Doar câteva zile au mai rămas până când vom sărbători Crăciunul, motiv pentru care îți propunem să rostești aceste cuvinte ce îți vor aduce binele în viață.
Această rugăciune se spune în fiecare post și este bine să fie rostită cel puțin trei zile consecutiv.
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Ține Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, că să ne nevoim întru ele cu sârguința, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropandu-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfantului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Articol citit de 503 persoane
Acest articol nu are comentarii!