.
100% Produse Bio
  •   Produse 100% Naturale

  •   Transport Gratis - Comenzi 300 lei+

  •   Produse prezente și în farmacii

Mami, tati, mă auziți?

*Imagine cu titlul de prezentare

Mami, tati, mă auziți?
45,00 RON

8 persoane văd acum acest produs odată cu tine

39 comenzi pentru acest produs în ultimele 24h

Disponibilitate: In stoc

Detalii

Acesta ar putea fi laitmotivul unei cărţi care ne invită să descoperim incredibila bogăţie a limbajelor prin care copilul încearcă să se dezvăluie şi să se familiarizeze cu o lume plină de neprevăzut şi de pericole.

În perioada primei copilării, părinţii şi educatorii sunt puşi în faţa unei varietăţi de limbaje nonverbale pe care trebuie să le asculte, să le recunoască şi să încerce să le înţeleagă: gesturile, somatizările sau simbolizările.

Când copilul are acces la exprimarea verbală, începe minunatul joc al transpunerii în cuvinte a trăirilor şi a emoţiilor, al ascultării şi al recunoaşterii copilului ca individualitate. Copilul are puterea magică de a se face auzit, de a ne înţelege fără cuvinte, de a ne permite să ne întoarcem la propria copilărie pentru a umple golurile de tristeţe şi angoasă… trebuie doar să îl ascultăm.

Mă adresez tuturor celor care îşi asumă responsabilitatea de a acţiona personal şi imediat, în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu ei înşişi şi cu cei din jur.
Să comunicăm mai bine pentru a fi mai buni…
Să fim mai buni pentru a trăi mai bine…
Să trăim mai bine nu doar pentru a supravieţui…
Pentru a obţine bucuria vieţii şi respectul faţă de sine.
Jacques Salomé”

Jaques Salome, psihosociolog si scriitor, tatal a cinci copii, scrie de la bun inceput in cartea sa despre cum un copil isi dezvaluie gandurile nu doar atunci cand vorbeste, ci mai ales cand nu vorbeste. Pentru ca si copiii au propriile lor ganduri, independent de ale noastre, parintii lor, de ceea ce noi le transmitem, nu-i asa ?!

Cu totii stim ca bebelusii si copiii mici nu folosesc prea multe cuvinte pentru a vorbi, in schimb ceea ce poate multi nu stiu este ca ei folosesc un alt limbaj pentru a comunica: limbajul nonverbal.

Daca acordam atentie comportamentului copilului in perioada primei copilarii, in masura in care suntem pregatiti sa acceptam acest fapt, vom descoperi ca un copil sanatos nu este pasiv, ci o persoana cu drepturi depline, care isi exprima clar nevoile si parerile.
Adultii nu trebuie sa intuiasca gandurile copiilor, ci mai degraba sa le recunoasca, pentru ca ei le transmit clar, insa in modul lor unic.

Despre toate manifestarile copilului de a se exprima vorbeste Jaques Salome in cartea “Mami, tati, ma auziti?, si grupeaza aceste limbaje nonverbale in cinci categorii, pe care le voi enumera mai jos:
Gestica
Transpunerea in fapt
Ritualurile
Somatizarile
Simbolizarile

O privire, un zambet, ritmul respiratiei, postura capului, a corpului, tacerea, agresiunea indreptata spre sine, agresiunea fata de celalalt, ritualurile (la baie, aranjatul obiectelor, la masa etc), toate acestea transmit, vorbesc, spun ceva despre copilul nostru.

Privirea o asez pe primul loc la toti copiii mici. E un limbaj nonverbal de o importanta extrema. Copiii ne privesc chiar si atunci cand par sa nu ne vada, iar noi – noi ii privim prea putin. Noi ii vedem, ceea ce nu e acelasi lucru.

Noi ii supraveghem sau le urmarim comportamentele, uitand ca a privi e o activitate dinamica, stimulativa. Atunci cand o mama sau o educatoare de la gradinita se opreste din ceea ce face pentru a privi, pentru a-l insoti cu privirea pe copilul care coboara o treapta, se catara pe un scaun, manuieste un obiect, copilul poate primi prin privire o confirmare. Se simte purtat, legat, poate ca simte o mai mare putere de a infrunta viata.

Cand un copil nu-si gaseste cuvintele pentru a se dezvalui, pentru a se face inteles, el se va manifesta prin intermediul unor suferinte fizice, incercand sa se faca inteles de cei din jur, adesea in zadar. Mare parte a otitelor, a durerilor in gat, de stomac, a eruptiilor cutanate sunt incercari ale copilului de a se exprima si adesea de a iesi dintr-un conflict.
De exemplu, o otita poate fi o modalitate de a spune “Acolo aveti probleme… nu ma ascultati” sau , dimpotriva: “Aud prea mult si e insuportabil. Nu vreau sa mai ascult certurile voastre, deceptiile voastre, frustrarile sau violenta voastra…”.

David e inca mic si din fericire nu am avut parte de multe episoade de boala. Sper ca se datoreaza si faptului ca in familia noastra exista un echilibru si o armonie, ca simte iubirea si respectul dintre noi. Insa, analizand momentele cand el s-a imbolnavit, imi e imposibil sa nu fac o legatura cu o stare de tensiune ce a avut loc intre noi in acele momente. Mi-a dat mult de gandit acest capitol.

Convingerea mea legata de somatizari e ca marii doctori ai ranilor ascunse ale parintilor sunt copiii. Din atasament, din dragoste, ei trec in corpul lor un anume numar de semne, de acte reparatorii sau simple scoateri la lumina ale durerilor ascunse ale parintilor. Vor “scoate la lumina” secretele care circula in familie. Printr-o transpunere intr-un act somatic vor dezvalui, vor traduce in suferinta fizica ceea ce nu a putut fi spus in cuvinte.

Mi se pare dureros si greu de acceptat un astfel de adevar. Pentru ca trezeste in noi parintii rationalisti acele rani pe care vrem sa le ascundem, scoate la lumina acele aspecte pe care vrem sa le tinem ingropate, uitate, mascate, ne face responsabili pentru ceea ce se intampla cu propriul copil. Si din pacate, multi dintre noi nu avem deschiderea pentru a intelege asa ceva, nu am primit libertatea de a ne traduce emotiile, adevaratele sentimente, trairea in cuvinte.

Pe de alta parte, nu e vorba de a intelege in acest mod toate problemele de sanatate ale copilului, insa frecventa unor afectiuni adesea fara cauze medicale concludente trebuie sa-i dea de gandit parintelui, acesta trebuie sa inteleaga un fapt dovedit stiintific: ca organismul uman este un puternic emitent de mesaje. Iar copiii sunt campioni absoluti ai exprimarii prin acest limbaj.

Am ascultat confesiunea unei femei care, in urma celor spuse de mine in cadrul unei conferinte, intelesese cauza durerilor de gat repetate ale fetitei ei. Femeia isi pierduse mama in chip brutal, fara sa fi avut ocazia de a-si lua ramas bun. Mai mult, cum fiica ei nu se simtea bine, i-a interzis sa mearga la inmormantarea bunicii. Si de atunci copilul “producea” dureri in gat exact in aceeasi perioada a anului. Cand mama a inteles posibila legatura dintre durerile fiicei ei si durerea ei tacuta de a-si fi pierdut mama, i-a putut spune fetitei ce a insemnat disparitia bunicii. Si chiar in acea zi, fetita i-a raspuns “O iubeam mult pe bunica noi doua, noi am suferit mult dupa ea, nu-i asa mama?” Trecand in cuvinte, exprimandu-si in cele din urma propria durere, autorizata de cea a mamei, fetita nu s-a mai imbolnavit.

Copiii se exprima mereu, chiar si cand nu folosesc cuvinte. Noi parintii suntem cei care “nu vedem” mesajele lor, din motive pe care le stim bine cu totii, sau alegem sa gandim in locul lor si sa le vorbim in maniera in care noi credem ca ei au nevoie.

In momentul nasterii surorii sale, un baietel de 7 ani a inceput sa-si petreaca timpul demontand desteptatoare, fiare de clacat, radiouri etc, pentru ca nu avea suficiente informatii despre ceea ce se gaseste in “pantec” si mai ales despre felul in care iese de acolo. Aceasta a dat loc la nenumarate neintelegeri.

Unii dintre ei isi vor expune temerile prin jocuri imaginare. Alte temeri vor iesi la suprafata prin rivalitatile dintre frati, prin accidente nocturne (pipi in pat), prin incapacitatea de a se concentra sau prin tendinta de a fi morocanos sau agresiv. Altii reactioneaza prin a-si ingropa emotiile. Ambele tipologii de copii trebuie sa isi exprime emotiile pentru a nu ramane blocati in ele. Atunci cand ne blocam in emotii reprimate, mintea are tendinta de a dramatiza povestea, de o transforma intr-o piedica serioasa pentru intreaga viata emotionala.

Astfel, parintele are importanta slujba de a-i permite copilului manifestarea originalitatii, unicitatii:
Daca nu l-am obliga sa gandeasca la fel ca cei din jurul sau – parinti sau invatatori, frate sau sora – odata crescut mare, poate ca ar fi mai credincios fata de sine. Ar indrazni sa-si traiasca viata in felul propriu si ar gandi singur, fara a simti nevoia de a se raporta la un sef, la un model, la o opinie. Adultilor le e teama de diferente, pentru ca le e teama de dorintele celuilalt. Parintii se tem de nasterea vreunei dorinte a copilului care sa contrazica sau sa ameninte o dorinta a lor.

Fiecare adult are propriile prejudecati legate de viata. Si fara sa fie constient de acest fapt va incerca sa ii transmita copilului propriile lui credinte despre marile intrebari ale vietii (dragoste, bani, prietenie, fericire, succes etc). Pentru a evita sa cadem in aceasta capcana autorul propune sa privim relatia din dubla perspectiva, pornind de la “capatul” nostru de relatie. Putem sa-i spunem copilului ca suntem nelinistiti, insa sa evidentiem faptul ca nelinistea e a noastra, nu apartine copilului. Sau ii putem transmite dorinta de reusita, insa in aceasta maniera “Mi-ar placea ca tu sa reusesti, dar aceasta e dorinta mea, placerea mea.” Caci vorbind doar despre ei, trecem pe umerii lor o povara imensa.

In final, o sa mai punctez doar un aspect care mie mi-a placut in mod special acela despre diferenta dintre exprimare si comunicare. Iata ce spune Jacques Salome:
Se face prea adesea confuzie intre exprimare si comunicare, o confuzie care de altfel se va prelungi la unii adulti, ce vor confunda actul comunicarii cu cel al exprimarii:
A te exprima – inseamna a scoate ceva din interior si a-l propune in afara. E un act de afirmare, o cerere de recunoastere.
A comunica – inseamna a pune in comun. A lega. Inseamna a-i spune celuilalt: “Iata cum te vad eu. Iata ce provoci in mine.”
Cand ascultati Mozart, nu ascultati o succesiune de note, ci entuziasmul, elanul, tristetea sau dragostea lui Mozart, pe care el le marturiseste in muzica prin fragilitatea catorva note. Ascultati mai ales ceea ce acele sentimente, acele emotii traduse in sunete spun despre sentimentele voastre. Aceasta este, neindoielnic, comunicare.

E o carte cu multa informatie valoroasa, poate un pic prea comasata si prea putin explicata dupa parerea mea, insa cu marturii din viata oamenilor si cu idei care vor trezi intrebari in mintea oricarui parinte interesat de viata propriului copil. Iar atunci cand se nasc intrebari, apar intotdeauna si raspunsuri!

Jacques Salomé povesteste despre nevoile copiilor, spre a nu fi confundate cu dorinte sau cereri. Cum ar fi: nevoia de supravietuire, nevoia de siguranta, nevoia de socializare, nevoia de recunoastere, de diferentiere si altele. Vorbeste despre mituri si mitologii parentale, despre limbajele nonverbale (gestica, transpunerea in fapt, somatizarile etc).
Dintre toate, cel mai important aspect cred ca il reprezinta somatizarile, mai ales in cazul copiilor care inca nu vorbesc, nu se pot exprima sau in cazul copiilor care nu au invatat sa-si exprime sentimentele, nevoile, trairile. Aceste somatizari le denumeste ca “limbaj al suferintelor fizice”: “Daca un copil face otita, face pipi in pat sau se zgarie, nu o sa-mi pun binecunoscuta intrebare: De ce? Ii invit, de alfel pe adulti, si mai ales pe educatori, sa dea la o parte “de ce-ul”, sa-l arunce la gunoi. E aspectul cel mai inselator de a inlocui intelegerea cu explicatia. Unui copil ii curge nasul, ii lacrimeaza ochii si parintii gasesc imediat o explicatie: A stat ieri jumatate de ora in curent, a racit etc. Folosesc in felul acesta un model explicativ. Au gasit cauza. Si daca se multumesc cu atat risca sa treaca pe alaturi de…intelegere. Caci poate prin raceala copilul incearca sa spuna ceva ce adultii nu vor intelege niciodata daca vin imediat cu o explicatie.”

Cum putem sa intelegem ce ne spun copiii si cum putem sa ii ajutam sa ne spuna ceea ce simt? Prin joc, prin desen, prin intrebari, prin transpunerea in cuvinte si alte astfel de metode.

“Cand incercam sa controlam un copil, ‘explicandu-i comportamentul’ sau cerandu-i o explicatie prin celebra intrebare: ‘De ce ai facut asta? Explica-mi!’, cream paralizii relationale sau false schimburi comunicationale. ‘De ce’ este marea intrebare care revine tot timpul in adresarea adultilor. De ce ia jucariile altora? De ce musca? De ce nu face niciodata ce-i spun? De ce se face ca nu pricepe ce-i spun?”

Afişează mai mult
Afişează mai puţin

Părerile clienţilor - 0 recenzii

Nu sunt recenzii la acest produs.


Scrie recenzia ta

Ce notă îi acorzi acestui produs? *


Disclaimer: Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta.
Produs marca Medicinas

Produs marca Medicinas

De 9 ani alaturi de dumneavoastra

106.806 clienti multumiti

Prețurile afișate pe site sunt valabile pentru persoane fizice. Persoanele juridice (farmacii, plafare, drogherii) vor primi oferta personalizată pentru fiecare produs, prin e-mail, solicitand oferta la adresa parteneri@medicinas.ro.

Produse recent vizualizate

Acum 30 min. Nistor A. a comandat 5 produse de 1443 lei