Cel mai de preț bun al unei persoane? Sănătatea, evident! De aceea, în momentele pe care le petreci cu tine îndreaptă-ți atenția spre credință și rostește o rugăciune pentru însănătoșirea celor bolnavi, fie că sunt cunoscuți ție ori nu.


Atunci când treci printr-o perioadă dificilă, marcată de boală ori de suferință, ori cineva drag ție traversează momente dificile, ar trebui să spui o rugăciune ce va face minuni. Este, însă, important să crezi în cuvintele pe care le rostești și să le spui din inimă.


„Stăpâne Atotțiitorule, Împarate sfinte, cela ce pedepsești, dar nu omori; Cela ce întărești pe cei căzuți și ridici pe cei surpați. Cela ce ușurezi suferințele oamenilor, rogu-mă Ție, Dumnezeul nostru, și pe mine robul tău (numele de botez) cela ce pătimesc, cercetează-mă cu mila Ta. Iartă mie toate greșalele cele de voie și cele fără de voie, cele din știință și cele din neștiință.


Așa Doamne, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare și vindecare îmi dăruiește. Stinge-mi aprinderea, potolește-mi patima și suferința.


Tămăduiește-mă pe mine robul Tău. Ridică-mă din patul durerii, precum oarecând pe soacra lui Petru și pe slăbănogul cel pe pat adus la Tine și îndată L-ai vindecat! Așa și acum, Milostive Doamne, pe mine cel ce pătimesc, cercetează-mă și vindecarea îmi dăruiește, fiindcă singur ești cela ce ai alinat neputințele și durerile neamului omenesc.


Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.'

 

Articol citit de 4748 persoane