Remediu natural recomandat pentru prevenirea și ameliorarea răcelii și gripei Coviflu

Acerola

Acerola ( Malpighia emarginata DC.) este un arbust tropical cunoscut pentru fructele sale mici, roșii, cu un conținut natural foarte ridicat de vitamina C. Originară din regiunile tropicale ale Americii, acerola este cultivată în special în Brazilia, America Centrală și zona Caraibelor, fiind utilizată atât în alimentație, cât și ca ingredient în suplimente nutritive. Fructele de acerola reprezintă o sursă valoroasă de vitamina C, carotenoizi și compuși polifenolici. Interesul științific pentru această plantă este legat de contribuția sa la aportul de micronutrienți, de activitatea antioxidantă a compușilor săi și de posibilitățile utilizării în produse alimentare funcționale. Ce este acerola și cum se recunoaște? Acerola aparține familiei Malpighiaceae și este cunoscută și sub denumirile de cireș de Barbados sau cireș de Antile, deși nu este înrudită îndeaproape cu cireșul obișnuit. Planta se dezvoltă sub forma unui arbust sau arbore de dimensiuni mici, cu frunze verzi, ovale și flori roz sau roz-violet. Fructele sunt rotunde, ușor lobate, cu coajă subțire și culoare care evoluează de la verde la roșu intens pe măsură ce se coc. Pulpa este suculentă, cu gust acrișor, datorat în principal prezenței acizilor organici. Fructele sunt perisabile și sensibile la condițiile de depozitare, motiv pentru care acerola este comercializată frecvent sub formă de suc, piure, pulbere sau extract. Compoziția nutrițională și substanțele bioactive Principalul element care diferențiază acerola de multe alte fructe este concentrația ridicată de vitamina C. Pe lângă aceasta, fructele conțin mai multe categorii de compuși biologic activi: Vitamina C (acid ascorbic) , micronutrient esențial cu rol în funcționarea sistemului imunitar, sinteza colagenului și protecția celulelor împotriva stresului oxidativ. Carotenoizi , pigmenți naturali implicați în culoarea fructelor și studiați pentru proprietățile lor biologice. Antocianine , compuși polifenolici care contribuie la nuanțele roșii ale fructelor mature. Flavonoide și acizi fenolici , substanțe investigate pentru activitatea antioxidantă. Acizi organici și fibre alimentare , componente care contribuie la profilul nutrițional al fructului. Compoziția variază în funcție de soi, gradul de maturitate, climă, condițiile de cultivare și metodele de procesare. Acerola — una dintre sursele naturale bogate în vitamina C Acerola este recunoscută pentru concentrația sa mare de acid ascorbic, care poate depăși considerabil cantitatea întâlnită în portocale sau în alte citrice. Valorile raportate în literatura științifică diferă substanțial, unele fructe proaspete având peste 1.000 mg de vitamina C la 100 g. Aceste valori nu sunt însă constante pentru toate soiurile și produsele. Vitamina C este hidrosolubilă, iar organismul uman nu o poate sintetiza. De aceea, trebuie obținută regulat prin alimentație. Procesarea, expunerea la oxigen, temperaturile ridicate și depozitarea prelungită pot reduce conținutul de vitamina C. O pulbere de acerola nu conține obligatoriu aceeași cantitate de vitamină ca fructul proaspăt din care a fost obținută. Pentru suplimente, informația relevantă este cantitatea de vitamina C declarată și verificată pentru produsul respectiv. Acerola și sistemul imunitar Vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, inclusiv prin participarea la procesele celulare implicate în apărarea organismului. Acest micronutrient este necesar pentru funcționarea anumitor celule imunitare și pentru menținerea integrității țesuturilor care formează bariere de protecție. Acerola poate contribui la aportul alimentar de vitamina C, însă acest lucru nu înseamnă că fructul previne în mod demonstrat gripa sau tratează infecțiile respiratorii. Studiile asupra suplimentării cu vitamina C sugerează că administrarea regulată poate reduce modest durata răcelii în anumite populații, dar nu previne în mod semnificativ apariția răcelilor în populația generală. Aceste rezultate privesc vitamina C și nu demonstrează automat un efect clinic identic pentru toate preparatele din acerola. Acerola și protecția antioxidantă Vitamina C participă la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, contribuind la neutralizarea anumitor specii reactive. Fructele de acerola conțin și polifenoli, carotenoizi și alți compuși investigați pentru activitatea antioxidantă. Studiile de laborator au demonstrat că anumite extracte din acerola pot prezenta o capacitate antioxidantă ridicată, însă rezultatele depind de compoziția preparatului și de metoda de analiză. Este important să distingem între activitatea antioxidantă măsurată experimental și prevenirea demonstrată a bolilor la oameni. Nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că acerola previne cancerul, bolile cardiovasculare sau afecțiunile neurodegenerative. Acerola și formarea colagenului Vitamina C este necesară pentru sinteza normală a colagenului, o proteină structurală importantă pentru piele, vasele de sânge, cartilaje, oase și gingii. Deficitul sever de vitamina C afectează formarea colagenului și poate determina scorbut, o afecțiune caracterizată prin fragilitate capilară, sângerări gingivale și vindecare deficitară a rănilor. Prin aportul său de vitamina C, acerola poate contribui la menținerea funcțiilor fiziologice normale dependente de acest micronutrient. Totuși, consumul unor cantități suplimentare de vitamina C peste necesarul organismului nu garantează o piele mai tânără sau accelerarea vindecării. Acerola și absorbția fierului Vitamina C favorizează absorbția fierului non-hemic, forma de fier prezentă în alimentele vegetale. Acidul ascorbic contribuie la transformarea fierului într-o formă mai ușor de absorbit la nivel intestinal, motiv pentru care asocierea alimentelor bogate în vitamina C cu surse vegetale de fier poate fi utilă. De exemplu, consumul de fructe bogate în vitamina C alături de leguminoase sau cereale poate îmbunătăți disponibilitatea fierului din masă. Acerola poate face parte dintr-o alimentație variată, dar nu reprezintă un tratament de sine stătător pentru anemia feriprivă. Aceasta necesită identificarea cauzei și, atunci când este indicat, tratament medical. Acerola și sănătatea pielii Rolul vitaminei C în sinteza colagenului și în protecția antioxidantă a determinat interesul pentru acerola în nutriție și cosmetică. Anumiți compuși din fruct au fost investigați experimental pentru efectele asupra proceselor asociate stresului oxidativ și îmbătrânirii celulare. Cu toate acestea, studiile clinice nu demonstrează că administrarea orală a acerolei elimină ridurile, tratează afecțiunile dermatologice sau inversează îmbătrânirea pielii. Beneficiile nutriționale trebuie diferențiate de afirmațiile cosmetice sau terapeutice. Acerola și microbiomul intestinal Fructele de acerola conțin fibre și compuși polifenolici care pot interacționa cu mediul intestinal. O parte dintre polifenolii alimentari ajung în intestinul gros, unde pot fi transformați de microorganismele intestinale în metaboliți cu activitate biologică. Cercetările experimentale privind acerola și microbiota intestinală sunt încă în dezvoltare. Deși există interes pentru relația dintre polifenoli, fibre și microbiom, nu se poate afirma în prezent că acerola tratează disbioza intestinală sau restabilește în mod demonstrat echilibrul microbiotei la oameni. Acerola în alimentație și suplimente Acerola poate fi consumată sub formă de fruct proaspăt, suc, piure, pulbere sau preparate alimentare. În afara regiunilor tropicale, fructele proaspete sunt mai greu de găsit din cauza perisabilității ridicate. Pulberile și extractele sunt utilizate frecvent ca ingrediente în suplimente alimentare și produse îmbogățite cu vitamina C. Calitatea acestor produse depinde de materia primă, condițiile de procesare și controlul conținutului de acid ascorbic. Nu toate produsele etichetate „acerola” furnizează aceeași cantitate de vitamina C. Contraindicații și precauții Acerola consumată în cantități alimentare obișnuite este, în general, bine tolerată. Totuși, preparatele concentrate sau suplimentele cu un aport ridicat de vitamina C pot provoca disconfort abdominal, greață ori diaree. Persoanele cu antecedente de calculi renali, boli renale sau tulburări ale metabolismului fierului, precum hemocromatoza, trebuie să discute cu medicul înainte de utilizarea unor doze mari de vitamina C. Aportul excesiv de vitamina C poate favoriza absorbția fierului, aspect relevant în bolile caracterizate prin acumularea acestuia. În sarcină și alăptare, consumul alimentar obișnuit de fructe este diferit de administrarea preparatelor concentrate. Pentru suplimente, trebuie respectate recomandările medicale și limitele de aport aplicabile. Acerola în produsele MEDICINAS Acerola este menționată printre ingredientele produsului Coviflu din portofoliul MEDICINAS, o formulă care reunește ingrediente naturale utilizate în suplimentele alimentare. Rolul nutrițional al acerolei este asociat în special cu aportul de vitamina C. Prezența sa într-un supliment nu demonstrează că produsul previne sau tratează răceala, gripa ori alte infecții respiratorii. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Beneficiile fiziologice demonstrate ale vitaminei C nu trebuie confundate cu eficacitatea clinică a tuturor preparatelor care conțin acerola. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale, ingredientele naturale și nutriția. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe prezentarea responsabilă a cercetărilor științifice și a utilizărilor tradiționale. Bibliografie științifică selectivă Delva L, Schneider RG. Acerola ( Malpighia emarginata DC.): production, postharvest handling, nutrition, and biological activity. Food Reviews International . 2013;29(2):107–126. Mezadri T, Villaño D, Fernández-Pachón MS, García-Parrilla MC, Troncoso AM. Antioxidant compounds and antioxidant activity in acerola ( Malpighia emarginata DC.) fruits and derivatives. Journal of Food Composition and Analysis . 2008;21(4):282–290. Carr AC, Maggini S. Vitamin C and immune function. Nutrients . 2017;9(11):1211. Hemilä H, Chalker E. Vitamin C for preventing and treating the common cold. Cochrane Database of Systematic Reviews . 2013;CD000980. National Institutes of Health, Office of Dietary Supplements. Vitamin C — Fact Sheet for Health Professionals . https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminC-HealthProfessional/ National Institutes of Health, Office of Dietary Supplements. Iron — Fact Sheet for Health Professionals . https://ods.od.nih.gov/factsheets/Iron-HealthProfessional/

Arginina

Studiile de specialitate au arătat că arginina este o adevărată comoară pentru sănătate, ajutând la întărirea sistemului imunitar. Mai mult de atât, experții în nutriție au stabilit că aceasta ajută la ameliorarea durerilor în gât și la reducerea febrei, simptome date atât de răceală, cât și de gripă.

Astragalus

Astragalus ( Astragalus membranaceus ) este o plantă medicinală din familia Fabaceae, utilizată de secole în medicina tradițională chineză, în special pentru rădăcina sa. Cunoscută sub denumirea de Huang Qi , planta este asociată tradițional cu susținerea vitalității și a rezistenței organismului. Interesul științific pentru astragalus este legat de compoziția sa bogată în polizaharide, saponine triterpenice și flavonoide. Acești compuși au fost investigați pentru influența asupra răspunsului imun, proceselor inflamatorii și metabolismului celular. Deși rezultatele experimentale sunt promițătoare în anumite direcții, dovezile clinice rămân insuficiente pentru recomandarea plantei ca tratament al unei boli. Ce este Astragalus și unde crește? Astragalus aparține unui gen botanic foarte vast, care cuprinde mii de specii răspândite în Europa, Asia și America de Nord. În fitoterapia asiatică sunt utilizate în principal rădăcinile speciilor Astragalus membranaceus și Astragalus mongholicus , în funcție de clasificarea botanică și de farmacopeea utilizată. Planta este erbacee, perenă, cu frunze compuse din numeroase foliole și flori de culoare gălbuie. Crește în regiuni temperate ale Asiei, fiind cultivată pentru rădăcinile sale medicinale. Rădăcinile sunt recoltate, uscate și utilizate în preparate tradiționale sau extracte moderne. Nu toate speciile din genul Astragalus sunt potrivite pentru consum. Unele pot conține substanțe toxice, motiv pentru care identificarea botanică și controlul materiei prime sunt esențiale. Compoziția chimică și principalele substanțe active Rădăcina de astragalus conține mai multe categorii de compuși bioactivi. Polizaharidele de Astragalus sunt carbohidrați complecși studiați pentru influența lor asupra unor celule și mecanisme ale sistemului imunitar. Saponinele triterpenice , inclusiv astragalozidele, reprezintă o altă categorie importantă de substanțe investigate experimental. Astragalozida IV este frecvent utilizată în cercetările farmacologice și în evaluarea anumitor extracte. Flavonoidele și izoflavonoidele , precum calicozina și formononetina, au fost analizate pentru proprietățile antioxidante și alte activități biologice. Compoziția variază în funcție de specie, regiunea de cultivare, vârsta rădăcinii și metoda de preparare. Din acest motiv, rezultatele obținute cu o substanță izolată nu pot fi atribuite automat tuturor produselor care conțin astragalus. Astragalus și sistemul imunitar Una dintre cele mai studiate direcții este influența compușilor din astragalus asupra răspunsului imun. Cercetările de laborator au analizat efectele polizaharidelor și saponinelor asupra activității unor celule imunitare, inclusiv macrofage, limfocite și alte componente ale sistemului de apărare. Unele studii clinice și analize sistematice au raportat modificări ale unor markeri imunologici. Totuși, studiile diferă considerabil prin preparatele utilizate, caracteristicile participanților și metodele de evaluare. Expresia „stimulează imunitatea” simplifică excesiv aceste procese. Sistemul imunitar are nevoie de reglare, nu de stimulare permanentă, iar modificarea unui marker de laborator nu demonstrează automat protecție împotriva infecțiilor. În prezent, nu există dovezi clinice suficient de solide pentru a afirma că astragalus previne răceala, gripa sau alte infecții respiratorii. Astragalus, stresul și oboseala În medicina tradițională chineză, astragalus este utilizat pentru susținerea vitalității și în perioadele de slăbiciune fizică. Planta este uneori descrisă drept adaptogenă, termen folosit pentru substanțe despre care se presupune că influențează capacitatea organismului de a răspunde la stres. Cercetările experimentale au investigat posibile efecte asupra metabolismului energetic, stresului oxidativ și răspunsului fiziologic la solicitare. Cu toate acestea, dovezile clinice sunt insuficiente pentru a considera astragalus un tratament pentru oboseala cronică, epuizare sau tulburările asociate stresului. Oboseala persistentă poate avea cauze medicale importante, inclusiv anemie, tulburări tiroidiene, infecții sau probleme de somn, care necesită evaluare. Astragalus și sănătatea cardiovasculară Anumiți compuși din astragalus au fost studiați pentru influența asupra funcției vasculare, inflamației și stresului oxidativ. În cercetări experimentale au fost observate efecte asupra unor mecanisme implicate în funcționarea inimii și a vaselor de sânge. Există și studii clinice în care preparate pe bază de astragalus au fost administrate împreună cu tratamente convenționale pentru diferite afecțiuni cardiovasculare. Calitatea metodologică a multor studii este însă limitată, iar rezultatele nu permit recomandarea plantei pentru prevenirea infarctului, tratarea insuficienței cardiace sau înlocuirea medicației cardiovasculare. Astragalus și metabolismul glicemiei Astragalus a fost investigat și pentru posibile efecte asupra metabolismului glucidelor. Unele studii preclinice au analizat influența extractelor asupra sensibilității la insulină, inflamației metabolice și proceselor asociate reglării glicemiei. O analiză sistematică publicată în 2024 a identificat rezultate favorabile pentru anumiți parametri glicemici atunci când preparatele cu astragalus au fost asociate tratamentului cu metformin. Totuși, majoritatea studiilor incluse prezentau riscuri metodologice importante. Aceste rezultate nu demonstrează că astragalus poate trata diabetul și nu justifică înlocuirea medicamentelor prescrise. Persoanele care urmează tratament antidiabetic trebuie să discute cu medicul înainte de utilizarea unor preparate concentrate. Astragalus și sănătatea rinichilor Unele cercetări au evaluat preparatele din astragalus în contextul bolilor renale, inclusiv al anumitor afecțiuni glomerulare. Au fost investigate modificări ale proteinuriei, funcției renale și altor parametri clinici. Analizele sistematice au raportat unele rezultate favorabile atunci când astragalus a fost asociat îngrijirii medicale convenționale, dar studiile au prezentat limitări importante, inclusiv dimensiuni reduse, diferențe între preparate și riscuri de eroare sistematică. Astragalus nu reprezintă un tratament demonstrat pentru boala cronică de rinichi și nu trebuie utilizat fără supraveghere medicală în cazul persoanelor cu afectare renală. Proprietăți antioxidante și antiinflamatoare Polizaharidele, saponinele și flavonoidele din astragalus au fost investigate pentru efectele asupra stresului oxidativ și a unor căi moleculare implicate în inflamație. Studiile de laborator au identificat mecanisme biologice potențiale, dar acestea nu pot fi extrapolate direct la prevenirea bolilor cronice. Un rezultat antioxidant sau antiinflamator observat experimental nu dovedește că administrarea plantei previne cancerul, bolile neurodegenerative sau îmbătrânirea organismului. Astragalus în cercetarea oncologică Astragalus apare în unele formule tradiționale utilizate complementar în îngrijirea persoanelor cu cancer. Cercetările au explorat posibile efecte asupra unor parametri ai calității vieții, reacțiilor adverse și răspunsului imun, dar multe studii utilizează combinații de plante și prezintă limitări metodologice. Nu există dovezi suficiente pentru a afirma că astragalus distruge celulele canceroase în organismul uman, împiedică dezvoltarea tumorilor sau tratează cancerul. În timpul chimioterapiei, imunoterapiei sau altor tratamente oncologice, orice supliment vegetal trebuie discutat cu echipa medicală, deoarece pot exista interacțiuni sau efecte nedorite. Utilizări tradiționale și forme de administrare În medicina tradițională chineză, rădăcina de astragalus este utilizată sub formă de decoct și în combinații cu alte plante. În produsele moderne se întâlnesc pulberi, capsule și extracte cu compoziții diferite. Nu există o doză universală validată clinic pentru toate utilizările atribuite astragalusului. Alegerea unui preparat trebuie să țină cont de identificarea botanică, calitatea produsului și situația medicală individuală. Contraindicații, reacții adverse și interacțiuni Astragalus poate fi tolerat de unele persoane, dar evaluarea completă a siguranței administrării pe termen lung este limitată. Persoanele cu boli autoimune trebuie să evite utilizarea fără recomandare medicală, deoarece efectele imunologice ale plantei pot fi nepotrivite în anumite situații. Astragalus poate interacționa cu medicamentele imunosupresoare, inclusiv cele utilizate după transplant. Asocierea poate influența controlul medical al răspunsului imun. Sunt necesare precauții și în cazul tratamentelor pentru diabet sau tensiune arterială, deoarece există posibilitatea unor efecte farmacologice aditive. În sarcină și alăptare, datele de siguranță sunt insuficiente. Utilizarea medicinală nu este recomandată fără evaluare medicală. Pot apărea reacții digestive sau de hipersensibilitate. Persoanele care urmează tratamente cronice trebuie să solicite sfatul medicului înainte de administrarea suplimentelor cu astragalus. Ce trebuie să reținem despre Astragalus? Astragalus este o plantă cu o tradiție medicinală îndelungată și o compoziție fitochimică complexă. Polizaharidele, astragalozidele și flavonoidele sale sunt investigate pentru efecte asupra răspunsului imun, metabolismului și proceselor celulare. Totuși, interesul farmacologic nu echivalează cu eficacitatea clinică demonstrată. Cercetările actuale nu susțin utilizarea astragalusului ca înlocuitor al tratamentelor medicale pentru infecții, diabet, boli cardiovasculare, afecțiuni renale sau cancer. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul recomandat de medic. Utilizarea preparatelor din astragalus necesită precauție în special la persoanele cu boli autoimune, transplanturi, afecțiuni cronice sau tratamente imunosupresoare. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale și ingredientele naturale. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe prezentarea responsabilă a utilizărilor tradiționale și a cercetărilor științifice. Bibliografie științifică selectivă National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Astragalus: Usefulness and Safety . https://www.nccih.nih.gov/health/astragalus Fu J, Wang Z, Huang L, et al. Review of the botanical characteristics, phytochemistry, and pharmacology of Astragalus membranaceus (Huangqi). Phytotherapy Research . 2014;28(9):1275–1283. Auyeung KK, Han QB, Ko JK. Astragalus membranaceus: a review of its protection against inflammation and gastrointestinal cancers. American Journal of Chinese Medicine . 2016;44(1):1–22. Hong KF, Liu PY, Zhang W, et al. The efficacy and safety of astragalus as an adjuvant treatment for type 2 diabetes mellitus: a systematic review and meta-analysis. Journal of Integrative and Complementary Medicine . 2024;30(1):11–24. Zhang X, Qu X, Zou Y. The effect of astragalus on humoral and cellular immune response: a systematic review and meta-analysis of human studies. Complementary Medicine Research . 2023;30(6):535–543. Wang D, Wang L, Zhang M, et al. Astragalus membranaceus formula for moderate-high risk idiopathic membranous nephropathy: a meta-analysis. Medicine . 2023;102(9).

Beta caroten

Carotenii, în special beta-carotenul, se produc din abundență în natură. Se estimează că există aproape mai mult de 500 de carotenoide diferite, cum ar fi beta-caroten, alfa-caroten, luteină, cryptoxanthins, zeaxantina etc distribuite de-a lungul regatelor de plante și alge. Deși multe dintre acestea și-au dovedit funcții independente, în jur de 50 sau mai multe pot fi metabolizate la vitamina A in interiorul corpului uman. ß-carotenul este carotenoidul cel mai raspandit in sursele vegetale ale lanțului alimentar și este, de asemenea, cunoscut sub numele de pro-vitamina A. Fiind un compus flavonoidic important, beta-carotenul are functii antioxidante puternice care protejează organismul de radicalii liberi, limitând astfel deteriorarea membranelor celulare, structurii ADN si a proteinelor in tesuturi. Studiile sugereaza ca aportul de alimente bogate in beta-caroten este asociat pozitiv cu un risc scazut de boli cardio-vasculare precum și boli  ale cavitatii bucale și cancere pulmonare. Este convertit in vitamina A de catre enzimele din peretele intestinal, aceasta fiind esentiala pentru vaz, reproducere (productia de sperma), mentinerea functiilor epiteliale, creștere și dezvoltare.

Conuri de hamei

Hameiul ( Humulus lupulus L.) este o plantă erbacee perenă, cățărătoare, din familia Cannabaceae, originară din regiunile temperate ale Europei, Asiei și Americii de Nord. Este cunoscut în special pentru inflorescențele sale feminine, denumite popular conuri de hamei, utilizate în industria alimentară și în fitoterapie. Conurile de hamei conțin rășini amare, uleiuri volatile, flavonoide și alți compuși vegetali care au atras interesul cercetătorilor. În medicina tradițională europeană, hameiul a fost folosit pentru neliniște, tensiune nervoasă și dificultăți de adormire. Cercetările moderne au explorat aceste utilizări, dar și activitatea unor constituenți asupra proceselor inflamatorii și metabolice. Originea și descrierea botanică Hameiul este o plantă perenă cu un sistem subteran bine dezvoltat, din care apar anual tulpini lungi, flexibile și cățărătoare. Acestea pot depăși câțiva metri înălțime atunci când găsesc un suport potrivit. Frunzele sunt de obicei opuse, cu margini dințate și formă variabilă, uneori împărțite în trei sau cinci lobi. Suprafața lor poate fi aspră la atingere. Hameiul este o specie dioică, ceea ce înseamnă că florile masculine și feminine se dezvoltă, în mod obișnuit, pe plante separate. Plantele feminine produc inflorescențe compacte, alcătuite din bractee suprapuse, cu aspect asemănător unor conuri mici, verzi. La baza bracteelor se găsesc glande care produc o pulbere gălbuie, aromatică, numită lupulină . Aceasta conține o parte importantă dintre rășinile și uleiurile volatile caracteristice plantei. În terminologia farmaceutică europeană, materia primă vegetală este denumită Lupuli flos . Ce conțin conurile de hamei? Compoziția fitochimică a conurilor de hamei este complexă și variază în funcție de soi, condițiile de cultivare, momentul recoltării și metoda de procesare. Acizii amari , în special humulonele și lupulonele, sunt constituenți caracteristici ai rășinilor de hamei. Aceștia au fost studiați pentru activitatea biologică și pentru rolul lor în proprietățile organoleptice ale plantei. Uleiurile volatile includ compuși precum mircenul, humulenul, cariofilenul și alți constituenți aromatici. Proporțiile diferă considerabil între varietăți. Flavonoidele prenilate reprezintă o categorie deosebit de interesantă. Printre acestea se numără xantohumolul, izoxantohumolul și 8-prenilnaringenina. Xantohumolul a fost investigat în numeroase studii preclinice pentru posibile efecte asupra proceselor oxidative, inflamatorii și metabolice. 8-prenilnaringenina este cunoscută pentru activitatea estrogenică observată experimental, aspect important pentru evaluarea siguranței unor extracte concentrate. Polifenolii contribuie la profilul fitochimic al plantei și la activitatea antioxidantă observată în laborator. Prezența acestor substanțe nu înseamnă că toate efectele demonstrate pentru compuși izolați apar și după administrarea unei infuzii sau a unui supliment. Conurile de hamei și sistemul nervos Una dintre cele mai cunoscute utilizări tradiționale ale hameiului este asociată cu relaxarea și reducerea stărilor ușoare de neliniște. În cercetările experimentale au fost analizate posibile influențe ale unor preparate asupra mecanismelor de reglare a excitabilității neuronale și a comportamentului asociat somnului. Unele ipoteze farmacologice implică interacțiuni cu sistemele de neurotransmisie inhibitoare, inclusiv mecanisme asociate acidului gama-aminobutiric (GABA). Totuși, mecanismele exacte ale eventualelor efecte sedative nu sunt complet stabilite, iar rezultatele experimentale nu pot fi extrapolate automat la oameni. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), prin Comitetul pentru medicamente pe bază de plante (HMPC), recunoaște utilizarea tradițională a anumitor preparate din conuri de hamei pentru ameliorarea simptomelor ușoare de stres psihic. Această încadrare se bazează pe utilizarea îndelungată a plantei și pe plauzibilitatea efectelor, nu pe demonstrarea unei eficacități clinice ferme. Conurile de hamei și somnul Somnul este un proces biologic esențial pentru funcționarea sistemului nervos, reglarea metabolismului și recuperarea organismului. În medicina tradițională europeană, conurile de hamei au fost utilizate pentru facilitarea adormirii, uneori singure, alteori în combinație cu alte plante. EMA include ajutarea somnului printre utilizările tradiționale acceptate pentru anumite preparate din Humulus lupulus . Cu toate acestea, studiile clinice care evaluează exclusiv hameiul sunt relativ puține, iar dovezile sunt insuficiente pentru a confirma un efect constant asupra duratei somnului, latenței adormirii sau calității somnului. O parte dintre cercetările disponibile au investigat combinații de hamei și valeriană. Rezultatele acestora nu pot fi atribuite exclusiv hameiului. În cazul insomniei persistente, este importantă identificarea cauzelor: programul neregulat, stresul, apneea de somn, anumite medicamente, afecțiunile psihice sau alte probleme medicale. Hameiul nu înlocuiește evaluarea și tratamentul recomandat pentru insomnia cronică. Hameiul și stresul psihic Stresul psihic determină modificări ale activității sistemului nervos autonom și ale mecanismelor neuroendocrine implicate în adaptarea organismului. În anumite situații, acesta se manifestă prin agitație, dificultăți de concentrare, tensiune musculară și probleme de somn. Utilizarea tradițională a hameiului vizează în special simptomele ușoare și tranzitorii de neliniște. Nu există însă suficiente dovezi pentru a recomanda hameiul ca tratament pentru tulburarea de anxietate generalizată, atacurile de panică, depresie sau alte afecțiuni psihiatrice. Simptomele persistente sau care afectează funcționarea zilnică necesită evaluare medicală. Hameiul și asocierea cu valeriana Hameiul este frecvent întâlnit în preparate vegetale asociate cu rădăcina de valeriană ( Valeriana officinalis L.). Această combinație a fost investigată pentru simptome ușoare de tensiune nervoasă și tulburări de somn. Monografia europeană dedicată combinațiilor fixe de valeriană și hamei diferențiază preparatele pentru care există utilizare tradițională de anumite preparate cu utilizare bine stabilită, în condițiile specifice monografiei. Este important ca rezultatele unei combinații standardizate să nu fie atribuite automat fiecărei plante în parte. De asemenea, asocierea mai multor produse cu potențial sedativ poate crește somnolența și afectarea atenției. Proprietățile antioxidante Conurile de hamei conțin compuși fenolici și flavonoide care pot manifesta activitate antioxidantă în condiții experimentale. Xantohumolul este unul dintre constituenții cel mai intens studiați în acest domeniu. Cercetările de laborator au explorat interacțiunile sale cu radicalii liberi și cu mecanismele celulare de răspuns la stresul oxidativ. Totuși, biodisponibilitatea compușilor, transformările metabolice și concentrațiile care ajung în țesuturi pot fi foarte diferite de cele utilizate experimental. În prezent, nu există dovezi clinice suficiente că suplimentele cu hamei previn bolile cardiovasculare, cancerul sau îmbătrânirea biologică. Proprietățile antiinflamatoare Anumiți compuși din hamei, inclusiv xantohumolul și unele substanțe amare, au fost investigați pentru influența asupra căilor de semnalizare implicate în inflamație. În studii preclinice au fost observate modificări ale unor mediatori inflamatori și ale răspunsurilor celulare. Aceste observații sunt importante pentru cercetarea farmacologică, dar nu demonstrează eficacitatea hameiului în tratarea bolilor inflamatorii cronice. Nu există suficiente date clinice pentru recomandarea sa ca tratament pentru artrită, boli inflamatorii intestinale sau afecțiuni autoimune. Hameiul și activitatea antimicrobiană Anumiți constituenți ai hameiului au demonstrat activitate împotriva unor microorganisme în experimente de laborator. Acizii amari pot influența dezvoltarea anumitor bacterii în condiții experimentale. Această proprietate contribuie și la interesul tehnologic pentru hamei în industria alimentară. Totuși, activitatea antimicrobiană în laborator nu demonstrează că administrarea conurilor de hamei tratează infecțiile bacteriene sau fungice la om. Hameiul nu trebuie utilizat ca înlocuitor al antibioticelor sau al altor tratamente antiinfecțioase indicate medical. Hameiul și microbiomul intestinal Microbiomul intestinal reprezintă comunitatea complexă de microorganisme care participă la digestie, metabolism și reglarea unor procese imunologice. Compușii polifenolici și alte substanțe vegetale pot interacționa cu microorganismele intestinale și pot suferi transformări metabolice sub influența acestora. În cazul hameiului, cercetările preclinice au explorat posibile relații între constituenții săi și microbiota intestinală. Totuși, datele clinice privind administrarea conurilor de hamei și modificarea microbiomului uman sunt limitate. Nu se poate afirma că hameiul reface flora intestinală, tratează disbioza sau previne bolile digestive prin modificarea microbiomului. Hameiul și metabolismul Unele studii experimentale au investigat influența xantohumolului și a altor compuși asupra metabolismului lipidelor, sensibilității la insulină și acumulării de grăsime. Aceste direcții de cercetare sunt relevante pentru înțelegerea mecanismelor biologice, dar rezultatele la om sunt insuficiente pentru recomandări terapeutice. Conurile de hamei nu reprezintă un tratament demonstrat pentru diabet, obezitate, colesterol crescut sau sindrom metabolic. De asemenea, efectele unui compus purificat nu pot fi atribuite automat plantei integrale. Hameiul și fitoestrogenii Un aspect distinctiv al hameiului este prezența unor flavonoide prenilate cu activitate hormonală în anumite condiții experimentale. 8-prenilnaringenina este considerată unul dintre fitoestrogenii vegetali cu activitate estrogenică relativ puternică în sistemele de testare utilizate. Unele cercetări au explorat posibila utilizare a extractelor standardizate din hamei pentru simptome asociate menopauzei, inclusiv bufeuri. Totuși, studiile clinice sunt limitate, iar rezultatele nu permit recomandarea generală a hameiului ca tratament pentru simptomele menopauzei. Prezența unor constituenți cu activitate estrogenică impune prudență în cazul persoanelor cu afecțiuni hormonodependente sau cu tratamente care influențează sistemul hormonal. Hameiul și transpirația excesivă În unele prezentări tradiționale, hameiul este asociat cu reducerea transpirației, mai ales atunci când aceasta apare în contextul neliniștii sau al unor manifestări vasomotorii. Totuși, nu există dovezi clinice suficiente că administrarea conurilor de hamei tratează hiperhidroza. Transpirația excesivă poate avea numeroase cauze, inclusiv modificări hormonale, medicamente, infecții sau afecțiuni metabolice. Atunci când este persistentă, apare noaptea fără o explicație evidentă sau este însoțită de alte simptome, necesită evaluare medicală. Utilizările tradiționale ale hameiului În Europa, hameiul a fost utilizat atât în alimentație, cât și în preparate tradiționale destinate relaxării și somnului. Conurile uscate au fost întrebuințate în infuzii și în combinații cu alte plante aromatice. De asemenea, hameiul are un rol important în fabricarea berii, unde contribuie la aromă, gust amar și anumite proprietăți tehnologice. Utilizarea tradițională îndelungată poate susține investigarea farmacologică a unei plante, dar nu înlocuiește studiile clinice necesare pentru demonstrarea eficacității. Forme de utilizare Conurile de hamei sunt întâlnite sub formă de infuzii, pulberi, extracte uscate, tincturi și combinații cu alte plante. Preparatele pot avea compoziții diferite în funcție de metoda de extracție și de standardizarea materiei prime. Nu există o doză universală aplicabilă tuturor produselor. În evaluarea EMA, anumite preparate sunt destinate utilizării tradiționale pentru simptome ușoare de stres psihic și pentru facilitarea somnului, la adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani. Dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni sau se agravează, este necesară consultarea unui medic sau a unui profesionist calificat în domeniul sănătății. Contraindicații și precauții Alergii. Persoanele cu hipersensibilitate la hamei trebuie să evite preparatele care îl conțin. Contactul profesional cu planta poate provoca uneori reacții cutanate sau respiratorii. Somnolență. Preparatele utilizate pentru relaxare pot afecta vigilența. Este recomandată evitarea conducerii vehiculelor sau a utilizării utilajelor atunci când apare somnolența. Alcool și sedative. Asocierea cu alcool, somnifere sau alte medicamente cu efect sedativ poate crește riscul de afectare a atenției și coordonării. Este necesar aviz medical. Sarcină și alăptare. Siguranța utilizării medicinale nu este suficient stabilită, astfel încât administrarea nu este recomandată fără evaluare medicală. Copii. Utilizarea medicinală la copiii sub 12 ani nu este recomandată în monografia EMA, din cauza lipsei datelor adecvate. Afecțiuni hormonodependente. Unele extracte conțin constituenți cu activitate estrogenică. Persoanele cu antecedente de cancer hormonodependent sau alte afecțiuni sensibile la hormoni trebuie să solicite sfatul medicului înainte de utilizarea extractelor concentrate. Interacțiuni medicamentoase. Datele clinice sunt limitate, dar este necesară prudență în asocierea cu medicamente care acționează asupra sistemului nervos central. Preparatele din hamei nu trebuie utilizate pentru a masca simptome persistente de insomnie, anxietate sau alte probleme de sănătate. Ce trebuie să reținem despre conurile de hamei? Conurile de hamei reprezintă inflorescențele feminine ale plantei Humulus lupulus L. și conțin rășini amare, uleiuri volatile și flavonoide prenilate cu activitate biologică investigată. Cea mai bine documentată utilizare tradițională este asociată cu ameliorarea simptomelor ușoare de stres psihic și facilitarea somnului. Cercetările privind proprietățile antioxidante, antiinflamatoare, antimicrobiene, metabolice și hormonale sunt interesante, dar multe rezultate provin din studii preclinice. Hameiul trebuie privit ca o plantă cu utilizări tradiționale și potențial farmacologic, nu ca un tratament demonstrat pentru insomnia cronică, anxietate, menopauză sau boli metabolice. Conurile de hamei în produsele MEDICINAS Conurile de hamei ( Humulus lupulus L.) se regăsesc în compoziția Coviflu , supliment alimentar din portofoliul MEDICINAS. Hameiul este cunoscut pentru conținutul său de rășini amare, uleiuri volatile și flavonoide, compuși investigați în cercetări privind sistemul nervos, procesele inflamatorii și activitatea antioxidantă. Prezența plantei în formula Coviflu nu înseamnă că efectele observate în studiile asupra hameiului sunt demonstrate clinic pentru produsul finit. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Preparatele din conuri de hamei pot produce somnolență și necesită prudență în asocierea cu alcoolul sau medicamentele sedative. Persoanele cu afecțiuni hormonodependente, femeile însărcinate sau care alăptează și părinții care intenționează să administreze preparate din hamei copiilor trebuie să solicite recomandare medicală. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale și ingredientele naturale. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe diferențierea utilizărilor tradiționale de dovezile științifice. Bibliografie științifică selectivă European Medicines Agency (EMA). Lupuli flos – herbal medicinal product . https://www.ema.europa.eu/en/medicines/herbal/lupuli-flos European Medicines Agency (EMA). Community herbal monograph on Humulus lupulus L., flos – Revision 1 . https://www.ema.europa.eu/en/documents/herbal-monograph/final-community-herbal-monograph-humulus-lupulus-l-flos-revision-1_en.pdf European Medicines Agency (EMA). Assessment report on Humulus lupulus L., flos – Revision 1 . Disponibil prin pagina EMA dedicată plantei. https://www.ema.europa.eu/en/medicines/herbal/lupuli-flos European Medicines Agency (EMA). European Union herbal monograph on Valeriana officinalis L., radix and Humulus lupulus L., flos – Revision 1 . https://www.ema.europa.eu/en/documents/herbal-monograph/final-european-union-herbal-monograph-valeriana-officinalis-l-radix-and-humulus-lupulus-l-flos-revision-1_en.pdf

Cuișoare

Cuișoarele ( Syzygium aromaticum ) sunt mugurii florali uscați ai unui arbore tropical din familia Myrtaceae, utilizați de secole atât drept condiment, cât și în diferite tradiții medicinale. Aroma lor intensă, dulce-picantă, este determinată în mare parte de eugenol, principalul constituent al uleiului esențial. Dincolo de utilizarea culinară, cuișoarele au atras interesul cercetătorilor datorită compușilor fenolici și activității biologice observate în studii experimentale. Cele mai cunoscute direcții de cercetare privesc sănătatea orală, activitatea antimicrobiană, stresul oxidativ și procesele inflamatorii. Totuși, multe dintre efectele descrise în laborator nu au fost confirmate prin studii clinice suficiente. Ce sunt cuișoarele și de unde provin? Cuișoarele provin din arborele Syzygium aromaticum (L.) Merr. & L.M.Perry, originar din Insulele Moluce, în actuala Indonezie. Planta este cultivată astăzi în mai multe regiuni tropicale, inclusiv Madagascar, Tanzania, Indonezia și Sri Lanka. Arborele are frunze persistente, lucioase, și produce muguri florali care sunt recoltați înainte de deschidere. Prin uscare, aceștia capătă culoarea brun-roșcată și forma caracteristică asemănătoare unui cui mic, de unde provine denumirea condimentului. În alimentație, cuișoarele sunt utilizate întregi sau măcinate, în preparate dulci și sărate, băuturi aromate și amestecuri de condimente. Compoziția chimică și principalele substanțe active Cuișoarele conțin ulei volatil, polifenoli, taninuri și alte substanțe vegetale. Dintre compușii studiați se remarcă: Eugenolul , principalul constituent al uleiului esențial, responsabil pentru o parte importantă a aromei și a activității biologice. Acetatul de eugenil , un compus aromatic prezent în uleiul volatil. Beta-cariofilena , o sescviterpenă întâlnită și în alte plante aromatice. Acidul galic și alți compuși fenolici , investigați pentru activitatea antioxidantă. Taninii și flavonoidele , care contribuie la profilul fitochimic al condimentului. Concentrațiile diferă în funcție de originea plantei, condițiile de cultivare, recoltare și procesare. Este important să distingem cuișoarele alimentare de uleiul esențial. Acesta din urmă reprezintă o formă concentrată și prezintă riscuri diferite. Cuișoarele și sănătatea orală Utilizarea cuișoarelor pentru disconfortul dentar este una dintre cele mai cunoscute întrebuințări tradiționale. Eugenolul are proprietăți farmacologice care explică interesul său în stomatologie, fiind utilizat în anumite materiale dentare, inclusiv în combinație cu oxidul de zinc. Acțiunea sa locală poate influența percepția durerii, iar cercetările experimentale au evidențiat și activitate antimicrobiană. Totuși, aplicarea directă a uleiului esențial concentrat pe gingii sau pe mucoasa bucală poate provoca iritații, arsuri chimice și reacții alergice. Cuișoarele nu tratează cauza unei carii, a unui abces sau a unei infecții dentare. Durerea persistentă, umflarea gingiei sau febra necesită consult stomatologic. Activitatea antimicrobiană Eugenolul și unele extracte din cuișoare au demonstrat activitate împotriva anumitor bacterii și fungi în studii de laborator. Cercetările au investigat influența acestor compuși asupra membranelor microorganismelor și a unor procese necesare supraviețuirii lor. Aceste rezultate sunt relevante pentru cercetarea farmaceutică și pentru dezvoltarea unor tehnologii de conservare alimentară. Totuși, activitatea antimicrobiană observată într-o cultură de laborator nu demonstrează că administrarea cuișoarelor tratează infecțiile bacteriene, candidoza sau alte boli infecțioase la oameni. Cuișoarele nu înlocuiesc antibioticele sau antifungicele atunci când acestea sunt indicate medical. Cuișoarele și digestia În diferite tradiții medicinale, cuișoarele au fost utilizate pentru disconfort digestiv, senzația de balonare și greață. Aroma intensă și compușii amari pot influența percepția gustului și unele procese digestive, dar dovezile clinice privind eficacitatea lor pentru tulburările gastrointestinale sunt limitate. Unele cercetări experimentale au evaluat efectele eugenolului asupra motilității și secrețiilor digestive. Aceste observații nu sunt suficiente pentru a recomanda cuișoarele ca tratament pentru gastrită, ulcer, reflux gastroesofagian sau sindromul de intestin iritabil. În cantități culinare, cuișoarele pot face parte dintr-o alimentație variată, în funcție de toleranța individuală. Proprietăți antioxidante Cuișoarele se remarcă în numeroase teste de laborator printr-o capacitate antioxidantă ridicată. Această activitate este asociată cu eugenolul și cu alți compuși fenolici prezenți în condiment. Antioxidanții pot participa la reacții chimice prin care sunt neutralizate anumite specii reactive. Totuși, capacitatea antioxidantă măsurată în laborator nu reprezintă o măsură directă a beneficiilor asupra sănătății umane. Nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că un consum crescut de cuișoare previne cancerul, bolile cardiovasculare sau îmbătrânirea. Cuișoarele și procesele inflamatorii Eugenolul a fost investigat pentru influența asupra unor mecanisme moleculare asociate inflamației. În studii experimentale au fost observate modificări ale unor mediatori inflamatori și ale răspunsului celular la diferiți stimuli. Aceste rezultate pot contribui la dezvoltarea unor cercetări farmacologice, dar nu demonstrează că preparatele obișnuite din cuișoare tratează artrita, bolile inflamatorii intestinale sau alte afecțiuni inflamatorii cronice. Cuișoarele și glicemia Unele cercetări preliminare au analizat influența compușilor din cuișoare asupra metabolismului glucidelor și a unor enzime implicate în reglarea glicemiei. Rezultatele experimentale au generat interes pentru posibile aplicații metabolice, însă datele clinice sunt insuficiente pentru recomandări terapeutice. Cuișoarele nu reprezintă un tratament pentru diabet și nu trebuie utilizate în locul medicamentelor prescrise. Persoanele care folosesc suplimente concentrate din cuișoare și urmează tratament antidiabetic trebuie să discute cu medicul despre eventualele riscuri și interacțiuni. Cuișoarele și microbiomul intestinal Compușii fenolici din cuișoare pot interacționa cu microorganismele în condiții experimentale. Există interes pentru efectele condimentelor și ale polifenolilor alimentari asupra microbiotei intestinale, însă rezultatele depind de cantitățile consumate, de forma preparatului și de caracteristicile ecosistemului intestinal. Activitatea antimicrobiană a eugenolului în laborator nu înseamnă că acesta elimină selectiv microorganismele dăunătoare din intestin. În prezent, nu există dovezi clinice suficiente că administrarea cuișoarelor tratează disbioza sau restabilește microbiomul intestinal. Cuișoarele în alimentație Cuișoarele sunt folosite în cantități mici pentru aromatizarea mâncărurilor, deserturilor și băuturilor. Pot fi adăugate în compoturi, preparate din fructe, sosuri, amestecuri de condimente sau infuzii aromate. Datorită gustului puternic, cantitățile culinare sunt de regulă reduse. Consumul alimentar obișnuit trebuie diferențiat de utilizarea extractelor concentrate și, mai ales, de ingerarea uleiului esențial. Contraindicații, reacții adverse și riscurile uleiului esențial Cuișoarele utilizate în cantități culinare sunt, în general, bine tolerate. Totuși, eugenolul poate provoca iritații și reacții alergice, în special atunci când este aplicat local în forme concentrate. Uleiul esențial de cuișoare nu trebuie ingerat ca remediu casnic. Ingestia unor cantități mari poate determina intoxicații severe, inclusiv afectare hepatică și renală, tulburări neurologice și metabolice. Copiii sunt deosebit de vulnerabili la asemenea intoxicații. Preparatele concentrate pot ridica probleme și în cazul persoanelor care utilizează anticoagulante sau antiagregante plachetare, deoarece există preocupări privind posibile efecte asupra coagulării, deși relevanța clinică diferă în funcție de preparat și expunere. Înaintea intervențiilor chirurgicale, persoanele care utilizează suplimente concentrate din cuișoare trebuie să informeze medicul. În sarcină și alăptare, folosirea cuișoarelor drept condiment nu trebuie confundată cu administrarea medicinală a uleiului esențial sau a extractelor concentrate, pentru care datele de siguranță sunt insuficiente. Ce trebuie să reținem despre cuișoare? Cuișoarele sunt un condiment aromatic valoros, cu o compoziție fitochimică bogată și o istorie îndelungată de utilizare tradițională. Eugenolul reprezintă principalul compus investigat, în special pentru proprietățile sale farmacologice și activitatea antimicrobiană experimentală. În același timp, siguranța depinde în mare măsură de forma de utilizare. Cantitățile culinare nu sunt echivalente cu uleiul esențial concentrat, iar rezultatele de laborator nu trebuie transformate în promisiuni terapeutice. Notă medicală Acest articol are scop informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Uleiul esențial de cuișoare poate fi toxic dacă este înghițit în cantități mari. În cazul ingestiei accidentale, în special la copii, este necesară evaluare medicală de urgență. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale, ingredientele naturale și utilizarea responsabilă a suplimentelor alimentare. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe diferențierea utilizărilor tradiționale de dovezile științifice. Bibliografie științifică selectivă Batiha GE-S, Alkazmi LM, Wasef LG, Beshbishy AM, Nadwa EH, Rashwan EK. Syzygium aromaticum L. (Myrtaceae): traditional uses, bioactive chemical constituents, pharmacological and toxicological activities. Biomolecules . 2020;10(2):202. https://doi.org/10.3390/biom10020202 National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Eugenol (Clove Oil) . LiverTox: Clinical and Research Information on Drug-Induced Liver Injury. 2019. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK551727/ Cortés-Rojas DF, de Souza CRF, Oliveira WP. Clove ( Syzygium aromaticum ): a precious spice. Asian Pacific Journal of Tropical Biomedicine . 2014;4(2):90–96. https://doi.org/10.1016/S2221-1691(14)60215-X Recent advances in nutritional composition, phytochemistry, bioactive, and potential applications of Syzygium aromaticum L. (Myrtaceae). 2022. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9614275/

Echinacea

Echinacea este un gen de plante erbacee perene din familia Asteraceae , originare din America de Nord, cunoscute pentru florile lor spectaculoase, cu un disc central conic și petale roz-purpurii, precum și pentru utilizarea tradițională în îngrijirea sănătății. Cele mai importante specii folosite în fitoterapie sunt Echinacea purpurea (L.) Moench, Echinacea angustifolia DC. și Echinacea pallida (Nutt.) Nutt. Interesul pentru aceste plante provine din compoziția lor fitochimică, în special din prezența alchilamidelor, derivaților acidului cafeic și polizaharidelor. Echinacea este studiată mai ales pentru influența posibilă asupra răspunsului imun și pentru utilizarea în prevenirea sau ameliorarea simptomelor răcelii comune. Rezultatele cercetărilor diferă însă în funcție de specie, partea plantei și tipul preparatului. Originea și descrierea botanică Echinacea crește în mod natural în preriile și pajiștile Americii de Nord, unde diferitele specii s-au adaptat la condiții de sol și climă variate. Ulterior, planta a fost introdusă în Europa și în alte regiuni, fiind cultivată atât ornamental, cât și pentru obținerea de materii prime vegetale. Echinacea purpurea este o plantă perenă care poate atinge aproximativ 60–120 cm înălțime, în funcție de condițiile de creștere. Prezintă tulpini erecte, frunze relativ aspre și inflorescențe mari, cu flori ligulate roz sau purpurii, dispuse în jurul unui disc central brun-portocaliu. Discul floral are o formă proeminentă, conică, iar structurile sale rigide explică denumirea genului, derivată din grecescul echinos , care înseamnă „arici”. Echinacea angustifolia are, în general, frunze mai înguste și o talie mai redusă, în timp ce Echinacea pallida se distinge prin florile ligulate lungi, înguste și adesea orientate în jos. În preparatele fitoterapeutice pot fi utilizate rădăcinile, părțile aeriene sau sucul obținut din planta proaspătă. Alegerea materiei prime influențează compoziția și proprietățile preparatului final. Compoziția fitochimică și principalele substanțe active Echinacea conține numeroase substanțe vegetale care au fost investigate pentru activitatea lor biologică. Derivații acidului cafeic reprezintă o categorie importantă de compuși fenolici. Printre aceștia se numără acidul cicoric, acidul caftaric, echinacozida și acidul clorogenic. Distribuția lor variază între speciile de echinacea și între diferitele părți ale plantei. Alchilamidele sunt compuși lipofili prezenți în special în anumite rădăcini și extracte. Cercetările experimentale au analizat interacțiunile lor cu receptorii canabinoizi de tip CB2 și cu mecanisme implicate în reglarea răspunsului inflamator. Polizaharidele și glicoproteinele sunt investigate pentru posibilele interacțiuni cu celulele sistemului imunitar. Unele rezultate experimentale au indicat modificări ale activității macrofagelor și ale altor componente ale imunității înnăscute. Flavonoidele și alți compuși fenolici contribuie la profilul antioxidant al plantei, demonstrat în anumite teste de laborator. Concentrația substanțelor active depinde de specie, sol, momentul recoltării, condițiile de depozitare și metoda de extracție. Din acest motiv, două produse care conțin echinacea pot avea compoziții și efecte biologice diferite. Echinacea și sistemul imunitar Sistemul imunitar reprezintă o rețea complexă de celule, țesuturi și molecule care participă la recunoașterea și controlul agenților patogeni, precum și la reglarea inflamației. Echinacea a atras atenția cercetătorilor prin capacitatea unor constituenți de a influența procese imunologice în condiții experimentale. Studiile de laborator au analizat efectele extractelor asupra macrofagelor, celulelor dendritice și unor mediatori ai inflamației. În anumite modele au fost observate modificări ale producerii de citokine și ale activității celulare. Alchilamidele au fost studiate și pentru interacțiunile cu receptorii CB2, care participă la reglarea anumitor răspunsuri imunologice. Aceste observații nu înseamnă însă că echinacea stimulează în mod uniform sau benefic sistemul imunitar la toate persoanele. Un răspuns imun eficient presupune echilibru, nu activare permanentă. Inflamația excesivă poate fi la fel de problematică precum un răspuns insuficient. Prin urmare, formularea științifică adecvată este că anumite preparate din echinacea pot modula unele mecanisme ale răspunsului imun , fără ca acest lucru să demonstreze automat prevenirea sau tratarea unei boli. Echinacea și răceala comună Răceala comună este una dintre cele mai studiate indicații pentru echinacea. Aceasta este provocată de mai multe tipuri de virusuri respiratorii și se manifestă frecvent prin congestie nazală, secreții nazale, durere în gât, strănut și tuse. Cercetările clinice au urmărit dacă preparatele cu echinacea pot reduce probabilitatea apariției unei răceli, durata simptomelor sau intensitatea manifestărilor. O revizuire Cochrane publicată în 2014 a analizat 24 de studii randomizate, cu peste 4.600 de participanți. Autorii au remarcat diferențe importante între produsele investigate și nu au identificat dovezi convingătoare privind un beneficiu clinic relevant în tratamentul răcelii. Pentru prevenție, unele studii au sugerat un posibil efect modest, însă rezultatele nu au fost suficient de uniforme pentru a formula o recomandare generală aplicabilă tuturor preparatelor. O dificultate majoră este lipsa standardizării. Unele cercetări au folosit extracte din rădăcină, altele din părțile aeriene, iar concentrațiile și metodele de administrare au fost diferite. În consecință, nu se poate afirma că orice produs cu echinacea previne răceala sau scurtează durata acesteia. Echinacea și infecțiile respiratorii Utilizarea tradițională a echinaceei este strâns legată de simptomele respiratorii, în special cele ale infecțiilor căilor respiratorii superioare. Unele cercetări au investigat frecvența episoadelor respiratorii, severitatea simptomelor și necesitatea utilizării altor tratamente. Totuși, dovezile disponibile nu demonstrează că echinacea previne sau tratează în mod fiabil bronșita, pneumonia, gripa ori alte infecții respiratorii importante. Răceala și gripa nu sunt aceeași afecțiune. Gripa poate avea o evoluție mai severă și poate necesita măsuri specifice de prevenție sau tratament. Preparatele vegetale nu trebuie considerate alternative la vaccinare, la evaluarea medicală sau la tratamentele antivirale atunci când acestea sunt indicate. Proprietăți antiinflamatoare Inflamația este un mecanism natural de apărare, necesar pentru răspunsul la infecții și leziuni. Atunci când devine excesivă sau persistentă, poate contribui la deteriorarea țesuturilor. Anumite alchilamide și substanțe fenolice din echinacea au fost investigate pentru efectele asupra mediatorilor inflamatori. În studii experimentale au fost raportate modificări ale unor căi de semnalizare celulară și ale producerii de molecule implicate în inflamație. Aceste rezultate sunt relevante pentru înțelegerea farmacologiei plantei, dar nu reprezintă dovezi că echinacea tratează bolile inflamatorii cronice. În prezent, nu există suficiente date clinice pentru recomandarea echinaceei ca tratament pentru artrită reumatoidă, boli inflamatorii intestinale sau alte afecțiuni autoimune. Activitatea antioxidantă Metabolismul celular produce în mod natural specii reactive de oxigen, implicate atât în semnalizarea fiziologică, cât și în procesele de stres oxidativ. Echinacea conține compuși fenolici care pot manifesta activitate antioxidantă în teste de laborator. Acidul cicoric și alți derivați ai acidului cafeic sunt printre constituenții analizați pentru capacitatea de a participa la reacții de neutralizare a unor radicali liberi. Totuși, activitatea antioxidantă măsurată într-un experiment nu poate fi transformată direct într-o afirmație privind prevenirea cancerului, protecția cardiovasculară sau încetinirea îmbătrânirii. Pentru asemenea concluzii sunt necesare studii clinice adecvate, cu rezultate relevante pentru sănătatea umană. Echinacea și microbiomul intestinal Microbiomul intestinal participă la digestie, la metabolismul unor compuși alimentari și la reglarea anumitor funcții imunologice. Relația dintre substanțele vegetale și microorganismele intestinale reprezintă un domeniu activ de cercetare. Polizaharidele și compușii fenolici pot interacționa cu microbiota, iar microorganismele intestinale pot transforma metabolic anumite substanțe provenite din plante. În cazul echinaceei, datele privind modificările directe ale microbiomului uman sunt încă limitate. Nu există dovezi clinice suficiente că echinacea restabilește echilibrul microbiotei, tratează disbioza sau înlocuiește intervențiile nutriționale și medicale recomandate pentru afecțiunile digestive. De asemenea, activitatea antimicrobiană observată pentru unele extracte în laborator nu înseamnă că administrarea plantei elimină selectiv microorganismele patogene din intestin. Echinacea și sănătatea pielii În utilizările tradiționale nord-americane, diferite specii de echinacea au fost întrebuințate și în preparate aplicate local. Cercetările experimentale au investigat posibile efecte asupra inflamației cutanate și asupra anumitor microorganisme. Totuși, dovezile clinice sunt insuficiente pentru a considera echinacea un tratament demonstrat pentru acnee, eczeme, infecții cutanate sau vindecarea rănilor. Aplicarea locală poate provoca iritații sau reacții alergice, în special la persoanele sensibile la plante din familia Asteraceae. Utilizările tradiționale ale echinaceei Diferite comunități indigene din America de Nord au utilizat specii de echinacea în preparate tradiționale pentru răni, disconfort oral, dureri și alte probleme de sănătate. Aceste practici fac parte din istoria etnobotanică a plantei și au contribuit la interesul ulterior al cercetătorilor. Este important să distingem însă utilizarea tradițională de eficacitatea demonstrată clinic. Faptul că o plantă a fost folosită timp de generații poate justifica investigarea ei, dar nu confirmă automat beneficiile atribuite fiecărei utilizări. Forme de administrare și diferențe între preparate Echinacea poate fi întâlnită sub formă de ceaiuri, tincturi, capsule, comprimate, extracte și preparate obținute din sucul plantei proaspete. Aceste forme nu sunt echivalente. Unele conțin predominant compuși solubili în apă, în timp ce altele pot avea concentrații diferite de alchilamide și alte substanțe lipofile. Specia botanică, partea utilizată și procesul de fabricație influențează profilul chimic al preparatului. Nu există o doză universală de echinacea care să poată fi recomandată pentru toate produsele și toate scopurile. De aceea, informațiile provenite dintr-un studiu clinic asupra unui anumit extract nu pot fi aplicate automat altui supliment. Contraindicații și reacții adverse Echinacea este, în general, bine tolerată de mulți adulți în utilizarea pe termen scurt, dar nu este lipsită de riscuri. Reacțiile alergice reprezintă una dintre principalele preocupări. Persoanele cu sensibilitate la plante din familia Asteraceae, precum ambrozia, margaretele sau crizantemele, pot prezenta un risc crescut de reacții alergice. Rareori, acestea pot fi severe. Manifestările digestive pot include greață, dureri abdominale și disconfort gastrointestinal. Bolile autoimune necesită prudență. Din cauza posibilelor efecte imunomodulatoare, persoanele cu afecțiuni autoimune trebuie să solicite recomandare medicală înainte de utilizare. Tratamentele imunosupresoare pot ridica probleme de compatibilitate, inclusiv în cazul persoanelor care au beneficiat de transplant de organe. Interacțiunile medicamentoase au fost investigate în special în legătură cu anumite enzime implicate în metabolizarea medicamentelor. Relevanța clinică diferă între preparate și nu este pe deplin clarificată. Sarcina și alăptarea necesită evaluare individuală, deoarece datele disponibile nu sunt suficiente pentru a recomanda utilizarea medicinală de rutină. Administrarea la copii trebuie discutată cu medicul pediatru, mai ales din cauza posibilității apariției reacțiilor alergice. Siguranța utilizării îndelungate a preparatelor concentrate nu este suficient stabilită. Ce trebuie să reținem despre Echinacea? Echinacea reprezintă un grup de plante medicinale nord-americane cu o compoziție fitochimică complexă și cu o istorie îndelungată de utilizare tradițională. Principalii compuși investigați includ alchilamidele, derivații acidului cafeic și polizaharidele, care pot influența anumite procese biologice în condiții experimentale. Cele mai multe studii clinice au evaluat utilizarea echinaceei pentru răceala comună. Unele preparate ar putea avea efecte preventive modeste, dar rezultatele sunt neuniforme, iar beneficiile în tratamentul unei răceli deja instalate nu sunt demonstrate convingător. Echinacea trebuie privită ca o plantă cu potențial farmacologic investigat, nu ca un tratament universal pentru imunitate sau infecții respiratorii. Echinacea în produsele MEDICINAS Echinacea se regăsește în formulele Coviflu și Antidot Forte , două suplimente alimentare din portofoliul MEDICINAS. Prezența acestei plante în compoziția produselor reflectă interesul pentru constituenții săi bioactivi, studiați în legătură cu răspunsul imun și procesele inflamatorii. Rezultatele cercetărilor asupra echinaceei nu demonstrează automat eficacitatea clinică a produselor finite. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Echinacea poate provoca reacții alergice și poate interacționa cu anumite medicamente. Persoanele cu boli autoimune, cele care urmează tratamente imunosupresoare, femeile însărcinate sau care alăptează și părinții care intenționează să administreze preparate cu echinacea copiilor trebuie să solicite recomandarea medicului. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale și ingredientele naturale. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe prezentarea responsabilă a utilizărilor tradiționale și a dovezilor științifice. Bibliografie științifică selectivă National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Echinacea: Usefulness and Safety . https://www.nccih.nih.gov/health/echinacea Karsch-Völk M, Barrett B, Kiefer D, Bauer R, Ardjomand-Woelkart K, Linde K. Echinacea for preventing and treating the common cold . Cochrane Database of Systematic Reviews. 2014;(2). https://doi.org/10.1002/14651858.CD000530.pub3 National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). The Common Cold and Complementary Health Approaches: What the Science Says . https://www.nccih.nih.gov/health/providers/digest/the-common-cold-and-complementary-health-approaches-science/ National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Colds, Flu, and Complementary Health Approaches: Usefulness and Safety . https://www.nccih.nih.gov/health/colds-flu-and-complementary-health-approaches National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Use of Natural Products by Children: What the Science Says . https://www.nccih.nih.gov/health/providers/digest/use-of-natural-products-by-children-science

Gheara Matei

Gheara Matei ( Uncaria tomentosa (Willd. ex Schult.) DC.), cunoscută și sub denumirea de Gheara pisicii sau Cat’s Claw , este o plantă cățărătoare lemnoasă din familia Rubiaceae, originară din pădurile tropicale ale Americii Centrale și de Sud. Crește în special în bazinul Amazonului, unde scoarța și rădăcinile sale sunt utilizate de secole în medicina tradițională a comunităților indigene. Planta este apreciată pentru compoziția sa complexă, care include alcaloizi oxindolici, polifenoli, glicozide și alți compuși vegetali. Cercetările moderne au investigat posibilele efecte asupra proceselor inflamatorii, răspunsului imun și stresului oxidativ, însă dovezile clinice rămân limitate. Descriere botanică și origine Uncaria tomentosa este o liană tropicală care se dezvoltă în pădurile umede, folosind arborii și vegetația din jur ca suport. Poate forma tulpini lungi, lemnoase, prevăzute cu spini curbați, asemănători unor gheare. Acești spini reprezintă una dintre caracteristicile distinctive ale plantei și explică denumirea populară de Gheara pisicii. Frunzele sunt dispuse opus, au formă ovală sau eliptică și prezintă o suprafață verde. Florile sunt mici, grupate în inflorescențe globuloase, de culoare albicioasă până la gălbuie. Planta este întâlnită în Peru, Brazilia și alte regiuni tropicale sud-americane. O specie înrudită, Uncaria guianensis , este uneori comercializată sub aceeași denumire populară. Cele două specii nu au o compoziție fitochimică identică. Gheara Matei nu trebuie confundată cu Gheara-diavolului ( Harpagophytum procumbens ), o plantă africană diferită. Compoziția fitochimică și principalele substanțe active Scoarța și rădăcinile plantei conțin mai multe categorii de compuși bioactivi. Alcaloizii oxindolici pentaciclici , precum mitrafilina, izomitrafilina și pteropodina, sunt investigați pentru posibile efecte asupra unor mecanisme celulare și imunologice. Alcaloizii oxindolici tetraciclici reprezintă o altă categorie de constituenți, cu activități farmacologice distincte. Polifenolii și proantocianidinele sunt compuși vegetali studiați pentru activitatea antioxidantă și pentru interacțiunile cu procesele inflamatorii. Glicozidele acidului quinovic au fost analizate în cercetări farmacologice pentru posibile efecte biologice. Profilul acestor substanțe diferă în funcție de regiunea de proveniență, partea plantei utilizată și metoda de preparare. Din acest motiv, rezultatele unui studiu efectuat cu un extract standardizat nu pot fi atribuite automat tuturor preparatelor din Gheara Matei. Gheara Matei și sistemul imunitar În medicina tradițională amazoniană, Gheara Matei a fost utilizată pentru susținerea organismului în perioade de slăbiciune și pentru diferite manifestări asociate inflamației. Cercetările experimentale au analizat influența unor extracte asupra celulelor imunitare și asupra mediatorilor implicați în răspunsul inflamator. Au fost investigate inclusiv modificări ale activității macrofagelor, limfocitelor și ale unor căi de semnalizare celulară. Aceste observații au determinat clasificarea plantei, în anumite lucrări, printre ingredientele cu potențial imunomodulator. Totuși, imunomodularea nu înseamnă stimularea generală și permanentă a imunității. Răspunsul imun este un sistem complex, care necesită echilibru între activare și control. În prezent, nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că Gheara Matei previne răceala, gripa sau alte infecții. Proprietăți antiinflamatoare Una dintre cele mai studiate direcții farmacologice ale plantei este influența asupra proceselor inflamatorii. În cercetări de laborator, anumite extracte au fost investigate pentru efectele asupra factorului nuclear NF-κB și asupra unor mediatori implicați în inflamație. Au fost observate modificări ale unor parametri biologici în culturi celulare și modele animale. Aceste rezultate sunt relevante pentru cercetarea fitochimică, dar nu demonstrează că administrarea plantei tratează bolile inflamatorii cronice. Eficacitatea clinică depinde de numeroși factori, inclusiv absorbția substanțelor, metabolismul acestora și concentrațiile care pot fi atinse în organism. Gheara Matei și sănătatea articulațiilor Utilizarea tradițională a plantei pentru disconfort articular a determinat cercetarea sa în afecțiuni precum osteoartrita și poliartrita reumatoidă. Unele studii clinice mici au evaluat preparate din Uncaria tomentosa sau specii înrudite și au raportat ameliorări ale anumitor simptome, inclusiv sensibilitatea sau durerea articulară. Totuși, studiile au avut un număr redus de participanți, iar rezultatele nu sunt suficiente pentru recomandări terapeutice ferme. Gheara Matei nu înlocuiește tratamentele prescrise pentru poliartrita reumatoidă, artroză sau alte afecțiuni reumatologice. Persoanele cu boli autoimune trebuie să manifeste o precauție specială, deoarece efectele imunologice ale plantei pot fi nepotrivite în anumite situații. Gheara Matei și sănătatea digestivă În tradițiile sud-americane, preparatele din scoarța plantei au fost utilizate și pentru diverse tulburări digestive. Interesul științific este legat în principal de compușii cu activitate antioxidantă și de posibila influență asupra unor mecanisme inflamatorii. Totuși, nu există dovezi clinice solide că Gheara Matei vindecă gastrita, ulcerul gastric, colita ulcerativă, boala Crohn sau sindromul de intestin iritabil. Afecțiunile inflamatorii intestinale necesită diagnostic, monitorizare și tratament medical adecvat. Utilizarea plantei ca supliment nu trebuie să întârzie investigațiile sau tratamentele recomandate. Gheara Matei și microbiomul intestinal Compușii vegetali, inclusiv polifenolii, pot interacționa cu microbiota intestinală și pot fi transformați de microorganisme în metaboliți. În cazul Uncaria tomentosa , cercetările privind influența directă asupra microbiomului uman sunt încă limitate. Unele extracte au demonstrat activitate antimicrobiană în condiții experimentale, dar acest lucru nu înseamnă că planta elimină selectiv microorganismele dăunătoare din intestin. Nu există dovezi clinice suficiente pentru a recomanda Gheara Matei în tratamentul disbiozei intestinale sau pentru refacerea microbiomului. Activitatea antioxidantă Gheara Matei conține compuși fenolici capabili să manifeste activitate antioxidantă în anumite teste de laborator. Acești constituenți au fost investigați pentru capacitatea de a interacționa cu speciile reactive de oxigen și cu mecanismele celulare implicate în stresul oxidativ. Stresul oxidativ participă la numeroase procese fiziologice și patologice, însă activitatea antioxidantă a unui extract nu demonstrează automat prevenirea bolilor la oameni. Nu există dovezi clinice suficiente că administrarea plantei previne bolile cardiovasculare, neurodegenerative sau îmbătrânirea biologică. Gheara Matei în cercetarea oncologică Anumiți alcaloizi și compuși fenolici din Uncaria tomentosa au fost investigați în cercetări preclinice privind proliferarea celulară și mecanismele implicate în supraviețuirea celulelor tumorale. Unele studii de laborator au identificat modificări ale comportamentului anumitor linii celulare. Aceste observații nu demonstrează că planta tratează cancerul la oameni. Nu există dovezi clinice suficiente pentru a afirma că Gheara Matei distruge tumorile, previne metastazele sau poate înlocui tratamentele oncologice. Persoanele care urmează chimioterapie, imunoterapie sau alte tratamente oncologice trebuie să discute cu medicul înainte de utilizarea suplimentelor vegetale. Activitatea antimicrobiană experimentală Unele extracte din Gheara Matei au fost investigate pentru activitate împotriva anumitor bacterii și fungi în condiții de laborator. Rezultatele depind de tipul extractului, concentrația utilizată și microorganismul studiat. Activitatea observată în laborator nu demonstrează eficacitatea plantei în tratarea infecțiilor bacteriene, fungice sau virale la oameni. Gheara Matei nu reprezintă un substitut pentru antibiotice, antifungice sau antivirale atunci când acestea sunt indicate. Forme de utilizare În medicina tradițională, Gheara Matei este utilizată în special sub formă de decocturi preparate din scoarță. În suplimentele alimentare moderne se întâlnește sub formă de pulbere, capsule și extracte vegetale. Compoziția și concentrația substanțelor active pot varia semnificativ între preparate. Nu există o doză universală validată clinic pentru toate utilizările atribuite plantei. Identificarea corectă a speciei, calitatea materiei prime și controlul contaminanților sunt importante pentru siguranța produselor. Contraindicații și interacțiuni medicamentoase Gheara Matei poate provoca reacții adverse și poate interacționa cu anumite tratamente. Boli autoimune. Persoanele cu lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoidă, scleroză multiplă sau alte boli autoimune trebuie să evite utilizarea fără recomandare medicală. Tratamente imunosupresoare. Posibilele efecte asupra răspunsului imun pot interfera cu obiectivele tratamentelor administrate după transplant sau pentru controlul bolilor autoimune. Anticoagulante și antiagregante plachetare. Există preocupări privind posibile efecte asupra coagulării și riscului de sângerare, deși dovezile clinice sunt limitate. Medicamente antihipertensive. Pot exista efecte aditive asupra tensiunii arteriale. Interacțiuni metabolice. Unele cercetări experimentale sugerează posibile interacțiuni cu enzime implicate în metabolizarea medicamentelor, inclusiv CYP3A4. Relevanța clinică nu este pe deplin stabilită. Sarcină și alăptare. Utilizarea medicinală nu este recomandată din cauza datelor insuficiente privind siguranța. Intervenții chirurgicale. Persoanele care utilizează suplimente cu această plantă trebuie să informeze medicul înaintea unei intervenții. Reacțiile adverse pot include greață, disconfort abdominal, diaree, amețeli sau reacții de hipersensibilitate. Ce trebuie să reținem despre Gheara Matei? Gheara Matei ( Uncaria tomentosa ) este o plantă amazoniană cu o istorie îndelungată de utilizare tradițională și o compoziție fitochimică complexă. Alcaloizii oxindolici, polifenolii și glicozidele sale au atras interesul cercetătorilor pentru posibile efecte imunomodulatoare, antiinflamatoare și antioxidante. Totuși, majoritatea dovezilor provin din cercetări experimentale, iar studiile clinice disponibile sunt limitate. Planta nu trebuie considerată un tratament demonstrat pentru infecții, cancer, boli autoimune sau afecțiuni digestive cronice. Gheara Matei în produsele MEDICINAS Gheara Matei ( Uncaria tomentosa ) se regăsește în formula Coviflu , un supliment alimentar din portofoliul MEDICINAS. Planta este inclusă ca ingredient vegetal, fiind cunoscută pentru compușii săi bioactivi investigați în cercetări privind răspunsul imun și procesele inflamatorii. Aceste rezultate nu demonstrează că produsul finit previne sau tratează infecțiile respiratorii. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Gheara Matei poate interacționa cu medicamentele imunosupresoare, anticoagulante și alte tratamente. Persoanele cu boli autoimune, cele aflate sub tratament oncologic și femeile însărcinate trebuie să solicite recomandarea medicului înainte de utilizare. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale și ingredientele naturale. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe prezentarea responsabilă a utilizărilor tradiționale și a dovezilor științifice. Bibliografie științifică selectivă National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Cat's Claw: Usefulness and Safety . https://www.nccih.nih.gov/health/cats-claw National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Herb-Drug Interactions: What the Science Says . https://www.nccih.nih.gov/health/providers/digest/herb-drug-interactions-science Uncaria tomentosa (Willd. ex Schult.) DC.: A Review on Chemical Constituents and Biological Activities. Applied Sciences . 2020;10(8):2668. https://doi.org/10.3390/app10082668 Anti-inflammatory and/or immunomodulatory activities of Uncaria tomentosa (cat's claw) extracts: A systematic review and meta-analysis of in vivo studies . 2024. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11176511/ Review of Anti-Inflammatory Herbal Medicines . 2016. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4877453/

Lucerna

Lucerna ( Medicago sativa L.) este o plantă medicinală și nutritivă apreciată pentru conținutul său de vitamine, minerale și compuși vegetali. Un interes deosebit îl prezintă asocierea sa cu vitamina U , denumirea tradițională a S-metilmetioninei, un compus studiat pentru posibilele sale efecte asupra mucoasei stomacului și a proceselor de protecție celulară. În fitoterapia tradițională, lucerna a fost utilizată pentru susținerea digestiei, a vitalității și a echilibrului nutrițional. Astăzi, cercetările asupra plantei urmăresc atât compușii de interes digestiv, cât și saponinele, flavonoidele și alte substanțe care ar putea influența metabolismul și funcționarea organismului. Lucerna este întâlnită în formule destinate confortului gastric, dar și în suplimente pentru susținerea stării generale de sănătate. Deși unele proprietăți sunt promițătoare, este important să diferențiem utilizările tradiționale de efectele demonstrate prin studii clinice. Vitamina U din lucernă și sănătatea stomacului Vitamina U este denumirea istorică a S-metilmetioninei, un compus natural din anumite plante. A fost studiată inițial în legătură cu sucul de varză și posibilele sale efecte asupra mucoasei gastrice. În ciuda denumirii, vitamina U nu este considerată o vitamină esențială, deoarece nu a fost identificată o boală de carență specifică și nici o necesitate nutrițională zilnică recunoscută. Lucerna este asociată în literatura fitoterapeutică cu prezența unor compuși sulfurați de interes biologic. Totuși, cantitatea de S-metilmetionină din lucernă nu este la fel de bine documentată precum cea din unele legume din familia verzei și poate varia în funcție de materialul vegetal și de procesare. Posibilul rol în protecția mucoasei gastrice Mucoasa stomacului reprezintă o barieră naturală împotriva acidului gastric și a enzimelor digestive. Integritatea acestei bariere depinde de producția de mucus, circulația locală, regenerarea celulelor și funcționarea mecanismelor de protecție ale țesuturilor. S-metilmetionina a fost investigată pentru posibile influențe asupra proceselor de protecție și refacere a mucoasei digestive. Unele cercetări istorice și experimentale au sugerat efecte favorabile, dar studiile clinice moderne sunt insuficiente pentru a stabili eficacitatea acestui compus în tratarea bolilor gastrice. Interesul pentru vitamina U rămâne relevant în cercetarea substanțelor naturale, însă nu trebuie confundat cu existența unui tratament gastric validat. Lucerna și gastrita Gastrita reprezintă inflamația mucoasei stomacului și poate avea cauze diferite, inclusiv infecția cu Helicobacter pylori , utilizarea anumitor medicamente sau mecanisme autoimune. În utilizarea tradițională, preparatele din lucernă au fost asociate cu susținerea confortului digestiv. Interesul pentru această utilizare este legat de compoziția plantei și de cercetările privind substanțele cu potențial protector asupra țesuturilor. Totuși, nu există suficiente studii clinice care să demonstreze că lucerna vindecă gastrita sau reduce în mod constant inflamația mucoasei gastrice. Lucerna în disconfortul gastric și digestia sensibilă Senzația de arsură, greutatea după masă, balonarea și disconfortul abdominal pot avea cauze variate. Lucerna este folosită în unele preparate tradiționale pentru susținerea digestiei, însă efectele diferă în funcție de forma de administrare și de toleranța individuală. Persoanele cu stomac sensibil pot reacționa diferit la pulberi, infuzii sau extracte concentrate. De aceea, utilizarea trebuie adaptată individual, fără a presupune că orice produs pe bază de lucernă este potrivit pentru toate afecțiunile digestive. Ce este lucerna și de unde provine? Lucerna aparține familiei Fabaceae, aceeași familie botanică din care fac parte fasolea, mazărea și trifoiul. Este o plantă perenă, originară din regiuni ale Asiei, cultivată de mii de ani pentru valoarea sa nutritivă. Astăzi este răspândită în numeroase zone ale lumii. Are frunze trifoliate, flori violet-albăstrui și un sistem radicular profund, care îi permite să valorifice resursele din sol. În fitoterapie sunt utilizate în special părțile aeriene ale plantei, în timp ce în alimentație sunt cunoscuți și germenii obținuți din semințe. Compoziția chimică și nutritivă Lucerna conține o varietate de substanțe naturale, a căror concentrație diferă în funcție de partea plantei, condițiile de cultivare și procesare. Vitamine și minerale Părțile verzi ale lucernei conțin vitamina K, carotenoizi și cantități variabile de alți micronutrienți. Planta furnizează și minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Vitamina K participă la coagularea normală a sângelui și la metabolismul osos. Totuși, conținutul nutritiv al plantei nu înseamnă că un extract concentrat poate corecta automat deficiențele de vitamine sau minerale. Saponine Saponinele sunt compuși vegetali investigați pentru posibile influențe asupra absorbției intestinale a colesterolului. Unele studii experimentale au arătat că saponinele din lucernă pot interacționa cu colesterolul în tractul digestiv, influențând absorbția acestuia. Flavonoide și polifenoli Lucerna conține flavonoide și alți compuși fenolici, care prezintă activitate antioxidantă în experimente de laborator. Aceștia sunt studiați pentru rolul lor în procesele celulare și pentru posibile efecte asupra stresului oxidativ. Fitoestrogeni În lucernă au fost identificați și compuși cu activitate estrogenică, inclusiv anumiți cumestani. Aceștia pot interacționa cu receptorii hormonali, dar efectele asupra organismului uman depind de doză și de compoziția preparatului. Datele clinice sunt insuficiente pentru a recomanda lucerna în tratarea dezechilibrelor hormonale. Lucerna și metabolismul colesterolului Una dintre cele mai interesante direcții de cercetare privește influența lucernei asupra metabolismului lipidic. Studiile experimentale au sugerat că anumite saponine pot reduce absorbția intestinală a colesterolului. Cercetări clinice mai vechi, realizate pe grupuri mici de participanți, au investigat și efectele semințelor de lucernă asupra colesterolului sanguin. Rezultatele au oferit motive pentru continuarea cercetărilor, însă dovezile disponibile nu sunt suficiente pentru a considera lucerna un tratament demonstrat pentru hipercolesterolemie. Proprietățile antioxidante și antiinflamatoare Flavonoidele și ceilalți polifenoli din lucernă au atras interesul cercetătorilor prin activitatea lor antioxidantă observată experimental. În anumite modele de laborator și pe animale au fost investigate și efecte asupra unor mecanisme implicate în inflamație. Aceste observații nu demonstrează că suplimentele cu lucernă reduc inflamația în mod clinic relevant la om. Totuși, ele contribuie la înțelegerea potențialului biologic al plantei. Lucerna și metabolismul glucozei Unele cercetări preclinice au explorat influența extractelor de lucernă asupra glicemiei și a metabolismului glucidelor. Deși au fost raportate rezultate experimentale interesante, lipsesc studiile clinice suficiente pentru recomandarea lucernei în controlul diabetului sau al rezistenței la insulină. Lucerna și sănătatea hormonală Datorită fitoestrogenilor, lucerna a fost investigată pentru posibile interacțiuni cu sistemul hormonal. În unele tradiții, planta a fost utilizată în perioade asociate schimbărilor hormonale feminine. Cu toate acestea, nu există dovezi clinice solide că suplimentele cu lucernă ameliorează bufeurile sau alte simptome ale menopauzei. Persoanele cu afecțiuni hormonodependente ar trebui să solicite recomandări medicale înainte de utilizarea extractelor concentrate. Alte utilizări tradiționale Lucerna a fost utilizată tradițional ca plantă nutritivă și în preparate destinate susținerii vitalității, digestiei și stării generale de sănătate. Conținutul său de nutrienți a contribuit la reputația de plantă remineralizantă. Totuși, aportul efectiv de minerale depinde de cantitatea consumată și de compoziția produsului. Unele surse tradiționale menționează utilizări diuretice sau pentru susținerea funcției renale, dar dovezile clinice sunt insuficiente pentru a recomanda lucerna în tratarea afecțiunilor urinare ori renale. Cum se utilizează lucerna? Lucerna este disponibilă sub formă de părți aeriene uscate, pulberi, capsule și extracte vegetale. În alimentație sunt utilizați și germenii de lucernă, însă aceștia au o compoziție diferită de extractele obținute din planta matură. Germenii cruzi pot prezenta risc de contaminare cu bacterii precum Salmonella și Escherichia coli . Din acest motiv, persoanele vulnerabile, inclusiv femeile însărcinate și persoanele cu imunitate compromisă, ar trebui să evite consumul lor fără preparare termică adecvată. Nu există o doză terapeutică universal validată pentru suplimentele cu lucernă. Compoziția și recomandările de utilizare diferă între produse. Contraindicații și precauții Lucerna este, în general, bine tolerată ca aliment, dar suplimentele concentrate necesită anumite precauții. Afecțiuni autoimune: semințele și germenii pot conține L-canavanină, substanță asociată în anumite cercetări și rapoarte clinice cu manifestări asemănătoare lupusului. Persoanele cu lupus eritematos sistemic trebuie să evite suplimentele cu lucernă fără recomandare medicală. Tratament anticoagulant: conținutul de vitamina K poate influența tratamentele cu antagoniști ai vitaminei K, precum warfarina. Afecțiuni hormonodependente: prezența fitoestrogenilor justifică prudență în utilizarea extractelor concentrate. Sarcină și alăptare: datele privind siguranța suplimentelor sunt insuficiente, iar utilizarea lor necesită aviz medical. Întrebări frecvente Lucerna conține vitamina U? Lucerna este asociată în literatura fitoterapeutică cu S-metilmetionina, cunoscută tradițional ca vitamina U. Totuși, cantitatea prezentă în diferite preparate din lucernă nu este suficient de bine caracterizată pentru a presupune o concentrație constantă. Vitamina U este benefică pentru stomac? S-metilmetionina a fost cercetată pentru posibile efecte asupra protecției mucoasei gastrice. Dovezile clinice moderne sunt însă limitate și nu permit concluzii ferme privind eficacitatea sa în gastrită sau ulcer. Lucerna poate fi utilizată în gastrită? Lucerna este întâlnită în unele preparate fitoterapeutice destinate confortului digestiv, dar nu există dovezi clinice suficiente că tratează gastrita. Este importantă identificarea cauzei simptomelor gastrice. Lucerna poate reduce colesterolul? Anumite studii experimentale au sugerat posibile efecte asupra absorbției colesterolului, însă cercetările clinice sunt insuficiente pentru recomandări terapeutice. Lucerna poate fi consumată zilnic? Ca aliment, lucerna poate face parte dintr-o dietă variată, ținând cont de siguranța microbiologică a germenilor. Pentru suplimentele concentrate, utilizarea trebuie adaptată produsului și situației individuale. Produse MEDICINAS care conțin lucernă Casinovita U este un produs MEDICINAS formulat exclusiv pe bază de lucernă ( Medicago sativa ), destinat persoanelor interesate de proprietățile plantei și de susținerea confortului digestiv, inclusiv gastric. Lucerna se regăsește și în formula Coviflu , alături de alte ingrediente active. Notă medicală Acest articol are scop informativ și educativ și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un profesionist din domeniul sănătății. Persoanele cu simptome gastrice persistente, boli autoimune, afecțiuni hormonodependente sau tratament anticoagulant trebuie să solicite recomandări individualizate înainte de utilizarea suplimentelor concentrate cu lucernă. Despre autor Acest articol a fost realizat de echipa editorială MEDICINAS, în cadrul proiectului de educație pentru sănătate și promovare a cercetării științifice în domeniul plantelor medicinale și al medicinei naturale. De-a lungul activității sale, echipa MEDICINAS a beneficiat de colaborarea, timp de peste cinci ani, cu regretatul Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, care a contribuit la activitatea de cercetare și la dezvoltarea direcțiilor științifice ale proiectului. Moștenirea sa profesională continuă să reprezinte un reper pentru abordarea documentată și responsabilă a fitoterapiei. Articolele publicate în prezent sunt redactate și documentate de echipa editorială MEDICINAS, pe baza literaturii științifice și a informațiilor medicale actuale. Bibliografie științifică selectivă Cheney G. Rapid healing of peptic ulcers in patients receiving fresh cabbage juice . California Medicine. 1949;70(1):10–15. Malinow MR, McLaughlin P, Papworth L, et al. Effect of alfalfa saponins on intestinal cholesterol absorption in rats . American Journal of Clinical Nutrition. 1977;30(12):2061–2067. Malinow MR, McLaughlin P, Stafford C, et al. Alfalfa saponins and alfalfa seeds: dietary effects in cholesterol-fed rabbits . Atherosclerosis. 1980;37(3):433–438. Montanaro A, Bardana EJ Jr. Dietary amino acid-induced systemic lupus erythematosus . Rheumatic Disease Clinics of North America. 1991;17(2):323–332. U.S. Food and Drug Administration. Selecting and Serving Produce Safely . https://www.fda.gov/food/buy-store-serve-safe-food/selecting-and-serving-produce-safely Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z . Editura Dharana, 2018. Lucrare generală de referință în fitoterapie.

Schizandra

Schizandra ( Schisandra chinensis ) este o plantă medicinală originară din Asia de Est, apreciată în medicina tradițională chineză pentru fructele sale roșii, cunoscute drept „fructele celor cinci gusturi”. Denumirea provine din combinația neobișnuită de senzații gustative asociate fructelor: dulce, acru, amar, sărat și picant. Interesul pentru schizandra a crescut odată cu cercetările asupra lignanilor din fructe, compuși naturali investigați pentru efectele lor asupra stresului oxidativ, metabolismului hepatic și răspunsului organismului la diferite solicitări. Deși planta are o istorie îndelungată de utilizare tradițională, multe dintre beneficiile atribuite acesteia necesită confirmare prin studii clinice mai ample. Ce este schizandra și unde crește? Schizandra este o plantă cățărătoare, lemnoasă, din familia Schisandraceae, întâlnită în China, Coreea, Rusia orientală și alte regiuni din nord-estul Asiei. Planta dezvoltă tulpini flexibile, frunze ovale și flori mici, albicioase sau roz-pal. Fructele sunt bace roșii, grupate în ciorchini, care ajung la maturitate spre sfârșitul verii și începutul toamnei. În fitoterapie sunt utilizate în principal fructele mature, uscate, cunoscute în medicina tradițională chineză sub numele de Wu Wei Zi . Denumirea botanică acceptată este Schisandra chinensis (Turcz.) Baill. În comerț și în literatura populară se întâlnește frecvent și forma „Schizandra”. Compoziția chimică și substanțele active Fructele de schizandra conțin numeroși compuși bioactivi, dintre care cei mai studiați sunt lignanii dibenzociclooctadienici. Printre substanțele investigate se numără: Schisandrina , unul dintre lignanii caracteristici plantei. Schisandrina B , studiată pentru activitatea antioxidantă și efectele asupra unor mecanisme celulare. Schisandrol A și B , compuși analizați în cercetări farmacologice. Gomisina A și alți lignani , investigați pentru activitatea biologică. Acizi organici, polizaharide și compuși fenolici , care contribuie la profilul fitochimic al fructelor. Compoziția diferă în funcție de originea geografică, condițiile de cultivare, maturitatea fructelor și metoda de preparare. Schizandra și sănătatea ficatului Una dintre cele mai cercetate direcții privind schizandra este influența lignanilor asupra funcției hepatice. În studii experimentale, anumite substanțe izolate din fructe au demonstrat efecte asupra proceselor antioxidante, metabolismului celular și răspunsului la diferiți factori care pot afecta hepatocitele. Au fost investigate mecanisme care implică enzime antioxidante, funcția mitocondrială și căi moleculare asociate inflamației. Aceste rezultate au contribuit la interesul pentru schizandra în cercetarea hepatică, însă nu demonstrează că administrarea plantei previne sau tratează bolile ficatului. Datele clinice disponibile sunt limitate și nu justifică utilizarea schizandrei ca tratament pentru hepatită, steatoză hepatică, fibroză sau ciroză. Schizandra și stresul oxidativ Stresul oxidativ apare atunci când producerea speciilor reactive depășește capacitatea sistemelor biologice de a le controla. Anumiți lignani din schizandra au fost studiați pentru capacitatea de a influența mecanismele antioxidante celulare. În experimente de laborator și pe animale au fost observate modificări ale unor enzime și căi implicate în protecția împotriva stresului oxidativ. Totuși, rezultatele experimentale nu pot fi interpretate automat ca beneficii demonstrate pentru prevenirea îmbătrânirii, cancerului sau bolilor cronice la oameni. Schizandra, stresul și capacitatea de adaptare Schizandra este frecvent inclusă în categoria plantelor numite „adaptogene”, termen utilizat pentru a descrie substanțe despre care se presupune că influențează răspunsul organismului la stres. În medicina tradițională, fructele au fost utilizate pentru oboseală, reducerea rezistenței fizice și dificultăți de concentrare. Cercetările moderne au investigat posibile efecte asupra sistemului nervos, comportamentului și unor mecanisme fiziologice asociate stresului. Cu toate acestea, conceptul de adaptogen nu reprezintă un diagnostic sau o categorie terapeutică suficientă pentru a demonstra eficacitatea clinică. Studiile la oameni sunt încă insuficiente pentru a afirma că schizandra tratează oboseala cronică, anxietatea sau tulburările de somn. Schizandra și sistemul nervos Unele studii preclinice au evaluat influența compușilor din schizandra asupra proceselor neuronale, inflamației și stresului oxidativ la nivelul sistemului nervos. Au fost investigate inclusiv mecanisme asociate memoriei, învățării și protecției celulare. Aceste observații sunt interesante pentru cercetare, dar nu constituie dovezi că schizandra previne boala Alzheimer, îmbunătățește memoria la persoanele sănătoase sau tratează afecțiunile neurologice. Pentru asemenea utilizări sunt necesare studii clinice bine controlate. Schizandra și sistemul imunitar Polizaharidele și alți compuși din schizandra au fost investigați pentru posibile efecte imunomodulatoare în studii experimentale. Anumite rezultate sugerează influențe asupra unor celule și mediatori implicați în răspunsul imun. Totuși, expresia „întărește imunitatea” este prea generală și nu reflectă complexitatea funcționării sistemului imunitar. În prezent, nu există dovezi clinice suficiente pentru a recomanda schizandra în prevenirea sau tratamentul infecțiilor. Utilizări tradiționale și forme de administrare În medicina tradițională chineză, schizandra este utilizată de secole în diferite formule vegetale. Fructele pot fi preparate sub formă de infuzie, decoct, pulbere sau extract. În produsele moderne sunt utilizate și extracte cu concentrații variabile de lignani. Aceste preparate nu sunt echivalente din punct de vedere chimic, iar rezultatele unui studiu asupra unui extract nu pot fi atribuite automat tuturor produselor cu schizandra. Nu există o doză universală validată clinic pentru toate utilizările tradiționale atribuite plantei. Contraindicații, reacții adverse și interacțiuni Schizandra poate produce reacții digestive, precum disconfort abdominal, greață sau arsuri gastrice, iar unele persoane pot prezenta reacții de sensibilitate. Un aspect important este posibilitatea interacțiunilor medicamentoase. Compușii din schizandra pot influența anumite enzime hepatice și transportori implicați în metabolizarea medicamentelor, inclusiv sistemul citocromului P450 și glicoproteina P. Acest lucru poate modifica expunerea organismului la unele medicamente. Au fost raportate interacțiuni relevante clinic cu anumite tratamente imunosupresoare, precum tacrolimusul. Persoanele care utilizează medicamente cu interval terapeutic îngust, tratamente pentru transplant sau terapii complexe trebuie să evite automedicația cu extracte de schizandra. În sarcină și alăptare, datele privind siguranța sunt insuficiente, motiv pentru care utilizarea medicinală nu este recomandată fără evaluare medicală. De asemenea, persoanele cu boli hepatice trebuie să discute cu medicul înainte de administrarea preparatelor concentrate, chiar dacă planta este asociată tradițional cu sănătatea ficatului. Ce trebuie să reținem despre schizandra? Schizandra este o plantă medicinală cu o compoziție fitochimică complexă și o tradiție îndelungată de utilizare în Asia de Est. Lignanii săi reprezintă un domeniu activ de cercetare, în special pentru mecanismele antioxidante, metabolice și celulare. Totuși, majoritatea efectelor investigate provin din studii experimentale, iar dovezile clinice sunt încă limitate. Utilizarea responsabilă presupune diferențierea între tradiție, mecanisme biologice și beneficii medicale demonstrate. Notă medicală Acest articol are scop informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul recomandat de medic. Preparatele din schizandra pot interacționa cu medicamentele. Persoanele care urmează tratamente cronice, în special imunosupresoare, trebuie să solicite sfatul medicului înainte de utilizare. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de educație privind plantele medicinale, ingredientele naturale și utilizarea responsabilă a suplimentelor alimentare. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe integrarea cunoștințelor tradiționale în contextul cercetărilor științifice. Bibliografie științifică selectivă Panossian A, Wikman G. Pharmacology of Schisandra chinensis Bail.: an overview of Russian research and uses in medicine. Journal of Ethnopharmacology . 2008;118(2):183–212. Szopa A, Ekiert R, Ekiert H. Current knowledge of Schisandra chinensis (Turcz.) Baill. (Chinese magnolia vine) as a medicinal plant species: a review on the bioactive components, pharmacological properties, analytical and biotechnological studies. Phytochemistry Reviews . 2017;16:195–218. Opletal L, Sovová H, Bártlová M. Dibenzo[a,c]cyclooctadiene lignans of the genus Schisandra : importance, isolation and determination. Journal of Chromatography B . 2004;812(1–2):357–371. European Medicines Agency. Schisandra chinensis — informații și documentație de evaluare a plantelor medicinale, acolo unde sunt disponibile. National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Informații privind evaluarea dovezilor și siguranța produselor vegetale.

Scorțișoară

Scorțișoara este un condiment aromatic obținut din scoarța interioară uscată a unor arbori din genul Cinnamomum , familia Lauraceae , originari din regiunile tropicale ale Asiei. Este utilizată de mii de ani în alimentație, în prepararea băuturilor și în diferite sisteme de medicină tradițională, fiind apreciată pentru aroma sa caldă, dulceagă și pentru conținutul de compuși vegetali bioactivi. Cele mai cunoscute varietăți sunt scorțișoara de Ceylon, Cinnamomum verum J. Presl, și scorțișoara Cassia, asociată în special speciei Cinnamomum cassia (L.) J. Presl. Deși sunt comercializate sub aceeași denumire generală, acestea prezintă diferențe botanice și fitochimice importante, în special în ceea ce privește conținutul de cumarină. Scorțișoara a atras interesul cercetătorilor pentru posibilele efecte asupra metabolismului glucozei, stresului oxidativ și proceselor inflamatorii. Dovezile clinice sunt însă neuniforme și nu justifică utilizarea ei ca tratament pentru diabet sau alte boli. Originea și descrierea botanică Arborii din genul Cinnamomum sunt plante veșnic verzi, caracteristice regiunilor tropicale și subtropicale. Au frunze persistente, pieloase, flori mici și fructe de tip drupă. Cinnamomum verum , cunoscută drept scorțișoara adevărată sau scorțișoara de Ceylon, este originară din Sri Lanka și din regiuni apropiate ale Asiei de Sud. Arborele poate atinge mai mulți metri înălțime, însă în culturile comerciale este adesea întreținut prin tăieri pentru a favoriza dezvoltarea lăstarilor tineri. Partea utilizată este scoarța interioară. După îndepărtarea stratului exterior, aceasta este desprinsă, uscată și rulată în tuburi subțiri, cunoscute comercial drept batoane de scorțișoară. Scorțișoara Cassia provine în principal din specii cultivate în China și în alte regiuni asiatice. Scoarța este de obicei mai groasă, mai dură și are o aromă mai intensă. Scorțișoara de Ceylon și scorțișoara Cassia Diferențierea dintre aceste varietăți este importantă atât pentru calitatea alimentară, cât și pentru siguranța utilizării frecvente. Scorțișoara de Ceylon formează, de regulă, batoane alcătuite din numeroase straturi subțiri de scoarță, cu textură relativ fragilă. Aroma este delicată și mai puțin agresivă. Scorțișoara Cassia are, în general, scoarță mai groasă, cu un aspect compact și o aromă mai puternică. Diferența esențială din perspectiva siguranței este conținutul de cumarină , un compus natural prezent în cantități variabile în unele specii de Cinnamomum . Scorțișoara Cassia poate conține concentrații semnificativ mai mari de cumarină decât scorțișoara de Ceylon. Expunerea ridicată și repetată la cumarină poate reprezenta un risc pentru ficat, în special la persoanele sensibile. Identificarea speciei este deosebit de importantă în cazul suplimentelor alimentare și al consumului regulat în cantități mari. Compoziția fitochimică Scorțișoara conține uleiuri volatile, compuși fenolici și alte substanțe vegetale care contribuie la aromă și la activitatea biologică observată în cercetări. Cinamaldehida este unul dintre principalii constituenți aromatici ai uleiului esențial obținut din scoarță. Aceasta contribuie la mirosul caracteristic și a fost investigată pentru activitatea antimicrobiană și pentru influența asupra unor procese celulare. Eugenolul este un compus aromatic prezent în proporții variabile, mai ales în anumite uleiuri obținute din frunze. Proantocianidinele și alți polifenoli au fost cercetați pentru proprietățile antioxidante și pentru posibilele interacțiuni cu metabolismul glucidic. Acizii fenolici contribuie la profilul fitochimic al plantei și pot participa la activitatea antioxidantă măsurată experimental. Cumarina este relevantă în primul rând din perspectiva siguranței, deoarece concentrația sa poate varia considerabil între speciile comerciale. Compoziția diferă în funcție de specie, origine geografică, partea plantei, procesare și metoda de extracție. Scorțișoara și glicemia Relația dintre scorțișoară și metabolismul glucozei este una dintre cele mai investigate direcții ale cercetării moderne. Unele studii experimentale au analizat influența compușilor din scorțișoară asupra semnalizării insulinei, transportului glucozei și activității unor enzime implicate în metabolismul glucidic. În studiile clinice, rezultatele au fost variabile. Unele analize au raportat reduceri modeste ale glicemiei à jeun sau ale unor indicatori ai rezistenței la insulină, în timp ce alte cercetări nu au identificat beneficii semnificative. O analiză Cochrane din 2012 nu a găsit dovezi suficiente pentru utilizarea scorțișoarei în tratamentul diabetului zaharat. Analize ulterioare au raportat anumite rezultate favorabile, dar au evidențiat și diferențe mari între studiile incluse. Un element important este că glicemia à jeun, hemoglobina glicată (HbA1c) și sensibilitatea la insulină măsoară aspecte diferite ale sănătății metabolice . O modificare a unui singur indicator nu demonstrează automat un beneficiu clinic pe termen lung. Scorțișoara nu înlocuiește tratamentul diabetului, alimentația adaptată, activitatea fizică sau monitorizarea glicemiei. Scorțișoara și rezistența la insulină Rezistența la insulină apare atunci când anumite țesuturi răspund mai puțin eficient la acțiunea acestui hormon, determinând organismul să compenseze prin creșterea secreției de insulină. Compușii din scorțișoară au fost investigați pentru posibile influențe asupra mecanismelor celulare implicate în utilizarea glucozei. Unele studii clinice au sugerat îmbunătățiri ale unor indicatori precum HOMA-IR, dar rezultatele nu sunt suficient de consistente pentru a recomanda suplimentarea cu scorțișoară ca intervenție standard. Rezistența la insulină necesită evaluare în contextul greutății corporale, alimentației, activității fizice, somnului și altor factori metabolici. Scorțișoara și colesterolul Unele cercetări au evaluat influența scorțișoarei asupra colesterolului total, LDL, HDL și trigliceridelor. Anumite meta-analize au raportat reduceri ale colesterolului total, LDL sau trigliceridelor, în special în grupuri de persoane cu tulburări metabolice. Totuși, rezultatele au variat în funcție de durata studiilor, dozele utilizate și caracteristicile participanților. Nu există dovezi suficiente că scorțișoara previne infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare. Controlul riscului cardiovascular trebuie să se bazeze pe evaluarea medicală și pe intervențiile cu eficacitate demonstrată. Proprietăți antioxidante Compușii fenolici din scorțișoară pot manifesta activitate antioxidantă în anumite sisteme experimentale. În laborator, unele extracte au demonstrat capacitatea de a interacționa cu radicalii liberi și de a influența procese asociate stresului oxidativ. Totuși, organismul uman dispune de sisteme antioxidante complexe, iar efectele observate în experimente nu se traduc automat în beneficii clinice. Nu există dovezi suficiente că administrarea scorțișoarei previne îmbătrânirea biologică, cancerul sau bolile neurodegenerative. Proprietăți antiinflamatoare Inflamația este un proces fiziologic esențial pentru apărarea organismului și repararea țesuturilor. Cinamaldehida și anumiți polifenoli au fost studiați pentru posibile efecte asupra mediatorilor inflamatori și asupra unor căi de semnalizare celulară. Aceste rezultate provin în mare parte din cercetări preclinice. În prezent, scorțișoara nu poate fi recomandată ca tratament pentru artrită, boli autoimune sau alte afecțiuni inflamatorii cronice. Activitatea antimicrobiană Uleiurile esențiale și extractele din scorțișoară au fost investigate în laborator împotriva unor bacterii și fungi. Cinamaldehida este unul dintre compușii implicați în activitatea antimicrobiană observată experimental. Totuși, concentrațiile eficiente în laborator pot fi foarte diferite de cele care pot fi obținute în siguranță în organism. Activitatea antimicrobiană demonstrată într-un experiment nu înseamnă că scorțișoara tratează infecțiile bacteriene, candidoza sau infecțiile respiratorii. Uleiul esențial concentrat nu trebuie utilizat intern fără supraveghere de specialitate, deoarece poate produce iritații și alte reacții adverse. Scorțișoara și sănătatea digestivă Scorțișoara a fost utilizată tradițional pentru disconfort digestiv, balonare și senzația de digestie dificilă. Aroma și compușii săi volatili pot influența percepția gustului și anumite răspunsuri digestive. Totuși, dovezile clinice pentru tratarea dispepsiei, gastritei sau sindromului de intestin iritabil sunt insuficiente. La unele persoane, consumul excesiv poate provoca iritație orală, disconfort gastric sau reacții alergice. Scorțișoara și microbiomul intestinal Relația dintre polifenolii alimentari și microbiomul intestinal reprezintă un domeniu activ de cercetare. Anumiți compuși vegetali pot fi transformați de microorganismele intestinale, iar produșii rezultați pot influența procese metabolice. În cazul scorțișoarei, cercetările preclinice au explorat posibile interacțiuni între extracte și comunitățile microbiene. Datele clinice la om sunt însă limitate. Nu se poate afirma că scorțișoara reface microbiomul, elimină disbioza sau tratează infecțiile intestinale. Consumul ei în alimentație poate face parte dintr-un model alimentar variat, dar nu înlocuiește aportul adecvat de fibre și celelalte măsuri importante pentru sănătatea digestivă. Scorțișoara și controlul greutății Scorțișoara este uneori promovată ca ingredient pentru slăbit sau pentru reducerea grăsimii abdominale. Unele studii au evaluat modificări ale greutății corporale, indicelui de masă corporală și circumferinței taliei. Rezultatele sunt neuniforme, iar dovezile actuale nu demonstrează un efect de slăbire suficient de sigur și relevant clinic. Un avantaj alimentar practic este că aroma scorțișoarei poate contribui la prepararea unor alimente plăcute la gust fără a necesita cantități mari de zahăr adăugat. Acesta este însă un beneficiu culinar, nu o dovadă a unui efect metabolic terapeutic. Scorțișoara în medicina tradițională Scorțișoara are o istorie îndelungată în practicile culinare și medicinale din Asia. În diferite tradiții, a fost utilizată pentru disconfort digestiv, senzația de frig, probleme respiratorii și alte manifestări. Aceste întrebuințări sunt relevante pentru istoria culturală și etnobotanică a plantei. Totuși, utilizarea tradițională nu reprezintă o demonstrație a eficacității clinice. În special, nu există dovezi convingătoare că scorțișoara reduce febra, tratează gripa sau previne infecțiile virale. Cum poate fi utilizată scorțișoara în alimentație? Scorțișoara poate fi folosită în cantități culinare pentru aromatizarea terciurilor de ovăz, iaurtului, fructelor coapte, băuturilor și preparatelor de patiserie. Poate fi întâlnită sub formă de batoane, pulbere sau extracte. Pentru utilizarea alimentară obișnuită, scorțișoara este considerată în general sigură pentru majoritatea persoanelor. În cazul consumului frecvent și în cantități mai mari, identificarea speciei devine importantă din cauza diferențelor de conținut în cumarină. Suplimentele concentrate nu trebuie considerate echivalente cu folosirea condimentului în mâncare. Contraindicații și precauții Afecțiuni hepatice. Persoanele cu boli ale ficatului trebuie să evite consumul excesiv sau prelungit de scorțișoară Cassia, deoarece aceasta poate conține cantități relevante de cumarină. Tratamentul diabetului. Persoanele care utilizează insulină sau medicamente hipoglicemiante trebuie să discute cu medicul înainte de administrarea unor suplimente concentrate cu scorțișoară, pentru a evita modificări nedorite ale glicemiei. Reacții alergice. Scorțișoara poate provoca dermatită de contact, iritații orale sau alte reacții de hipersensibilitate. Sarcină și alăptare. Cantitățile alimentare obișnuite sunt, în general, acceptabile, dar utilizarea medicinală în doze mari nu este recomandată fără aviz medical. Interacțiuni medicamentoase. Preparatele concentrate pot ridica probleme de compatibilitate cu anumite tratamente, în special la persoanele cu afecțiuni hepatice sau metabolice. Ulei esențial. Uleiul esențial de scorțișoară este mult mai concentrat decât condimentul și poate fi iritant pentru piele și mucoase. Nu trebuie ingerat ca remediu casnic. Inhalarea accidentală a pulberii fine de scorțișoară poate provoca iritații respiratorii severe. Consumul intenționat al unor cantități mari de pulbere uscată trebuie evitat. Ce trebuie să reținem despre scorțișoară? Scorțișoara este un condiment obținut din scoarța unor arbori din genul Cinnamomum , cu o istorie culinară și medicinală îndelungată. Cinamaldehida, polifenolii și alți compuși ai plantei au fost investigați pentru activitatea antioxidantă, antimicrobiană și pentru posibile influențe asupra metabolismului glucozei. Deși anumite studii clinice au raportat modificări favorabile ale unor indicatori metabolici, dovezile nu sunt suficient de consistente pentru a recomanda scorțișoara ca tratament pentru diabet sau alte boli. Diferența dintre scorțișoara de Ceylon și scorțișoara Cassia este esențială, mai ales în ceea ce privește expunerea la cumarină. Scorțișoara rămâne un ingredient valoros în alimentație, dar beneficiile sale medicale trebuie evaluate în raport cu dovezile disponibile. Scorțișoara în produsele MEDICINAS Scorțișoara se regăsește în compoziția Coviflu , supliment alimentar din portofoliul MEDICINAS. Planta este cunoscută pentru compușii săi aromatici și fenolici, investigați în cercetări experimentale privind procesele oxidative, inflamatorii și interacțiunile cu microorganismele. Aceste observații nu demonstrează că scorțișoara sau produsul finit previne ori tratează răceala, gripa sau alte infecții respiratorii. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educațional și nu înlocuiește consultația medicală, diagnosticul sau tratamentul prescris. Persoanele cu diabet, afecțiuni hepatice, alergii sau tratamente medicamentoase cronice trebuie să solicite sfatul medicului înainte de utilizarea suplimentelor concentrate cu scorțișoară. Consumul alimentar obișnuit și administrarea extractelor medicinale nu au același profil de expunere și siguranță. Despre autor Articol realizat de echipa editorială MEDICINAS , în cadrul activității de documentare și educație privind plantele medicinale și ingredientele naturale. Materialul reflectă experiența editorială dezvoltată inclusiv prin colaborarea de peste cinci ani cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , cu accent pe diferențierea utilizărilor tradiționale de dovezile științifice. Bibliografie științifică selectivă National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Cinnamon: Usefulness and Safety . https://www.nccih.nih.gov/health/cinnamon National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Diabetes and Dietary Supplements: What You Need To Know . https://www.nccih.nih.gov/health/diabetes-and-dietary-supplements-what-you-need-to-know Leach MJ, Kumar S. Cinnamon for diabetes mellitus . Cochrane Database of Systematic Reviews. 2012;(9). https://doi.org/10.1002/14651858.CD007170.pub2 National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH). Spotlight on Herbs and Other Botanicals: What the Science Says . https://www.nccih.nih.gov/health/providers/digest/Spotlight-on-Herbs-and-Other-Botanicals-science

Vitamina D3: beneficii, deficit, simptome, analize, doze și surse naturale

Vitamina D3 este unul dintre nutrienții esențiali pentru funcționarea organismului. Cunoscută în special pentru rolul său în sănătatea oaselor, aceasta participă și la funcționarea mușchilor, la reglarea metabolismului calciului și fosforului și la activitatea normală a sistemului imunitar. Interesul pentru vitamina D3 a crescut odată cu cercetările privind relația dintre nivelurile sale sanguine și numeroase afecțiuni cronice. Totuși, este important să distingem între funcțiile biologice demonstrate ale vitaminei D, asocierile observate în studii și beneficiile clinice confirmate prin intervenții. Un aport adecvat este important pentru sănătate, dar mai multă vitamina D nu înseamnă automat o protecție mai bună. Organismul are nevoie de echilibru, iar suplimentarea trebuie adaptată vârstei, alimentației, stării de sănătate și eventualelor indicații medicale. Ce este vitamina D3? Vitamina D este o vitamină liposolubilă, ceea ce înseamnă că se dizolvă în grăsimi și poate fi depozitată în organism. În același timp, prin modul în care este activată și acționează asupra celulelor, are caracteristici asemănătoare unui hormon. Cele două forme principale sunt: Vitamina D2 (ergocalciferol) , provenită în special din fungi și din unele alimente sau suplimente. Vitamina D3 (colecalciferol) , produsă în piele sub influența radiațiilor ultraviolete B și prezentă în anumite alimente de origine animală și suplimente. Ambele forme contribuie la statusul vitaminei D. În numeroase studii comparative, D3 a fost mai eficientă decât D2 în creșterea și menținerea concentrației sanguine de 25-hidroxivitamina D, deși răspunsul depinde de doză, frecvența administrării și caracteristicile individuale. Cum produce și activează organismul vitamina D3? Procesul începe în piele, unde radiațiile UVB transformă 7-dehidrocolesterolul în previtamina D3, care ulterior devine colecalciferol. Vitamina D3 obținută prin sinteză cutanată, alimentație sau suplimente trece apoi prin două etape metabolice importante. Prima etapă are loc în ficat. Aici, vitamina D este transformată în 25-hidroxivitamina D, numită și calcidiol. Aceasta este principala formă circulantă și indicatorul utilizat pentru evaluarea statusului vitaminei D. A doua etapă are loc în principal în rinichi. Calcidiolul este transformat în calcitriol, forma activă hormonal, care influențează absorbția intestinală a calciului și fosforului și numeroase procese celulare. Activarea vitaminei D este reglată de organism prin mecanisme care implică hormonul paratiroidian, calciul, fosforul și factorul de creștere fibroblastică 23 (FGF23). Acest circuit explică de ce sănătatea ficatului și a rinichilor este relevantă pentru metabolismul vitaminei D și de ce anumite boli cronice necesită o abordare individualizată. Beneficiile vitaminei D3 pentru organism 1. Sănătatea oaselor și a dinților Rolul cel mai bine documentat al vitaminei D este menținerea metabolismului normal al calciului și fosforului. Vitamina D favorizează absorbția intestinală a acestor minerale, necesare mineralizării osoase. Deficitul sever poate determina rahitism la copii și osteomalacie la adulți. La persoanele cu aport insuficient, corectarea deficitului este o componentă importantă a îngrijirii sănătății osoase. În osteoporoză, vitamina D poate face parte dintr-o strategie mai amplă care include aport adecvat de calciu, activitate fizică și tratamente specifice atunci când sunt indicate. 2. Funcționarea mușchilor Vitamina D participă la funcționarea normală a sistemului muscular. Deficitul sever poate fi asociat cu slăbiciune musculară proximală, dificultăți la ridicarea de pe scaun, mers nesigur și performanță fizică redusă. Corectarea unui deficit documentat poate ameliora manifestările legate de acesta. În schimb, administrarea unor doze mari persoanelor cu status adecvat nu a demonstrat constant îmbunătățirea forței musculare sau prevenirea căderilor. 3. Sistemul imunitar Receptorul vitaminei D este prezent în numeroase celule implicate în răspunsul imun, inclusiv monocite, macrofage și limfocite. Vitamina D participă la reglarea unor mecanisme de apărare înnăscută și adaptativă, inclusiv la expresia anumitor peptide antimicrobiene. Cercetările privind suplimentarea și infecțiile respiratorii au produs rezultate variabile. Unele analize au identificat beneficii modeste în anumite populații, în special la persoane cu aport sau status insuficient, dar vitamina D3 nu reprezintă un tratament pentru gripă, COVID-19, pneumonie sau alte infecții respiratorii. 4. Metabolismul și sănătatea cardiovasculară Concentrațiile scăzute de vitamina D au fost asociate în studii observaționale cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate și boli cardiovasculare. Aceste asocieri nu demonstrează însă că deficitul este cauza directă a bolilor respective. Studiile clinice de mari dimensiuni nu au confirmat că suplimentarea de rutină cu vitamina D previne evenimentele cardiovasculare la adulții în general sănătoși. În anumite grupuri, precum persoanele cu prediabet și risc metabolic crescut, ghidurile discută posibile beneficii specifice, dar acestea nu justifică administrarea necontrolată a unor doze mari. Deficitul de vitamina D3: cauze și factori de risc Deficitul apare atunci când aportul, sinteza sau utilizarea vitaminei D nu sunt suficiente pentru nevoile organismului. Printre factorii care pot contribui se numără: Expunerea redusă la lumina solară, inclusiv în sezonul rece. Alimentația săracă în surse de vitamina D. Vârsta înaintată, când capacitatea pielii de a produce vitamina D scade. Sindroamele de malabsorbție, precum boala celiacă netratată și anumite boli inflamatorii intestinale. Intervențiile chirurgicale bariatrice. Unele afecțiuni hepatice sau renale. Anumite medicamente care influențează metabolismul vitaminei D. Obezitatea, asociată frecvent cu niveluri circulante mai mici de 25(OH)D. Persoanele cu acești factori nu au automat deficit. Evaluarea depinde de contextul clinic. Simptomele deficitului de vitamina D Deficitul ușor poate să nu producă manifestări evidente. Când este important sau prelungit, pot apărea: Slăbiciune musculară. Dureri osoase difuze. Sensibilitate osoasă. Dificultăți la mers sau la urcatul scărilor. Fragilitate osoasă în anumite situații. La copii, semne de rahitism, inclusiv deformări osoase și tulburări de mineralizare. Oboseala, dispoziția scăzută și dificultățile de concentrare sunt simptome nespecifice. Ele pot avea numeroase cauze, astfel încât nu trebuie atribuite automat deficitului de vitamina D. Analiza vitaminei D: ce înseamnă 25-OH vitamina D? Analiza utilizată pentru evaluarea statusului vitaminei D este 25-hidroxivitamina D [25(OH)D] . Aceasta reflectă contribuția combinată a sintezei cutanate, alimentației și suplimentelor. Testarea nu este necesară de rutină la toate persoanele sănătoase. Ea poate fi utilă când există suspiciune clinică de deficit, tulburări de mineralizare osoasă, malabsorbție sau alte indicații stabilite de medic. Interpretarea valorilor 25(OH)D în sânge Interpretare orientativă Sub 12 ng/mL (30 nmol/L) Risc de deficit relevant pentru sănătatea osoasă 12–20 ng/mL (30–50 nmol/L) Posibil aport insuficient pentru unele persoane 20 ng/mL sau peste (50 nmol/L) Considerat adecvat pentru majoritatea persoanelor din perspectiva sănătății osoase Peste 50 ng/mL (125 nmol/L) Nivel care poate fi asociat cu efecte adverse, mai ales la valori crescute persistent Aceste intervale sunt orientative, bazate pe evaluările nutriționale NIH/NASEM. Pragurile diferă între organizații și contexte clinice, iar ghidurile moderne nu susțin un nivel universal „optim” pentru prevenirea tuturor bolilor. De asemenea, 25(OH)D nu trebuie confundată cu 1,25(OH)₂D , forma activă. A doua analiză nu este recomandată pentru evaluarea obișnuită a rezervelor de vitamina D, deoarece poate rămâne normală sau chiar crescută în anumite forme de deficit. De câtă vitamina D avem nevoie zilnic? Aportul de referință depinde în primul rând de vârstă și de situația fiziologică. Grupă de vârstă Aport zilnic recomandat de referință Sugari 0–12 luni 400 UI (10 µg) Copii 1–13 ani 600 UI (15 µg) Adolescenți 14–18 ani 600 UI (15 µg) Adulți 19–70 ani 600 UI (15 µg) Adulți peste 70 ani 800 UI (20 µg) Sarcină și alăptare 600 UI (15 µg) 1 microgram de vitamina D = 40 UI. Aceste valori sunt repere nutriționale, nu scheme pentru tratarea deficitului. Tratamentul unui deficit confirmat poate necesita alte doze și monitorizare medicală. Ghidul Endocrine Society din 2024 recomandă ca adulții sănătoși sub 75 de ani să nu utilizeze în mod obișnuit doze peste aporturile de referință doar pentru prevenirea bolilor. Pentru anumite categorii, precum persoanele peste 75 de ani, gravidele și unele persoane cu prediabet, recomandările sunt mai nuanțate. Surse naturale de vitamina D3 Lumina solară Sinteza cutanată reprezintă o sursă importantă de vitamina D3. Cantitatea produsă variază în funcție de anotimp, latitudine, ora zilei, pigmentarea pielii, vârstă, suprafața de piele expusă și alți factori. Nu există un număr universal de minute de expunere la soare care să garanteze un aport suficient și sigur pentru toate persoanele. Expunerea excesivă la radiațiile UV crește riscul de cancer cutanat, astfel încât prevenirea arsurilor solare și fotoprotecția rămân importante. Alimentația Printre sursele alimentare se numără: Peștele gras: somon, macrou, sardine, hering. Uleiurile din ficat de pește. Gălbenușul de ou. Unele produse lactate și băuturi vegetale fortificate. Cerealele sau alte alimente îmbogățite cu vitamina D. Ciupercile expuse la radiații UV, care furnizează în principal vitamina D2. Conținutul variază considerabil între alimente și produse. Vitamina D3 și K2: este necesară asocierea? Vitamina D și vitamina K participă la procese biologice diferite, dar complementare în metabolismul osos. Vitamina D influențează absorbția calciului, iar vitamina K este implicată în activarea unor proteine dependente de carboxilare, precum osteocalcina. De aici provine interesul pentru suplimentele combinate D3 și K2. Totuși, dovezile actuale nu demonstrează că toate persoanele care iau vitamina D3 au nevoie și de K2 sau că asocierea previne în mod sigur calcificările vasculare. Persoanele tratate cu anticoagulante antagoniste ale vitaminei K, precum warfarina sau acenocumarolul, trebuie să discute cu medicul înainte de administrarea suplimentelor cu vitamina K. Vitamina D3, creierul, memoria și sănătatea mintală Vitamina D are receptori și în țesutul nervos, iar cercetările experimentale investighează participarea sa la semnalizarea celulară, procesele inflamatorii și funcționarea neuronală. În studiile observaționale, nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate uneori cu simptome depresive, performanță cognitivă redusă sau risc crescut de declin cognitiv. Interpretarea acestor rezultate este complexă. Persoanele cu depresie, mobilitate redusă sau boli cronice pot petrece mai puțin timp în aer liber și pot avea un status nutrițional diferit, ceea ce poate contribui la asocierea observată. Studiile clinice nu au demonstrat constant că administrarea vitaminei D3 previne depresia, îmbunătățește memoria sau tratează tulburările cognitive la persoane fără deficit. Corectarea unui deficit este justificată atunci când există indicație medicală, dar evaluarea problemelor de memorie, anxietate sau dispoziție trebuie să ia în considerare și somnul, stresul, sănătatea metabolică, vitamina B12, funcția tiroidiană, medicația și alte cauze. Fitoterapia și vitamina D3: rolul plantelor medicinale Fitoterapia poate completa o abordare integrativă a sănătății prin susținerea alimentației, a aportului de compuși vegetali bioactivi și, în anumite situații, prin utilizări tradiționale documentate. Plantele medicinale obișnuite nu reprezintă însă surse semnificative de vitamina D3 și nu înlocuiesc corectarea unui deficit demonstrat. Rolul lor trebuie înțeles în contextul mai larg al nutriției și al îngrijirii generale. Plante și ingrediente de interes Măceșul ( Rosa canina ) este utilizat tradițional pentru fructele sale, care conțin vitamina C și diverși compuși fenolici. Poate contribui la diversitatea alimentației, fără să furnizeze cantități relevante de vitamina D3. Cătina ( Hippophae rhamnoides ) conține carotenoizi, tocoferoli și alți constituenți vegetali, în proporții variabile în funcție de specie, origine și procesare. Este studiată pentru proprietățile antioxidante ale unor componente, dar nu reprezintă un tratament pentru hipovitaminoza D. Urzica ( Urtica dioica ) este folosită atât alimentar, cât și în preparate fitoterapeutice tradiționale. Frunzele pot contribui cu micronutrienți și compuși vegetali la o dietă diversificată. Lucerna ( Medicago sativa ) este o plantă cu utilizări alimentare și tradiționale, care conține diverse substanțe vegetale. Nu există dovezi clinice solide că administrarea sa crește nivelul de 25(OH)D. Astragalus ( Astragalus membranaceus ) este utilizat în tradițiile fitoterapeutice asiatice și studiat pentru polizaharide și saponine. Datele experimentale privind efectele imunologice nu echivalează cu demonstrarea prevenirii infecțiilor la om. Echinaceea ( Echinacea purpurea ) este utilizată tradițional în contextul unor simptome respiratorii ușoare. Dovezile privind prevenirea și scurtarea răcelilor sunt eterogene, iar echinaceea nu influențează direct necesarul de vitamina D. Ce loc are fitoterapia într-un program de sănătate? O abordare integrativă poate combina o alimentație variată, activitate fizică, somn suficient, aport adecvat de vitamina D și, acolo unde există indicații potrivite, preparate fitoterapeutice selectate responsabil. Alegerea plantelor trebuie să țină seama de alergii, sarcină, alăptare, afecțiuni cronice și interacțiuni medicamentoase. Produsele vegetale nu sunt automat lipsite de riscuri. În cazul unui deficit confirmat de vitamina D, intervenția centrală rămâne corectarea aportului și tratarea cauzelor identificate. COVIFLU – formulă MEDICINAS cu vitamina D3 și ingrediente vegetale COVIFLU este un supliment alimentar MEDICINAS care combină vitamina D3 cu zinc, acerola și ingrediente botanice. Conform compoziției publicate de producător, o capsulă furnizează 300 UI (7,5 µg) de vitamina D3 și 5 mg de zinc . Formula include, printre altele, acerola, astragalus, echinaceea, lucernă, gheara-mâței, cuișoare, scorțișoară, schisandra și hamei. Vitamina D și zincul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar atunci când sunt consumate în cantități adecvate. Prezența acestor nutrienți într-un supliment nu demonstrează însă că formula previne sau tratează infecțiile respiratorii ori corectează singură un deficit important de vitamina D. COVIFLU este un produs cu ingrediente multiple, nu un preparat destinat exclusiv tratării deficitului de vitamina D. Pentru persoanele care necesită o anumită doză de colecalciferol, cantitatea totală trebuie calculată din toate sursele de suplimentare. Vezi COVIFLU – compoziție și informații despre produs Produsul trebuie utilizat potrivit etichetei actuale și recomandării unui profesionist în sănătate. Conform atenționărilor publicate, nu este destinat femeilor însărcinate sau care alăptează și persoanelor alergice la ingrediente. Poate fi periculoasă prea multă vitamina D3? Da. Vitamina D este liposolubilă, iar administrarea excesivă, mai ales prin suplimente concentrate, poate produce toxicitate. Principala consecință este hipercalcemia , adică o concentrație prea mare de calciu în sânge. Manifestările posibile includ greață, vărsături, constipație, sete excesivă, urinare frecventă, slăbiciune și, în situații severe, afectare renală sau tulburări de ritm cardiac. Pentru adulți, limita superioară tolerabilă de aport este în general 4.000 UI pe zi , conform referințelor nutriționale NIH/NASEM. Aceasta nu este o doză recomandată zilnic și nu reprezintă un prag sub care orice administrare este automat sigură. Medicii pot prescrie temporar doze mai mari în anumite situații clinice, cu indicații și monitorizare specifice. Persoanele cu hipercalcemie, anumite boli granulomatoase, hiperparatiroidism, litiază renală recurentă sau afectare renală trebuie să solicite recomandări individualizate înainte de suplimentare. Întrebări frecvente despre vitamina D3 Este mai bună vitamina D3 decât D2? Vitamina D3 crește și menține adesea mai eficient concentrația de 25(OH)D, dar ambele forme pot contribui la aportul de vitamina D. Alegerea depinde de produs, doză și contextul individual. Când este mai bine să luăm vitamina D3? Vitamina D3 poate fi administrată la o oră convenabilă, de preferat consecvent. Fiind liposolubilă, absorbția poate fi favorizată de administrarea împreună cu o masă care conține grăsimi. Trebuie să facem analiza vitaminei D în fiecare an? Nu există recomandarea de testare anuală universală la adulții sănătoși. Medicul poate recomanda analiza în funcție de simptome, afecțiuni și tratamente. Vitamina D3 ajută la prevenirea răcelilor? Există cercetări privind vitamina D și infecțiile respiratorii, dar rezultatele nu justifică prezentarea suplimentării ca metodă sigură de prevenire a răcelilor. Menținerea unui aport adecvat este importantă pentru funcționarea normală a sistemului imunitar. Vitamina D3 ajută memoria? Vitamina D participă la procese biologice relevante pentru sistemul nervos, dar suplimentarea nu a demonstrat constant îmbunătățirea memoriei la persoanele fără deficit. Putem lua vitamina D3 tot anul? Aportul adecvat este necesar pe tot parcursul anului. Necesitatea unui supliment depinde de dietă, expunerea solară, vârstă și indicațiile medicale. Nu toate persoanele au nevoie de aceeași doză. Poate fi asociată vitamina D3 cu plante medicinale? Unele produse botanice pot fi utilizate concomitent, dar compatibilitatea depinde de compoziție, medicație și starea de sănătate. În cazul formulelor complexe trebuie verificate toate ingredientele și eventualele contraindicații. Concluzie Vitamina D3 este esențială pentru metabolismul calciului, sănătatea osoasă și funcționarea normală a mușchilor și a sistemului imunitar. Deficitul important poate avea consecințe clinice, iar identificarea și corectarea lui sunt relevante pentru sănătate. În același timp, cercetările actuale arată că suplimentarea cu doze mari nu produce automat beneficii suplimentare pentru inimă, creier sau prevenirea infecțiilor. O strategie responsabilă pornește de la alimentație, expunere solară sigură, evaluarea factorilor de risc și utilizarea justificată a suplimentelor. Fitoterapia poate completa îngrijirea generală, fără a substitui intervențiile necesare pentru corectarea unui deficit. Produse MEDICINAS COVIFLU – formulă cu vitamina D3, zinc și ingrediente vegetale COVIFLU este prezentat ca supliment alimentar cu o formulă complexă. Nu înlocuiește tratamentul medical și nu trebuie considerat o terapie demonstrată pentru deficitul sever de vitamina D sau pentru afecțiunile menționate în articol. Notă medicală Acest articol are caracter informativ și educativ. Nu înlocuiește consultul medical, diagnosticul, investigațiile recomandate sau tratamentul individualizat. Valorile analizelor și necesarul de vitamina D trebuie interpretate în context clinic. Suplimentele alimentare și preparatele fitoterapeutice pot avea contraindicații și interacțiuni. Despre autor Echipa editorială MEDICINAS realizează materiale de educație pentru sănătate pe baza literaturii medicale, a cercetărilor științifice și a surselor de specialitate în domeniul fitoterapiei. Activitatea MEDICINAS include peste cinci ani de colaborare în cercetare și dezvoltare cu Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor , promotor al studiului științific al plantelor medicinale în România. Bibliografie științifică selectivă National Institutes of Health, Office of Dietary Supplements. Vitamin D – Fact Sheet for Health Professionals . https://ods.od.nih.gov/factsheets/VitaminD-HealthProfessional/ Demay MB, Pittas AG, Bikle DD, et al. Vitamin D for the Prevention of Disease: An Endocrine Society Clinical Practice Guideline . Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism. 2024;109(8):1907–1947. https://doi.org/10.1210/clinem/dgae290 Institute of Medicine. Dietary Reference Intakes for Calcium and Vitamin D . National Academies Press; 2011. https://doi.org/10.17226/13050 Holick MF. Vitamin D Deficiency . New England Journal of Medicine. 2007;357:266–281. https://doi.org/10.1056/NEJMra070553 Manson JE, Cook NR, Lee IM, et al. Vitamin D Supplements and Prevention of Cancer and Cardiovascular Disease . New England Journal of Medicine. 2019;380:33–44. https://doi.org/10.1056/NEJMoa1809944 Martineau AR, Jolliffe DA, Hooper RL, et al. Vitamin D supplementation to prevent acute respiratory tract infections: systematic review and meta-analysis of individual participant data . BMJ. 2017;356. https://doi.org/10.1136/bmj.i6583 Bjelakovic G, Gluud LL, Nikolova D, et al. Vitamin D supplementation for prevention of mortality in adults . Cochrane Database of Systematic Reviews. 2014;CD007470. https://doi.org/10.1002/14651858.CD007470.pub3 European Medicines Agency, HMPC. European Union herbal monographs and assessment reports . https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatory-overview/herbal-medicinal-products Wichtl M, editor. Herbal Drugs and Phytopharmaceuticals: A Handbook for Practice on a Scientific Basis . 3rd ed. Medpharm Scientific Publishers; 2004. Barnes J, Anderson LA, Phillipson JD. Herbal Medicines . 3rd ed. Pharmaceutical Press; 2007. World Health Organization. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants . Volumes 1–4. Geneva: WHO; 1999–2009. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z . București: Editura Fiat Lux. Medicinas. COVIFLU – compoziție, ingrediente și informații despre produs . https://www.medicinas.ro/produse/coviflu-10-cps-10-zile/348

Zinc

Zincul se regăsește în compoziția Coviflu, întrucât experții au stabilit că poate ajuta la ameliorarea simptomelor date de răceală și gripă. Zincul este important în stoparea multiplicării rinovirusului, care determină apariția unei boli. Acest mineral ajută la reducerea timpului în care ești bolnav și poate reduce, de asemenea, numărul de infecții ale căilor superioare în cazul copiilor, care pot dezvolta până la zece episoade pe an.