Arsenie Boca, cunoscut drept Părintele Ardealului, a lăsat numeroase rugăciuni în urmă, iar credincioșii care cred în puterea lui divină spun că fac minuni.

Așadar, în momentele dificile din viața ta rostește aceste rugăciuni și poate vei avea parte de minuni în viața ta.

Rugăciunea pentru sănătate

”Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești, te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate și vindecare de toată neputința.

Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în față Tronului Ceresc, te chemăm cu mare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte: ”Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca și până acum”.

După cum în viață pe cei aflați în mari necazuri și suferințe cumplite îi tămăduiai îndată, așa și acum pe noi cei păcătoși, însă chemați cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc și flori, ne primește și ne mângâie, sfânt și bun Părinte. Ne scoate din negură păcatelor și a patimilor. Dăruiește-ne binecuvântarea că să purtăm crucea vieții spre înviere și luminare desăvârșită.

Doctor și tămăduitor de orice suferința, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău. Izvorâtor de pace, har și binecuvântarea ta de bun și sfânt Părinte, îți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui și minunatului nostru Dumnezeu și spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin.”

Rugăciunea pentru împlinirea viselor

”Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).
Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Amin!”

Rugăciunea Tată meu din Ceruri

”Tatăl meu din Ceruri, auzi ruga mea, dezleagă toate piedicile ce opresc ca sufletul meu să audă Glasul Tău în inima mea, arată-mi drumul pe care eu trebuie să merg, fii cu mine şi ajută-mă să văd clar ADEVĂRUL de minciună.

Pe cei aleşi, cheamă-i să fie în preajma mea, la necazurile mele.

Eu pe Tine te chem, să-mi fi povăţuitor şi îndrumător, să mă pot feri de ispitiri şi de gânduri care mă îndeamnă la greşeli, crezându-le îndemnurile…

Ai milă de mine şi dă-mi înţelepciune, să văd clar înainte de a înfăptui ceva care n-ar fi pe placul Tău.

Sănătate cer, Doamne, şi ajutor trupului şi sufletului.

Ţie mă rog, Doammne, ajută-mi şi condu-mă spre scopul final al existentei mele pământeşti. Amin”.

Articol citit de 1578 persoane