoză. Mușchii o folosesc pentru energie. Ficatul o depozitează și o eliberează. Pancreasul urmărește modificările glicemiei și răspunde prin hormoni precum insulina și glucagonul. După fiecare masă, în timpul somnului, al efortului fizic, al stresului sau al unei perioade de post, organismul încearcă să păstreze glucoza într-un interval compatibil cu funcționarea normală.

De aceea, glicemia nu trebuie privită doar prin întrebarea „am sau nu diabet?”

O glicemie modificată poate fi primul semnal al unei dereglări metabolice, iar uneori modificările metabolismului glucozei încep cu mult înainte ca valorile să ajungă în intervalul diagnostic pentru diabet.

Pentru a înțelege corect glicemia trebuie să înțelegem întregul sistem care o controlează.

Ce este glicemia?

Glicemia reprezintă concentrația glucozei în sânge.

Glucoza este un zahăr simplu și una dintre principalele surse de energie ale organismului. O parte provine direct sau indirect din alimentele pe care le consumăm, iar organismul poate, de asemenea, să producă glucoză atunci când este necesar.

După consumul alimentelor care conțin carbohidrați, aceștia sunt digerați și transformați în molecule mai simple. Glucoza este absorbită la nivel intestinal și ajunge în circulația sanguină.

În acel moment, glicemia începe să crească.

Creșterea nu reprezintă în sine o problemă. Este un răspuns fiziologic normal după masă. Ceea ce contează este cum răspunde organismul la această creștere și cât de eficient readuce glicemia către nivelul de bază.

Aici intervine insulina.

Insulina: hormonul central al controlului glicemiei

Insulina este produsă de celulele beta ale pancreasului.

Atunci când glicemia crește, pancreasul detectează modificarea și eliberează insulină. Aceasta facilitează utilizarea glucozei de către anumite celule și favorizează depozitarea surplusului energetic.

Mușchii pot utiliza glucoza pentru energie sau o pot depozita sub formă de glicogen.

Ficatul poate transforma o parte din glucoză în glicogen și o poate păstra pentru perioadele în care organismul are nevoie din nou de energie.

Țesutul adipos participă și el la gestionarea surplusului energetic.

Astfel, după o masă, glicemia crește, insulina crește, glucoza este distribuită și depozitată, iar concentrația din sânge începe să scadă.

Acest ciclu se repetă de mai multe ori în fiecare zi.

Ce se întâmplă cu glicemia atunci când nu mâncăm?

Organismul nu poate permite ca glucoza din sânge să dispară pur și simplu între mese.

În perioadele fără aport alimentar, ficatul contribuie la menținerea glicemiei prin eliberarea glucozei stocate și, atunci când este necesar, prin producerea de glucoză din alți precursori.

Unul dintre hormonii implicați este glucagonul, produs tot de pancreas.

Dacă insulina poate fi privită simplificat ca un semnal important al stării de abundență energetică, glucagonul contribuie la mobilizarea rezervelor atunci când aportul alimentar lipsește.

Reglarea glicemiei este, prin urmare, rezultatul unui echilibru permanent între mai mulți hormoni, ficat, pancreas, mușchi, țesut adipos și necesarul energetic al organismului.

Ce este glicemia à jeun?

Glicemia à jeun este glicemia măsurată după o perioadă în care persoana nu a consumat alimente.

Pentru testarea glicemiei plasmatice à jeun este utilizată în mod obișnuit o perioadă de cel puțin 8 ore fără aport caloric, conform indicațiilor laboratorului sau medicului.

Această măsurare este utilă deoarece elimină într-o anumită măsură influența imediată a unei mese și permite evaluarea modului în care organismul menține glucoza în condiții bazale.

Care sunt valorile normale ale glicemiei?

Pentru adulții care nu sunt însărcinați, criteriile utilizate frecvent pentru glicemia plasmatică à jeun sunt:

În mmol/L, valorile corespondente sunt aproximativ:

*În lipsa unei hiperglicemii evidente, diagnosticul necesită confirmare conform criteriilor medicale aplicabile.

Aceste valori trebuie interpretate în context. O analiză nu reprezintă întotdeauna un diagnostic, iar criteriile pot diferi în anumite situații, inclusiv în timpul sarcinii.

Ce înseamnă glicemia crescută?

Creșterea glucozei din sânge poartă numele de hiperglicemie.

Când oamenii văd o glicemie crescută, prima asociere este adesea diabetul. Diabetul este într-adevăr una dintre cele mai importante cauze ale hiperglicemiei persistente, dar nu este singura situație în care glicemia poate crește.

Valorile pot fi influențate de:

• momentul ultimei mese;
• stresul fiziologic;
• infecții sau alte boli acute;
• anumite medicamente, inclusiv glucocorticoizi;
• unele afecțiuni endocrine;
• modificări hormonale;
• sarcină;
• tulburări ale metabolismului glucozei.

Din acest motiv, o singură glicemie crescută trebuie interpretată în contextul în care a fost măsurată.

Ce este prediabetul?

Între metabolismul normal al glucozei și diabet există o zonă intermediară numită prediabet.

În această etapă, organismul nu mai gestionează glucoza la fel de eficient ca înainte, dar valorile nu au ajuns încă la criteriile diagnostice pentru diabet.

Pentru glicemia à jeun, intervalul 100–125 mg/dL este utilizat de American Diabetes Association pentru definirea glicemiei bazale modificate.

Prediabetul nu trebuie privit ca un „diabet mai mic”. Este mai util să fie înțeles ca un semnal metabolic de avertizare.

Persoanele cu prediabet au un risc mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 și prezintă frecvent și alți factori de risc cardiometabolic.

Evoluția nu este însă inevitabilă.

Ce este rezistența la insulină?

Una dintre modificările care pot preceda diabetul zaharat de tip 2 este rezistența la insulină.

În această situație, anumite țesuturi răspund mai puțin eficient la acțiunea insulinei.

Pancreasul poate compensa inițial prin producerea unei cantități mai mari de insulină.

Acest mecanism explică un fenomen important:

o persoană poate avea încă glicemia normală, deși organismul depune deja un efort metabolic mai mare pentru a o menține astfel.

Cu alte cuvinte, glicemia nu spune întotdeauna întreaga poveste.

Pentru o perioadă, pancreasul poate compensa rezistența la insulină prin hiperinsulinemie. Atunci când această compensare nu mai este suficientă, glicemia poate începe să crească.

Glicemia normală înseamnă automat metabolism normal?

Nu neapărat.

Aceasta este una dintre limitele interpretării unei singure valori.

Glicemia reprezintă concentrația glucozei în momentul recoltării.

Ea nu arată direct câtă insulină a fost necesară pentru menținerea acelei valori și nici cum s-a comportat glicemia în orele sau zilele precedente.

Din acest motiv, în anumite situații sunt utile și alte investigații.

Printre acestea se numără hemoglobina glicată (HbA1c), testul oral de toleranță la glucoză și, în contexte selectate, determinarea insulinei.

Hemoglobina glicată: imaginea pe termen mai lung

Dacă glicemia este o fotografie făcută într-un anumit moment, hemoglobina glicată – HbA1c – oferă o imagine asupra expunerii la glucoză pe o perioadă mai lungă.

Hemoglobina se găsește în globulele roșii. O parte din glucoza din sânge se leagă de aceasta, iar procentul de hemoglobină glicată este influențat de nivelurile glicemiei din ultimele aproximativ două-trei luni, cu o contribuție mai mare a perioadei recente.

În mod obișnuit:

*Diagnosticul trebuie stabilit în condițiile și conform criteriilor medicale corespunzătoare.

HbA1c are și limite. Anumite afecțiuni hematologice, modificări ale duratei de viață a eritrocitelor, hemoglobinopatii sau alte situații pot influența rezultatul.

Ce este testul de toleranță la glucoză?

Testul oral de toleranță la glucoză – TTGO sau OGTT urmărește răspunsul organismului după administrarea unei cantități standardizate de glucoză.

Pentru testul utilizat în diagnosticul diabetului la adulții care nu sunt însărcinați, se administrează de regulă 75 g glucoză, conform protocolului medical.

O glicemie plasmatică la două ore:

• sub 140 mg/dL este considerată normală;
• între 140 și 199 mg/dL indică toleranță alterată la glucoză;
• ≥200 mg/dL se află în intervalul diagnostic pentru diabet, în condițiile corespunzătoare.

Testarea diabetului gestațional utilizează protocoale și praguri specifice și nu trebuie confundată cu aceste valori.

Când poate fi diagnosticat diabetul?

Diagnosticul diabetului poate fi stabilit prin mai multe criterii.

Printre acestea se numără:

• glicemie plasmatică à jeun ≥126 mg/dL (7,0 mmol/L);
• HbA1c ≥6,5%;
• glicemie la două ore în TTGO cu 75 g glucoză ≥200 mg/dL (11,1 mmol/L);
• glicemie plasmatică aleatorie ≥200 mg/dL, în prezența simptomelor clasice de hiperglicemie sau a unei crize hiperglicemice.

În absența unei hiperglicemii neechivoce, diagnosticul necesită confirmarea rezultatului conform criteriilor medicale.

Care sunt simptomele glicemiei crescute?

Hiperglicemia ușoară sau moderată poate exista fără simptome evidente.

Atunci când glicemia crește suficient, pot apărea:

• sete accentuată;
• urinări frecvente;
• oboseală;
• vedere încețoșată;
• senzație accentuată de foame;
• scădere inexplicabilă în greutate;
• infecții recurente;
• vindecarea mai lentă a rănilor.

Absența acestor simptome nu exclude existența unei tulburări a metabolismului glucozei.

Tocmai de aceea analizele pot identifica modificările înainte ca persoana să observe ceva neobișnuit.

Ce înseamnă glicemia scăzută?

Scăderea excesivă a concentrației glucozei din sânge se numește hipoglicemie.

Pentru persoanele cu diabet, o glicemie sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L) este considerată un prag important de alertă.

Simptomele pot include:

• tremur;
• transpirații;
• palpitații;
• foame;
• amețeală;
• slăbiciune;
• iritabilitate;
• dificultăți de concentrare;
• confuzie.

Creierul depinde în mare măsură de disponibilitatea glucozei, motiv pentru care hipoglicemia severă poate produce manifestări neurologice importante și poate deveni o urgență.

De ce poate apărea hipoglicemia?

La persoanele cu diabet, hipoglicemia este frecvent legată de tratament, în special de insulină și anumite medicamente care stimulează secreția de insulină.

Riscul poate fi influențat de:

• omiterea sau întârzierea unei mese;
• activitatea fizică;
• consumul de alcool;
• doza tratamentului;
• modificarea necesarului energetic.

Hipoglicemia repetată la o persoană fără diabet are o altă semnificație și necesită evaluare medicală pentru identificarea cauzei.

Ce influențează glicemia în viața de zi cu zi?

Glicemia nu este o valoare fixă.

Alimentația are un efect evident, dar nu este singurul factor.

Activitatea fizică poate crește utilizarea glucozei de către mușchi și poate modifica sensibilitatea la insulină.

Somnul insuficient și dereglarea ritmului circadian pot afecta metabolismul glucozei.

Stresul activează hormoni precum cortizolul și adrenalina, care pot influența disponibilitatea glucozei.

Bolile acute și infecțiile pot determina creșterea glicemiei prin răspunsul hormonal la stres.

Medicamentele pot modifica și ele metabolismul glucozei.

Prin urmare, interpretarea glicemiei trebuie să țină cont de organismul întreg, nu doar de ceea ce persoana a mâncat înainte.

Glicemia după masă

După consumul alimentelor, glicemia crește în mod normal.

Amplitudinea și durata creșterii sunt influențate de compoziția mesei, cantitatea de carbohidrați, viteza digestiei, activitatea fizică, secreția de insulină și sensibilitatea țesuturilor la aceasta.

Din acest motiv, o glicemie măsurată după masă nu poate fi comparată direct cu pragurile glicemiei à jeun.

Momentul recoltării trebuie cunoscut pentru ca rezultatul să poată fi interpretat corect.

Glicemia și ficatul

Ficatul este unul dintre organele centrale ale controlului glicemic.

După masă, poate depozita glucoza sub formă de glicogen.

Între mese și în timpul nopții, poate elibera glucoză pentru a menține concentrația din sânge.

Ficatul poate produce glucoză și printr-un proces numit gluconeogeneză.

Această funcție explică de ce glicemia nu ajunge la zero atunci când nu mâncăm și de ce metabolismul hepatic este profund legat de sănătatea metabolică.

Glicemia și masa musculară

Mușchii reprezintă un consumator major de glucoză.

După masă, insulina favorizează captarea glucozei în țesutul muscular, unde aceasta poate fi utilizată pentru energie sau depozitată sub formă de glicogen.

Activitatea musculară poate crește captarea glucozei și prin mecanisme care nu depind exclusiv de insulină.

Din acest motiv, activitatea fizică regulată reprezintă unul dintre factorii importanți pentru menținerea sănătății metabolice.

Glicemia în sarcină

Sarcina produce modificări importante ale metabolismului.

Pe măsură ce sarcina evoluează, hormonii placentari pot reduce sensibilitatea la insulină. Pancreasul trebuie să compenseze printr-o secreție adecvată de insulină.

Atunci când această compensare nu este suficientă poate apărea diabetul gestațional.

Screeningul și diagnosticul diabetului gestațional folosesc protocoale specifice, iar valorile nu trebuie interpretate după aceleași criterii utilizate pentru populația generală.

De ce glicemia nu trebuie analizată singură?

Metabolismul glucozei este conectat cu numeroase alte sisteme.

Atunci când există suspiciunea unei probleme metabolice, medicul poate evalua, în funcție de situație:

• glicemia;
• hemoglobina glicată (HbA1c);
• testul oral de toleranță la glucoză;
• insulina;
• profilul lipidic;
• tensiunea arterială;
• funcția renală;
• funcția hepatică;
• greutatea și circumferința abdominală;
• istoricul familial și ceilalți factori de risc.

Nu toate aceste investigații sunt necesare tuturor persoanelor.

Scopul nu este acumularea unui număr cât mai mare de analize, ci înțelegerea corectă a tabloului metabolic.

Analize importante pentru evaluarea glicemiei și metabolismului glucozei

Pentru cititorul care încearcă să înțeleagă un buletin de analize, următoarele investigații sunt printre cele mai importante:

Glicemia – arată concentrația glucozei în momentul recoltării.

Hemoglobina glicată (HbA1c) – oferă informații despre expunerea medie la glucoză pe o perioadă mai lungă.

Insulina – arată concentrația hormonului implicat major în reglarea glucozei, interpretarea sa depinzând de context.

HOMA-IR – indice calculat din glicemie și insulină à jeun, utilizat în anumite contexte pentru estimarea rezistenței la insulină; nu reprezintă un test diagnostic universal de sine stătător.

TTGO – arată modul în care organismul gestionează o încărcare standardizată cu glucoză.

Aceste analize răspund unor întrebări diferite. Tocmai de aceea vom explica separat fiecare termen în Dicționarul medical MEDICINAS.

Ce ne spune, de fapt, glicemia despre organism?

Valoarea glicemiei este rezultatul unei negocieri biologice continue.

Intestinul introduce glucoza în circulație după masă. Pancreasul răspunde prin insulină. Mușchii și alte țesuturi o utilizează. Ficatul o depozitează sau o produce. Hormonii de stres pot modifica disponibilitatea ei. Activitatea fizică schimbă consumul energetic.

Un rezultat de laborator surprinde doar un moment din acest proces.

De aceea, interpretarea inteligentă nu începe și nu se termină cu întrebarea dacă valoarea este „în interval”.

Întrebarea mai importantă este cât de eficient reușește organismul să mențină echilibrul glucozei în timp.

Înțelegerea glicemiei în acest mod permite identificarea mai devreme a modificărilor metabolice și oferă o imagine mult mai realistă asupra relației dintre glucoză, insulină, pancreas, ficat, mușchi și sănătatea metabolică.

Despre autor

Echipa MEDICINAS transformă informația medicală și științifică într-un conținut accesibil publicului larg, menținând rigoarea surselor. Timp de cinci ani, din echipa de cercetare MEDICINAS a făcut parte și Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, personalitate de referință a fitoterapiei românești.

Notă

Acest articol are caracter educațional și informativ și nu înlocuiește consultația, diagnosticul sau recomandările unui medic.

Bibliografie

1. American Diabetes Association. Standards of Care in Diabetes.
2. World Health Organization. Definition and Diagnosis of Diabetes Mellitus and Intermediate Hyperglycaemia.
3. National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases (NIDDK). Diabetes Tests & Diagnosis.
4. Centers for Disease Control and Prevention. Diabetes Testing.
5. National Institute for Health and Care Excellence (NICE). Type 2 Diabetes in Adults: Management.
6. MedlinePlus. Blood Glucose Test.
7. Hall JE, Hall ME. Guyton and Hall Textbook of Medical Physiology. Elsevier.
8. Melmed S, Auchus RJ, Goldfine AB, Koenig RJ, Rosen CJ. Williams Textbook of Endocrinology. Elsevier.

Articol citit de 5 persoane