Una dintre cele mai puternice rugăciuni pentru iertarea păcatelor este cea îndreptată spre Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, despre care se spune că săvârșește minuni și ajută la ștergerea păcatelor.
„O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.”
Sfânta Maria, cunoscută și sub numele de Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoare de mir. Ea a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, şi din tinereţe ori după judecăţile neajunse ale lui Dumnezeu, ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuşi zice despre orbul din naştere -, ori prin îngăduinţa dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.
Ba mai mult, ea a fost uceniță și următoare a lui Hristos, pe care l-a urmat de bună voie, până când a murit pe Cruce și a fost îngropat.
Articol citit de 2606 persoane
Acest articol nu are comentarii!