Infecțiile respiratorii sunt extrem de frecvente în această perioadă, motiv pentru care este important să știi cum poți să vindeci răceala ori gripa cu ajutorul unor remedii naturiste.

Astfel, acad. Ovidiu Bujor recomandă oamenilor să fie atenți la stilul de viață și să prevină afecțiunile.

„E mai bine să prevenim decât să tratăm, chit că e vorba de un simplu guturai sau de o gripă. Întăriţi-vă sistemul de apărare al organismului prin odihnă – minim opt ore de somn pe zi, mişcare, alimentaţie curată şi sănătoasă şi un stil de viaţă ordonat.”, a spus el în timpul conferinței ”Respiră pentru viață, respiră pentru sănătate”.

De asemenea, el a venit și cu recomandări privind felul în care pot fi tratate aceste afecțiuni.

”Dacă vă alegeţi cu răceli şi cu gripe, atunci ajutaţi-vă corpul să lupte cu boala. Ţineţi aproape de vitamina C naturală, minim un gram pe zi, plus fructe şi legume bogate în vitamina C naturală. Goji, măceşe, catină. Zilnic, atât în forma naturală, cât şi sub formă de siropuri, extracte, ceaiuri, infuzii.

Aţi făcut febră? Nu vă speriaţi! Febra este o reacţie de apărare a organismului şi ea arata că luptăm cu boala. Dacă, însă, febra ajunge la cote prea înalte, mizaţi pe chinina şi pe coaja de salcie – infuzii. Sunt antifebrifuge naturale“, a recomandat academicianul în cadrul conferinţei „Respiră pentru viaţă, respiră pentru sănătate“, ce a fost organizată cu ocazia lansării primei cărţi de medicină integrativă în limba română, coordonată de fondatorul fitoterapiei moderne în România, acad. dr. farm. Ovidiu Bojor, „Afecţiunile aparatului respirator. Medicină integrativă şi terapii holistice.“

În ceea ce privește combaterea secrețiilor nazale abundente, el recomandă să inhalarea apei sărate călduțe, dar și infuzii și băi de aburi cu plante aromatice, precum ulei de eucalipt și cimbru. Tusea ar putea fi, de asemenea, tratată cu ajutorul siropului, cu tinctură ori infuzie de ciuboțica cucului, care ajută la expectorare și vindecarea mai rapidă.

 

Articol citit de 1571 persoane