Multe dintre tinere visează la momentul în care vor păși în fața altarului și vor rosti marele DA, însă acesta nu este, uneori, pentru totdeauna. Să pui capăt unui mariaj nu e simplu, dar este bine să nu treci cu vederea prea multe lucruri, pentru că vei ajunge să nu te mai recunoști.
Care sunt semnele care îți spun că a venit momentul să divorțezi, află mai jos:
Ești abuzată
Indiferent că vorbim de abuz fizic ori verbal, nicio femeie nu merită să sufere din cauza unui astfel de comportament. Dacă simți că trăiești un calvar, trebuie să iei măsuri. Poate că-ți va fi greu, dar pleacă înainte să te pierzi pe tine. Vei fi mai puternică și vei reuși să depășești perioada neagră.
Trăiești într-o căsnicie toxică
Relațiile toxice nu sunt greu de identificat, însă trebuie să știi că nu te-ai căsătorit niciodată pentru a fi umilită, criticată ori să simți o lipsă de considerație. Dacă experimentezi aceste sentimente, atunci nu sta pe gânduri. Caută ajutor și pleacă înainte ca toate acestea să-ți producă daune pe termen lung. De asemenea, nici dacă te confrunți cu un dispreț ori cu un sentiment de superioritate din partea soțului trebuie să știi că nu este în regulă.
Certurile sunt la ordinea zilei
Să-ți împarți viața cu cineva nu e simplu, dar atunci când iubești cu adevărat, există toleranță. Astfel, dacă în cazul vostru nu mai există acest lucru, iar fiecare discuție se termină cu o ceartă și ești deseori cuprinsă de furie, trebuie să accepți că mariajul vostru se apropie de final.
Articol citit de 540 persoane
Acest articol nu are comentarii!