Unul dintre cele mai simple preparate pe care le poți încerca este, fără doar și poate, mâncarea de praz. Se gătește rapid și, în plus, prazul este un ingredient benefic pentru organism, întrucât este o sursă excelentă de vitamina A, B, C, E și K, dar conține, printre altele și potasiu, calciu, magneziu și fier.

Așadar, pentru a găti mâncare de praz ai nevoie de următoarele ingrediente:

- 12 fire subțiri de praz
- cinci cepe mici
- 800 de grame de carne de curcan
- o lămâie
- 500 de grame de sos de tomate
- patru foi de dafin
- 100 ml de ulei
- 300 de grame de măsline
- o ligură de zahăr
- 250 ml de apă
- sare, piper, după gust

Mod de preparare mâncare de praz:

Primul pas pe care trebuie să-l faci pentru a găti acest preparat este să tai carnea de curcan în bucăți și să o gătești la grill, asezonată cu sare și piper.
Ulterior, spală bine prazul și curăță, însă numai partea albă. Taie sub formă de solzișori și ceapa, după care călește totul în ulei, la foc mic. Așteaptă să se întrepătrundă, iar mai apoi adaugă și sosul de tomate și o cană de apă.

Adaugă măslinele și acoperă totul cu un capac.

După zece minute, însă, adaugă sare, piper, foi de dafin și zahăr. Mai așteaptă să fiarbă zece minute, după care dă totul la cuptorul preîncălzit la 190 de grade, timp de 15 minute.

Servește mâncarea de praz cu măsline și carne de curcan.

Poftă bună.

Articol citit de 4457 persoane