Una dintre cele mai puternice rugăciuni este, fără îndoială, rugăciunea către Sfânta Parascheva. Se spune că aduce minuni în viața celui care cere ajutor, dar e musai să fie rostită cu credință.

 

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.

Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea¬sfânt numele Tău în veci.

Amin”.

În fiecare an, pe data de 14 octombrie, Biserica ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva. Este cinstită în Moldova, deoarece de peste 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași. Mai jos îți spunem viața Cuvioasei, dar și cine a fost Maica Parascheva.

Articol citit de 1167 persoane