A început numărătoarea inversă până când creștin ortodocșii vor sărbători Paștele, iar în acestă perioadă, ei aleg să țină post. Totuși, în această perioadă este bine să vă îndreptați atenția și spre credință.


Așadar, dacă ați ales să respectați perioada de post vă propunem să rostiți rugăciunea Postului Mare, despre care se spune că te ajută să-ți găsești liniștea sufletească.


Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei. [nu mi-l da mie]


- Ne-am fi putut aștepta, frații mei, ca Sf. Efirem Sirul să-și înceapă smerita rugăciune cu cererea de a fi îndepărtată de la dânsul altă patimă oarecare, iar nu trândăvia sau lenea, care nu pare un lucru așa de însemnat. Însă omul lui Dumnezeu vede în trândăvie pe cel mai mare dușman al mân­tuirii sale, căci păcat este a nu face nimic, când însuși Domnul zice despre Sine și despre Tatăl ceresc: „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez" (Ioan 5, 17). Lenea slăbește puterile și însușirile noastre, atrăgând după sine patimi și năravuri rele, prin care ne amăgim că putem scăpa de plictiseală și urât. De aceea, fiecare se cade să aibă lucrarea lui, căci omul fără ocupație e jucăria diavolului. [duhul] deznădejdii, [nu mi-l da mie]


- Adevăratul duh creștinesc este cel al luminii, al bărbăției și al tăriei, al păcii și al bucuriei necurmate. Or, în omul nemulțumit și dezgustat de el însuși, care și-a pierdut speranțele și năzuințele, ce curaj, ce tărie, ce pace și ce bucurie mai poate fi? „Întristarea lumii acesteia moarte lucrează", zice Sf. Apostol Pavel (II Cor. 7, 10). Deznădejdea vine de la duhul întunericului, ca să ne slăbească în „lupta cea bună" și toată râvna postitoare. [duhul] iubirii de stăpânire, . [nu mi-l da mie]


- Acesta este duhul care, sălășluindu-se oarecând în îngerul cel de lumina purtător, l-a întunecat și l-a alungat pentru totdeauna din cer. Pri­mejdia acestui duh, frate cu du­hul mândriei sau slavei deșarte, este pretutindenea prezentă, iar omul stăpânit de el ar fi gata să facă orice pentru a și-l satisface, stârnind ura și disprețul celorlalți. Dar nouă Domnul ne spune: „Cel ce voiește să fie mai mare între voi, acela să se facă tuturor slugă" (Matei 20, 26). Creștine, cu cât vei fi mai sus, cu atât trebuie să fii mai smerit, mai străduincios și mai dezinteresat, știind că toată stăpânirea este de la Domnul Dumnezeu și că toate sunt trecătoare! și [duhul] grăirii deșarte nu mi-l da mie.


- „Pune, Doamne, pază gurii mele!", se cuvine a ne ruga mereu, cu Psalmistul, căci din limbuție și clevetire nu iese nimic bun. Nu este cuvântul nostru icoana Cuvântului creator? Atunci să nu-l risipim și să nu-l înjosim, ci să facem postul limbii, grăind numai cele de trebuință, cu toată înțelepciunea.

Iar duhul curăției,. [dăruiește-mi-l mie.]


- Pentru a ne păstra curați, avem a ne lupta cu însăși firea noastră căzută, de aceea se cuvine a cere întru aceasta ajutor mai presus de fire: „Aruncă către Domnul neputința firii tale - ne învață Sf. Ioan Scararul - și mărturisește înaintea Lui toată slăbiciunea Ta: atunci pe nesimțite vei primi de la Dânsul și darul curăției". Rugăciunea și postul sunt cele mai bune mijloace pentru dobândirea și păstrarea curăției sufletești și trupești. [duhul] smereniei, . [dăruiește-mi-l mie.]


- Smerenia - care este postire și jertfa de noi înșine - ne face plăcuți și lui Dumnezeu, și oamenilor. Unii cred că smerenia e o formă de înjosire, dar adevărata smerenie nu înjosește, ci înalță, cum Însuși Cel ce S-a smerit până la cruce ne încredințează, zicând: „Cel ce se va smeri pe sine, acela se va înălța" (Luca 18,14). Cele mai frumoase lecții de smerenie trebuie să le luăm de la Hristos și de la sfinții Lui. [duhul] rabdarii. [daruieste-mi-l mie.]


- Duhul răbdării, care vine ca un dar de sus, ne face să biruim mai ușor toate încercările, fără pripă și fără cârtire. Și ce pildă mai mare decât cea a  Domnului și Mântuitorului nostru, Care, în lo­cul bucuriei ce I se cuvenea, a suferit crucea. El a pregătit cununi în cer celor ce rabdă sau pătimesc pentru dreptate. si [duhul] dragostei dăruiește-mi-l mie, slugii Tale.


- De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învață Sf. Apostol Pavel (I Cor. 13, 1-3). Iar Sf. Apostol și Evanghelist Ioan ne destăinuiește că Dumnezeu Însuși este Iubire (I Ioan 4, 16). Cugetând la acestea, fraților, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite și să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!

Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd păcatele mele.


- Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele și adeseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine și spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări și iertări. Deci creștinul cel adevărat se va deprinde să-și vadă căderile și slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine și îngăduitor cu ceilalți. Și să nu osândesc pe fratele meu, că bi­necuvântat ești in vecii vecilor.


- Cine-i fără de păcat, ca să-i osândească pe frații săi? Și oare judecata nu este a lui Dumnezeu? Tu privește la fratele tău păcătos ca la un om bolnav, pen­tru că păcatul este o boală cu adevărat, ba chiar cea mai rea dintre toate bolile. Dar putem noi osândi un bolnav că este bolnav? Mai degrabă să-l înconjurăm cu mila noastră și să ne rugăm pentru el, binecuvântând pe Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci izbăvirea lui. Amin.

Articol citit de 3824 persoane