Sute de mii de absolvenți ai clasei a XII-a vor intra, luni, în sala de examen pentru a susține prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat.

Dacă te numeri printre ei și crezi că vei fi copleșită de emoții îți propunem să rostești această rugăciune, ce te va ajuta să scapi de emoții și de stres. Este, însă, important să o rostești din toată inima și doar așa îți va aduce norocul și te va ajuta să te eliberezi de stres.

”Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului/ nevrednicei robului/ roabei tău/ tale, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa preacinstitei tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin.”

Articol citit de 6019 persoane