Cancerul pulmonar se formeaza in tesuturile plamanului, de obicei in celulele care captusesc bronhiile, dar si in bronhii sau alveole.

Este principala cauza de deces prin cancer atat la barbati, cat si la femei. Din pacate, prognosticul general al cancerului este slab, deoarece de obicei boala este depistata cand se afla intr-un stadiu avansat. Conform statisticilor Asociatiei Americane de Cancer Pulmonar, rata de supravietuire la 5 ani este de aproximativ 18.6%. Pentru bolnavii in stadiu incipient, rata creste la 56%, iar pentru cancerele avansate, rata scade la doar 5%.

Afla din acest articol TOT ce trebuie sa stii despre cancerul la plamani!

Cauzele cancerului pulmonar

cauzele cancerului pulmonar

Cazurile de cancer pulmonar nu erau comune inainte de anii 1930. Au crescut dramatic in deceniile urmatoare, pe masura ce numarul fumatorilor a crescut. Asadar, fumatul este principalul responsabil pentru aparitia cancerului. Conform statisticilor, 90% din cancere apar din cauza consumului de tutun.

Riscul creste proportional cu numarul de tigari fumate pe zi si numarul de ani de fumat. Cei care fumeaza pipe sau trabuc pot dezvolta boala, dar riscul este  mai mic decat al celor care fumeaza tigari. Cu toate acestea si ei au un risc de 5 ori mai mare decat nefumatorii de a avea cancer.

Riscul scade in fiecare an dupa incetarea fumatului, pe masura ce celulele normale cresc si inlocuiesc celulele deteriorate din plamani. La fostii fumatori, riscul de a dezvolta boala incepe sa se apropie de cel al unui nefumator la aproximativ 15 ani de cand nu au mai fumat.

In ultimii ani, tigaretele electronice au devenit foarte populare in randul fumatorilor. Totusi, expertii sunt de parere ca si ele sunt daunatoare deoarece introduc substante chimice adanc in tesutul pulmonar. De asemenea, marijuana contine niveluri de substante toxice si gudron similare cu cele gasite in fumul de tutun.

Pe langa fumat, exista si alte factori de risc care pot cauza cancerului. Acestia sunt:

  • Expunerea la azbest, radon sau poluarea aerului. Expunerea indelungata la substante chimice toxice pot provoca cancer la persoanele nefumatoare.
  • Mutatii genetice. Acestea sunt cazuele in special pentru cancerele la nefumatori.
  • Mostenire genetica. Anumite mutatii ADN care pot provoca cancer sunt mostenite de la parinti.       
  • Istoric personal si familial de boli pulmonare. Persoanele care au avut anterior o alta boala pulmonara (fibroza pulmonara, bronsita cronica, emfizem sau tuberculoza pulmonar) au un risc ridicat de a dezvolta aceasta boala.
  • Varsta. Cancerul este mai frecvent la persoanele peste 60 de ani, dar poate fi prezent si la tineri.

Simptome cancer pulmonar

Cancerul pulmonar nu are simptome in stadiile incipiente.

Aproximativ 25% dintre persoanele care sufera de cancer descopera boala la o radiografie toracica de rutina. Aceasta apare ca o leziune mica, de forma unei monede.

In cazurile in care sunt simptome, acestea sunt, de obicei, cauzate de alte afectiuni medicale. Totusi, este important sa fii atent la orice semn neobisnuit deoarece depistarea precoce a cancerului iti poate oferi mai multe sanse de vindecare.

Cele mai frecvente simptome ale cancerului pulmonar pe care trebuie sa le urmaresti sunt:

  • O tuse care nu mai trece
  • Modificarea unei tuse pe care o ai de mult timp (poate suna diferit sau poate provoca durere cand tusesti)
  • Ramai fara respiratie
  • Ai o tuse cu flegma cu sange
  • Ai dureri in piept sau umar
  • Ai infectii toracice frecvente
  • Lipsa poftei de mancare
  • Oboseala cronica
  • Pierdere in greutate

Tipuri cancer pulmonar

Exista 2 tipuri de cancer pulmonar, si anume:

  • Cancer cu celule mici (microcelular)
  • Cancer non-microcelular

Aceasta clasificare depinde de aspectul microscopic al celulelor tumorale, in special de marimea celulelor. Aceste doua tipuri cresc si se raspandesc in moduri diferite si pot avea optiuni de tratament diferite.

Cancer cu celule mici

Acesta cuprinde aproximativ 20% din cancerele pulmonare. Este cel mai agresiv tip, deoarece se raspandeste cel mai repede in organism. De obicei apare la fumatori, doar 1% dintre aceste tumori apar la persoanele care nu fumeaza. Se metastazeaza rapid si este descoperit cel mai adesea cand este intr-un stadiu avansat. Referindu-se la un aspect specific al celulelor observat la microscop, acest tip mai este numit si carcinom cu celule de ovaz.

Cancer non-microcelular

Acesta este cel mai frecvent, reprezentand aproximativ 80% din toate tipurile.

El poate fi impartit la randul lui in mai multe tipuri principale denumite pe baza tipului de celule gasite in tumora:

  • Adenocarcinomul.Este cel mai frecvent tip si este asociat cu fumatul. Totusi, el poate aparea si la nefumatori. Majoritatea adenocarcinoamelor apar in zonele exterioare sau periferice ale plamanilor.
  • Carcinomul cu celule scuamoase. Acesta este cunoscut si sub numele de carcinom epidermoid si apare cel mai frecvent in zona toracica centrala in bronhii.
  • Carcinomul cu celule mari (nediferentiate). Apare in orice parte a plamanului, creste si se raspandeste rapid.
  • Alte tipuri mai putin obisnuite.

Diagnosticarea cancerului pulmonar

diagnosticarea cancerului pulmonar

Medicul specialist poate folosi mai multe proceduri de diagnostic si testare pentru depistarea cancerului. Cele mai frecvente proceduri sunt:

  • Consult medical. Istoricul medical si examinarea fizica pot dezvalui simptomele cancerului. Medicul va intreba pacientul daca a fumat sau daca prezinta anumiti factori de risc pentru dezvoltarea cancerului. In plus, medicul poate detecta semne de dificultati de respiratie, obstructie a cailor respiratorii sau infectii in plamani. De asemenea, se pot observa modificari ale unghiilor si prezenta cianozei. Aceasta este o culoare albastruie a pielii si a membranelor mucoase care apare din cauza oxigenului insuficient din sange. Toate acestea pot fi semne ale unei boli cronice de plamani.
  • Radiografia toracica. Aceasta este cea mai frecventa metoda de diagnostic. Ea poate detecta zone suspecte in plamani, dar nu poate determina daca acestea sunt canceroase.
  • Scanarea CT (tomografie computerizata). Aceasta este mai eficienta in detectarea nodulilor pulmonari.  
  • Scanarea CT elicoidala cu doze mici (sau scanare CT spirala). Aceasta se poate efectua anual la fumatori si la persoanele care au fumat in trecut. Este o tehnica de screening care poate detecta cancerele pulmonare mai mici, care se pot vindeca.  
  • Scanarea prin rezonanta magnetica (RMN). Aceasta tehnica utilizeaza magnetismul, undele radio si un computer pentru a produce imagini ale structurilor corpului. Ea este utila pentru a determina localizarea unei tumori.
  • Scanarea tomografiei cu emisie de pozitroni (PET). Aceasta este o tehnica de imagistica care utilizeaza medicamente radioactive de scurta durata pentru a produce imagini tridimensionale colorate ale acestor medicamente in tesuturile din corp. Scanarea PET poate determina daca tesuturile tumorale cresc activ si poate ajuta la determinarea tipului de celule dintr-o tumora.

Tratamentul cancerului pulmonar

tratamentul cancerului pulmonar

Tratamentul pentru cancerul pulmonar depinde de mai multi factori. In primul rand: localizarea si amploarea tumorii si starea generala de sanatate a pacientului.

Exista mai multe metode de tratament pentru cancerul pulmonar, si anume:

  • Interventia chirugicala. Aceasta se face pentru indepartarea tumorii si ganglionilor limfatici. Operatiile au loc, de obicei, pentru tratarea cancerului in stadiul incipient.
  • Chimioterapie sau radioterapie. Chimioterapia foloseste medicamente, iar radioterapia utilizeaza raze X pentru a distruge celulele canceroase. In situatiile in care cancerul este mai mare, se recomanda aceste proceduri si inainte de operatie. In acest fel, cancerul va putea fi indepartat mai usor. Exista cazuri in care procedurile se efectueaza si dupa operatie.
  • Terapiile vizate si tratamentele cu imunoterapie. Acestea au ca scop stimularea sistemului imunitar sa lupte impotriva bolii.

Pentru a preveni cancerul, cea mai eficienta metoda este renuntarea la fumat. In plus, pot ajuta si evitarea fumatului pasiv si expunerea la substante toxice.

In concluzie, cancerul pulmonar este cel mai mortal. Cu toate acestea, exista sanse de vindecare daca este depistat in fazele incipiente. Este deosebit de important sa fii atent la orice simptome neobisnuite si sa te prezinti la medic daca ai anumiti factori de risc.

Referinte:

https://www.lung.org/lung-health-diseases/lung-disease-lookup/lung-cancer/resource-library/lung-cancer-fact-sheet

 

Articol citit de 7518 persoane