Creștin ortodocșii îl sărbătoresc în fiecare an, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Conform tradiției populare, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii se adună iar Sfântul Andrei împarte fiecărui lup, pradă pentru iarna care începe.

Ziua Sfântului Andrei este cunoscută și sub numele de ”Ziua Lupului” sau ”Gădinetul șchiop”. Se știe ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă steagul lor avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup, însă se credea că în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui.

Ziua de Sfântul Andrei se serbează prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Conform tradiției, în ziua de Sfântul Andrei nu se mătură, nu se dă gunoiul afară, nu se rânește în grajduri, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.

În ceea ce privește tradițiile de Sfântul Andrei, se spune că în această noapte ies strigoii, adică spiritele morților, care nu ajung în lumea de ”dincolo” după moarte sau care refuză să se mai întoarcă ”acolo” după ce își vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.

După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe meliță, pe coadă de matură, pe butoi.

De asemenea, în anumite zone ale țării se crede că acești strigoi iau coasele și limbile de meliță pe care le găsesc pe afară, prin curțile oamenilor și se duc la hotare, unde se bat cu ele.

Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul.

Tot de Sfântul Andrei, usturoiul este tăvălit prin funingine iar unii astupă și hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba să-şi încerce norocul pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Despre tradițiile de Sfântul Andrei se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, că să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Tot în această zi, unele fete își pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac, aduc apă neîncepută iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.

Tradiția de Sfantul Andrei spune că toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai frumos.

Articol citit de 1194 persoane