Ciroza, steatoza hepatică, cancerul de ficat, insuficiența hepatică și hepatita sunt afecțiuni ale ficatului extrem de întâlnite în ziua de astăzi. În fiecare an, potrivit statisticilor, două milioane de persoane își pierd viața din cauza acestor boli.

Bolile de ficat sunt declanșate de abuzul de alcool, de excesul de zahăr, de obezitate, de tensiunea arterială, de colesterol crescut ori trigliceride și multe altele. Ele pot fi, însă, tratate în numeroase feluri, inclusiv prin intermediul medicamentelor, a imunoterapiei, prin intervenție chirurgicală, dar și prin transplant de ficat, în cazurile cele mai grave. În același timp, însă, alimentația reprezintă un aliat de nădejde pentru a ține sub control această afecțiune.

Care sunt plantele care ajută la prevenirea bolilor de ficat, află mai jos:

Ginseng

Recunoscut pentru proprietățile anti-inflamatorii, ginsengul este o plantă ce are numeroase efecte terapeutice. Mai mult de atât, studiile efectuate în laboratoare pe animale au arătat că ginsengul conține antioxidanți ce ajută la protejarea ficatului de rănile cauzate de virusuri, toxine și alcool. Mai mult de atât, poate ajuta și la regenerarea ficatului după operație.

De asemenea, ginsengul are puterea de a îmbunătăți sănătatea ficatului, de a reduce oboseala, dar și inflamațiile care apar în cazul persoanelor care suferă de boli de ficat.

Ceaiul verde

Benefic pentru sănătate este și ceaiul verde, care este o sursă excelentă de polifenoli, mai exact galat de epigalocatechină (CGCG), un compus recunoscut în literatură de specialitate ca având efecte benefice pentru pacienții care suferă de boli de ficat.

Potrivit unor studii de specialitate, unele suplimente de ceai verde ajută la tratarea bolilor de ficat. Mai exact, un studiu realizat pe 80 de persoane care sufereau de steatoză hepatică care au luat 500 mg de extract de ceai verde pe zi, pentru 90 de zile, au avut o îmbunătățire a sănătății, deteriorarea ficatului fiind redusă.

Ceaiul verde este considerat benefic pentru multe persoane, inclusiv pentru a trata cancerul de ficat, hepatita, ciroza, steatoza hepatică și alte boli cronice de ficat.

Lemn dulce

Rădăcina de lemn-dulce este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile antiinflamatorii, antivirale, precum și pentru efectele protective asupra ficatului. Aceasta conține saponine, mai exact glicirizină, un compus folosit în medicina chineză și japoneză pentru a trata numeroase afecțiuni, inclusiv boli de ficat.

Turmeric

Turmericul conține curcumin, un component activ ce are numeroase beneficii pentru sănătate, precum efecte antiinflamatorii, antioxidante și anticancer. Mai exact, curcuminul ajută la detoxifierea ficatului, prevenind apariția bolilor la nivelul acestuia.

În același timp, turmericul ajută la producția de enzime în ficat, sporind puterea ficatului de a filtra și detoxifia sângele, eliminând toxinele.

Pentru a te bucura de efectele turmericului îți recomandăm să-ți prepari ceai ori să încerci o băutură obținută dintr-o linguriță de turmeric, una de ulei de cocos, puțin piper negru și două căni de lapte de cocos. Acesta trebuie să fie amestecate bine și fierte puțin, până când dau în clocot.

Ghimbir

Bogat în vitamine și minerale, ghimbirul conține și alte substanțe active ce ajută la menținerea sănătății ficatului. Potrivit unui studiu publicat în Indian Journal of Pharmaceutical Sciences, consumul regulat de ghimbir ajută la îmbunătățirea sănătății ficatului, întrucât sporește eliminarea toxinelor și detoxifierea sângelui.

Ba mai mult, ghimbirul este recomandat pentru prevenirea fibrozei hepatice, întrucât are puterea de a spori nivelul unei enzime ce îmbunătățește funcționarea ficatului. La fel ca și în cazul de mai sus, pentru a te bucura de efectele ghimbirului, poți alege să consumi ceai de ghimbir. Trebuie doar să fierbi 250 ml de apă, iar apoi să adaugi o lingură de rădăcină de ghimbir rasă. Lasă la infuzat, iar apoi consumă 2-3 căni pe zi.

De asemenea, pentru a ține sub control bolile de ficat sunt recomandate și suplimentele alimentare. Medicinas, o companie românească, îți pune la dispoziție un remediu naturist revoluționar, și anume - Megaliv, ce ajută la susținerea sănătății ficatului, sporind eliminarea toxinelor din organism, dar și la întărirea sistemului imunitar.

Articol citit de 297 persoane